Gala HOP, ziua 1 – 28 august. Eroi, încotro?

text de Amalia Tănase pentru revista Thespis a Galei HOP

Să ridice mâna cel sau cea care, din dorința de a-și răzbuna tatăl și sora, și-a ucis mama în ultimele zile. Să ridice mâna cel sau cea care, din oarbă înțelegere a sorții și potrivnică așezare pe hartă, a dat naștere unor copii ce mamei sale-i sunt copii la rândul ei, ci nu nepoți, cum e din fire să se întâmple. Mă îndoiesc c-ar exista printre noi un asemenea om, dar e tentant să ne imaginăm.

Legendele pe care ni le spunem atunci când viața pare doar un joc și am vrea să o cosmetizăm cu orice preț nu sunt, din fericire, situații cu care ne întâlnim zilnic. Tocmai în intimitatea acestor întâlniri se ascunde și magia.

Ediția a 28-a a Galei Hop pune la încercare multe dintre preconcepțiile și barierele, fie ele lingvistice sau de context, care s-au format între oamenii zilelor noastre și cei de atunci. Tema ediției curente, „Povești vechi, atitudini noi”, provoacă tinerii actori aflați în regim de competiție să își întoarcă privirea către un trecut pe cât de ofertant, pe atât de greu de cuprins cu mintea unui om al secolului XXI. Mai departe de a rosti textul corect și de a încerca să fii prezent în moment, cele cinci minute pe care actorii le au la dispoziție servesc drept o negociere între resorturile interioare ale fiecăruia și nevoia de a face tangibilă o poveste scrisă de și pentru oamenii de acum două mii de ani.

Cu toate astea, probele impuse care oferă ca suport texte din dramaturgia contemporană românească devin punți necesare între trecut și prezent, precum ajută și la apropierea actorilor de atitudini și limbaje care le sunt mai accesibile și firești. În fapt, ce reușește această ediție a Galei Hop să facă atât prin alegerea direcțiilor dramturgice, cât și prin organizarea taberei de ateliere pre-Hop este să formeze o generație de actori tineri implicați în procesul de lucru. Pornind de la cercetarea apriorică pe care fiecare a fost nevoit să și-o însușească înainte de prima etapă a preselecțiilor și ajungând la procesul efectiv de lucru pe text, de schițare a unor întregi epopei între ce era și ce mai este azi eroul antichității, tânărul actor nu se mai află în fața noastră doar sub cunoscuta sa mască de… actor. Mai degrabă, actorii devin cei mai buni parteneri de scris la scenă, cei mai buni coregrafi în manipularea spațiului și a luminii, cei mai iscusiți istorici ai momentului prezent.

Atmosfera care a planat deasupra primei zile de concurs a fost extrem de încărcată din punct de vedere emoțional. Cu părinți în sală sau pe canalele de streaming, concurenții ni s-au prezentat într-o autenticitate greu de atins în alte contexte. Au fost momente în care sala s-a încălzit la auzul unor monoloage comice din textele Letei Popescu, dar și momente în care scriitura tranșantă a Mihaelei Michailov, îmbinată cu o interpretare onestă și magnetică, a reușit să miște întreaga Sală Mare a Teatrului de Stat din Constanța la unison.

Desigur că, prin prisma formatului de tip concurs, unele momente au ajuns la o parte dintre spectatori mai puternic decât la ceilalți. Fără a încercă să fac un top irelevant sau o descriere obositoare în legătură cu fiecare, n-am putut să nu mă las purtată de unii dintre actori, drept urmare să mi-i înscriu complet năucită într-un carnet.

Momentul de grup care deschide gala, „Swipe right for Lysistrata” („Lysistrata” de Aristofan, „Antigona” de Sofocle, „Medeea” și „Bachantele” de Euripide), cu Andrea Mihaela Cuc, Cătălina Gulan și Denissa Rogoz a mizat pe o lectură ludică a feminității, însă rezultatul a fost ușor lipsit de vlagă și de miză reală. În locul forței arhetipale a Antigonei sau al febrei răzbunătoare a Medeei, rescrierea vizează clișee previzibile și tușe groase. Totuși, carisma individuală a celor trei actrițe salvează, pe alocuri, momentul și lasă impresia unui potențial neșlefuit.

Cristina Bordeanu deschide proba impusă cu monologul Olgăi din „În zori, lumina e mai aspră” de Mihaela Michailov. Extrem de expresivă, cu o privire care împietrește până și cel mai curajos troian, actrița devine răscruce dintre forță și fragilitate. În continuarea ei, Otniel Floruț interpretează personajul Directorului din același text. Sigur pe sine, cu o dicție impecabilă și o prezență directă, frontală, actorul întoarce reflectorul spre public, vizându-l fără cruțare și denunță politicianismul și imoralitatea cu o naturalețe soră cu nebunia (din aceea care îi priește unui actor tânăr – a nu fi înțeles în sens greșit).

Demetra Vasiliu în rolul Marei din „Maternal” de Alexandra Badea intră în scenă cu o tensiune reținută, căutând echilibrul între lirism și luciditate. Monologul actriței vibrează prin subtext, prin acele pasaje nespuse care se citesc în corp și privire. În continuare, Alex Gabera deschide momentele de la proba liberă cu monologul lui Oreste din „Orestia” de Robert Icke. Deși discursul său e ferm și corect din punct de vedere al intenției, tonalitatea incertă, mereu pe o notă joasă la finalul fiecărei replici, face ca Oreste să rateze în momentele esențiale acea profunzime greu de atins a tragediei.

Iubirea de mamă nu poate fi datată. Replica Aniei Petrean din monologul Andromacăi nu doar că aduce „Troienele” lui Euripide în prezent, ci devin pivotul unui moment în care sensibilitatea, dublată de forța interioară și inteligența fiecărui gest mic, dar precis se împletesc și dau naștere unei energii complet desprinse de materie. Actrița dă dovadă de mult tact în alegerea textului, precum și de o prezență care tulbură și vindecă simultan. Un alt moment revelator din prima seară de concurs a fost cel al lui Aurelian Culea, Make Teba Great Again, inspirat de „Antigona” lui Sofocle. Actorul aduce un Creon reinventat în cheia zilelor noastre – un „învingător” cu șapcă „MTGA”, mânat de vocea unui GPT pe fundal și un discurs inspirat din retorica lui Donald Trump. Jonglând între ironia și zâmbetul manipulator al unui lider populist, lipsit de scrupule, actorul devine antieroul perfect, cu o doză de umor bine calibrată.

Mai departe, Antonia Dobocan aduce în Gala Hop o Electra mai sensibilă decât în antichitate.  Deși momentul alunecă uneori în lipsa unui sens clar al rostirii, cântul în greacă și atmosfera creată de codul de lumină au adus un plus de poezie. Iulia Ioana în Iris din „De cealaltă parte a lumii” de Alexandra Badea pășește cu timiditate în personaj, deși datele sunt cu siguranță acolo. Laurențiu Bobeică preia monologul îndrăgit al Politicianului din „Carpathian” de Radu Iacoban. Carismatic și cu o energie bună, actorul pare lipsit de suflu în unele momente. Cu toate astea, ritmul bine construit face ca fiecare replică să își atingă scopul. Patricia Flack are un fler aparte în monologul Ralucăi (Reka) din „(in)corect”, textul Letei Popescu. Mecanismele comice sunt speculate cu inteligență de către actriță, iar scriitura își atinge scopul în mâinile ei. Cătălina Frunză – Electra de Sofocle (Cu ce te putem ajuta azi?)
Adaptarea Electrăi lui Sofocle în registru actual are potențial comic, iar Cătălina Frunză atinge exact acele butoane care sunt capabile să creezi punți între atunci și acum. Constantin Grigorescu în „Or’ este or’ nu este datoria mea” după „Oreste” al lui Euripide aduce în concurs instrumente care funcționează parțial, dar care nu au fost încă șlefuite pe măsura tragediilor antice.

Monologul lui Buse Özgül, „Medeea este mama mea!”, inspirat din „Medeea” lui Euripide și suprapus pe textul propriu al actriței reprezintă unul dintre cele mai puternice momente ale serii: deschiderea prin cântecul în limba turcă a creat o punte emoțională imediată și a tradus intraductibilul în vremuri care permit acest lucru. Actrița a reușit să îmblânzească figura aspră a celui mai de temut personaj feminin din tragediile antice, transformând-o pe Medeea din criminală într-o victimă a propriului destin. Mâinile pătate de sânge, vinovăția de după momentul crimei și privirea rătăcită în sine compun povestea femeii trădate de propriile-i așteptări. De la controlul incredibil al vocii și până la scriitura clară, Buse construiește un moment care aduce un omagiu acelor femei condamnate la uitare sau judecată din partea societății, prea puțin deslușite în intimitatea gândurilor lor.

Spre finalul serii, Costin Stăncioi îl joacă pe Anton din „Vrabia” de Leta Popescu într-un moment bine construit pe umor, însă ușor previzibil. Folosindu-se de instrumente care conțin esența comicului în spațiul românesc (precum este îmbinarea drapelului țării cu elementul devenit simbol suprem al capitalismului american, o doză de Coca Cola), actorul construiește un moment la care poți doar să te bucuri și să râzi. Petra Andreea Panait în rolul Fetiței din piesa „Copii răi” de Mihaela Michailov dă dovadă de o mimică atent lucrată și o expresivitate corporală ideal gândită în acord cu textul. Alex Stoicescu încheie seara cu un moment atent lucrat în rolul lui Radu din „Perfect compus” de Alexandra Badea. Deși ezită în unele momente, emoția există și se construiește pe măsură ce actorul se așează în rol.

Aștept să îi descopăr mai departe pe ceilalți concurenți, precum și să-i redescopăr în probele de film pe cei care au deschis prima seară a Galei Hop. Deși contextele nu mai seamănă și poate chiar sângele ne curge în alt ritm prin vene, trăiesc cu senzația că aerul Tebei poate oricând să miroasă a alge din Constanța cu puțină imaginație.