Săptămâna trecuta a avut loc la Bucureşti preselecţia pentru cea de-a 19-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Lia Bugnar, Mihai Constantin, Andrea Gavriliu, Ada Milea şi Bobi Pricop. Program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, Gala Hop are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Directorul ediţiei a 19-a este actorul şi profesorul universitar Miklós Bács.

Prima ediţie a avut loc în anul 1998 sub direcţia regizorului Cornel Todea. Gala se desfăşoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenţilor facultăţilor de Teatru din Bucureşti şi din ţară (ultimele 5 promoţii). Gala HOP este o competiţie profesionistă care pune în valoare creativitatea, originalitatea şi aptitudinile deosebite ale tinerilor actori.

Există două secţiuni în cadrul Galei HOP, individual şi grup şi două etape de desfăşurare. Preselecţia, care are loc în Bucureşti, permite unui juriu format din oameni de teatru să aleagă, în urma unei audiţii, participanţii la concurs. Concursul propriu zis are loc în Costineşti unde, pe parcursul a 4 sau 5 zile, în faţa unui juriu diferit de cel de la preselecţie, se vor decide câştigătorii.

Premiile Galei Tânărului Actor – HOP
• Premiul „Ştefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor – HOP

Secţiunea individual:
• Premiul pentru cel mai bun actor
• Premiul pentru cea mai bună actriţă

Secţiunea grup:
• Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori
• Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului (începând cu a V-a ediţie)

LOGO RFI-01

În studio: Miklós Bács, directorul Galei HOP, profesor universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca

Click here to add your own text