Drumul prin Gala HOP: trei zile între mit și emoție

text de Cristina Iordache pentru revista Thespis a Galei HOP

Cu încă un HOP am pătruns pe acest tărâm uitat parcă de lume, unde miturile prind din nou viață, dar de data aceasta cu un plus de modernitate. Ziua a treia a început cu un număr care a arătat că până și relații vechi de mii de ani pot fi reactivate prin imaginație și carismă.

Proba de grup Insula Dreptății, realizată de Costinel Antone, Raoul Ipate, Teodora Tudose și Rania Zane, a bifat toate căsuțele, la propriu. Concurenții au plasat pe fiecare scaun câte un cod QR, iar în urma acestui „test al dreptății” una dintre cele patru mari personalități urma să părăsească nu doar emisiunea, ci și să fie ștearsă, simbolic, din istorie. Cu o convenție de tip teatru-în-teatru, cei patru artiști au umplut cu lejeritate și asumare spațiul de joc și au introdus firesc momente muzicale, dozate exact cât să capteze și să amuze. A fost o aruncare continuă a vinovăției: Clytemnestra devine obsedată de social media, împinsă de modul în care Agamemnon a constrâns-o; Medeea tropăie neliniștită pe plajă, urmată mereu de Iason, exasperat de comportamentul ei; iar Agamemnon, paradoxal, se reduce la rolul de lacheu al soției. Miza finală: să nu fii șters din acest sistem complex numit viață.

Încă un mic salt și trecem la categoria probelor impuse, acolo unde câțiva dintre tinerii actori au demonstrat că totul ține de tine, de prezența și autenticitatea ta, și nu de alte trucuri menite să taie respirația. Buse Özgül, în monologul lui Iris, se cufundă în suferință și reușește să o transcendă. Secvența debutează cu replici rostite în germană, poate o distanțare de vibrația emoției, sau poate o altă cale de a o accesa. Îmbrăcată casual, cu un discurs limpede, sprijinit pe afect și o gestică atentă, care însoțește fiecare gând, ea a izbutit să lase spectatorul să trăiască, pentru câteva clipe, suferința transmisă de pe scenă.

Personajul Ralucăi, adus pe scenă de Cătălina Gulan, intră firesc, în haine obișnuite, vorbind în limba maghiară. Ulterior, transformă monologul și îi dă o notă comică prin scaunul de copilaș situat pe scenă și găleata din care va scoate peștele pentru a-l curăța de solzi. Întreaga apariție este atent orchestrată cu gândul la public, căruia îi insuflă o tentă de umor subtil și bine dozată.

Olga, văzută prin prisma Andreei Mihaela Cuc, nu e doar o figură statică. Încă de la primele secunde, o urmărim cum merge în cerc și numără până la treisprezece, un gest care dinamizează și oferă simbolism discursului subsecvent. Referința la Hanuka se împletește cu cântecul „ne dați ori nu ne dați”, iar finalul, în tonuri de albastru, alege atmosfera onirică a visului neîmplinit. Configurarea momentului s-a sprijinit mai ales pe sugestie și pe un joc de semne vizuale și sonore, lăsând interpretarea să rămână deschisă.

Alex Gabera (prin personajul Anton) construiește un discurs centrat pe mijloace tehnice: jocuri de lumini, proiecții de reclame și o scurtă interacțiune cu publicul, răsplătită cu mici atenții. Deși aceste elemente au adus varietate, substanța dramatică a trecut în plan secund.

Într-un registru diferit, Denissa Rogoz alege să ocupe scena printr-o ținută alb-negru și un singur microfon, folosit pentru a umple spațiul. Jocul cu intensitatea vocii introduce un contrast subtil față de corporalitatea reținută, aproape înțepenită, care evocă o stare de înmărmurire.

Schimbarea de perspectivă devine și mai vizibilă odată cu intervenția lui Aurelian Culea, care propune o abordare neobișnuită a monologului directorului.  Cu un birou plasat în centrul spațiului de joc, își clădește un fir narativ aparte: personajul conturat ia pastile și, într-un proces ce amintește de vânzarea sufletului, încearcă să-i ofere și Olgăi una dintre aceste promisiuni împachetate într-un comprimat. Pentru a întări imaginea, cu pastila în mână îi face fetiței semnul crucii.

În aceeași linie a sugestiilor simbolice, Ania Petrean atrage atenția prin grija acordată detaliilor.  Deși întruchipează o Mara resemnată, parcă lipsită de dorința de a mai continua, ține în mâini încă de la început o cutie de bijuterii. Gestul devine semnificativ atunci când, la final, își scoate verigheta și i-o înapoiază fostului partener, însoțind actul de replica: „Tu decizi”.

După aceste interpretări, în care rigoarea și textul au dat direcția, scena s-a deschis către probele libere, un teren unde imaginația a devenit principalul reper și fiecare actor și-a putut afirma universul propriu. Denisa Tudora îmbină textul original al Medeei cu inserții personale, menite să facă publicul să conștientizeze modul în care bruscăm oamenii în societate, fie ea cea de acum, sau cea de când lumea și pământul. Actrița alege să abordeze mitul într-o cheie care îl universalizează, prin diferite paralele atunci-acum, dar care îl face să capete o alternanță cald-rece.

Costin Stăncioi, îmbrăcat complet în negru și așezat într-un scaun de birou sofisticat, dă tot ce are mai bun. Interpretarea îmbină atât un haz aparte, din felul în care se lasă pe spate pe scaun sau în care recită anume replici ale Medeei. Concurentul propune un Iason mult mai nuanțat decât cel din tragedie. Acesta, deși își apără nevinovăția cu înverșunare, dezvăluie în secvența de final și latura sa de tată cu adevărat preocupat de bunăstarea copiilor săi. Oarecum neașteptată, această finalitate stârnește sensibilitatea publicului și îl face să realizeze că nu totul e în alb și negru.

Un alt număr memorabil al serii a fost cel al Veronicăi Odagiu, care a canalizat prin și din suferința Hecubei imaginea unei femei fatale, însetată după sânge. Lumina pe fundal dezvăluie o ușă prin care interpreta pătrunde asemenea unui om cu un singur gând în minte, acela de a-și face dreptate chiar dacă asta înseamnă să calci pe cadavre. Tot acest personaj e susținut de forța și efervescența de care dă dovadă prin modelarea acestei versiuni malefice a Hecubei.

Petra Andreea Panait alege pentru proba liberă un colaj intitulat În numele ei, alcătuit din fragmente din Euripide, Eschil și Sofocle. Apariția sa, marcată de o ținută simplă, alb-negru, cu detalii grafice stilizate, trimite către o imagine atemporală. Asemenea titlului acestui număr, intenția este aceea de a aduce împreună voci feminine din tragedia antică, iar desfășurarea se sprijină tocmai pe această acumulare de perspective. În schimb, atmosfera rămâne sobră, susținută de economia gesturilor și de un ritm interior mai degrabă reținut.

Acesta a fost parcursul meu prin cea de-a 28-a ediție a Galei HOP. Trei zile încărcate de emoție, entuziasm și nerăbdare, în care momentele pregătite de tinerii actori au arătat că, dincolo de orice artificiu, nu e nevoie de nimic complicat pentru a destăinui că lucrurile mici pot să vorbească la fel de puternic.