• THESPIS

    La fiecare ediție a Galei Hop, reprezentanții departamentelor de teatrologie din Univesitățile de specialitate, vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relației actor-critic.

THESPIS

REVISTA GALEI HOP

Colectiv redacţional:

Oana Bogzaru, Elena Coman, Oana Nae,
Alexandru Panait, Irina Radu
(Licenţă & Master TEATROLOGIE,
U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale” Bucureşti)
Coordonator: prof.asoc.dr. Monica Andronescu

REPORTAJ
………………

A treia oara

e cu noroc

Alexandru Panait
Teatrologie, anul I, UNATC București

Un lucru e cert! Candidații fie au strălucit, fie au eșuat în stil mare, majoritatea lăsând impresii adânci în amintirea susținătorilor din sală, a colegilor actori și a juriului.

Într-o zi de Vineri care a urmat unei nopți de joi nedormite, presărată cu sesiuni de tuse, cauzate de viroza care nu-mi dă pace de vreo patru săptămâni, am decis să mă îndrept din nou către Sala Mică a Teatrului Național, acolo unde avea să se desfășoare a treia și ultima zi a preselecției Galei HOP.

Dacă în prima zi a cuvântul de ordine a fost, eufemistic vorbind, o jonglerie între momente neinspirate, care nu transmiteau mai nimic, cu momente slăbuțe, ultima zi a fost una total opusă din acest punct de vedere.

REPORTAJ
………………

A fi sau a nu fi 

ne-bun pentru

aceasta lume 

– aceasta-i întrebarea…

Irina Radu
Masterand, UNATC București

Orele s-au scurs printre povești cu regi și regine, cu bufoni și clovni, cu momente muzicale, dialoguri imaginare și performance-uri care propuneau variante cât mai atipice. 

În ultima vreme lumea pare a-și fi ieșit din matcă. Totul s-a legat și s-a dezlegat de mii de ori în mii de feluri pentru noi toți. Vești bune și mai puțin bune au tot circulat care pe unde, demonstrându-ne cât de fragil poate fi totul. Chiar și în acest context, timp de trei zile, Gala Hop a căutat să găsească cei mai frumoși ne-buni pentru această lume. A dorit să-i descopere și să le ofere un cadru în care să își prezinte poveștile.

REPORTAJ
………………

O PRIMĂ ULTIMĂ ZI

Oana Monica Nae
Teatrologie, anul II, UNATC Bucuresti

Dincolo de un concurs între absolvenți, gala poate fi privită și ca o competiție a școlilor de teatru, blamate de multe ori pentru lipsa de consistență a predării ori pentru superficialitatea cu care „livrează” actori pe piața muncii.”

După o primă zi, am remarcat câteva prestații care au toate șansele să fie selectate pentru Gala din septembrie. Ciprian Valea, proaspăt absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la clasa lui Ionuţ Caras și a Marei Opriș, a prezentat un moment intitulat „DE-MENTIS”. Apelând la trei dintre cele mai ofertante personaje shakespeariene – Regele Lear, Hamlet și Richard al II-lea, Ciprian a croșetat un moment de calitate de actorie și coregrafie, întrerupt de scurte intervenții de psihiatrie dramatică, menite să facă trecerea de la un personaj la altul. Un alt moment interesant, un mix între Bufonul regelui Lear, Ofelia și Curtezana din „Comedia erorilor” i-a aparținut Ruxandrei Grecu, absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale”, din București, în 2012, la clasa profesorului Doru Ana.

REPORTAJ
………………

Hop-Jurnal: 

Ziua II

Oana Bogzaru
Master, UNATC Bucuresti

„Nu mai sunteți studenți, suntem colegi”

Între timp mapamondul a luat-o razna, între timp a murit Radu Beligan, între timp vremea a revenit pe făgașul ei canicular, între timp Gala Hop rezistă. După o primă zi de preselecții nu foarte strălucitoare, care a stat mai degrabă sub un semn fatidic de rău augur, ziua de 21 iulie a început în forță și a liniștit atmosfera pentru că da, există suficient de mulți tineri actori talentați, există în ei dorința de a munci și de a se afirma și da, se naște ușor-ușor o nouă generație de posibili artiști, poate nu de aur, de bronz sau de argint, dar prețioasă printr-o calitate care răzbate constant, cu intensități diferite: sinceritatea.

REPORTAJ
………………

Hop-Jurnal:

Ziua I

Elena Coman,
Master, UNATC București

Apreciez în primul rând răbdarea membrilor juriului de a comunica cu fiecare participant și de a ne încuraja cu idei și cu propriile viziuni. M-am simțit în siguranță în faţa lor. Îmi place când un juriu ca acesta te sfătuiește real și concret.”

„Ne întâmplăm, ne întâmplăm cu grijă”…spun versurile unei melodii. Toate evenimentele din viața noastră se întâmplă la un anumit moment. Într-o zi de vară, într-o zi de iulie, în anul lui 2016, actorul Radu Beligan s-a stins din viață după aproape un secol de viață și de teatru. Vestea morții lui am aflat-o într-o sală a Teatrului Național din București, teatrul pe care Radu Beligan l-a condus ani întregi…

REPORTAJ
………………

DE CAT CURAJ

E NEVOIE PENTRU

A FI ‘NE-BUN

PENTRU ACEASTA

LUME’?

Prima zi a fost una plină, la pachet cu emoții multe, cu întâlniri și regăsiri, cu tineri curajoși și entuziaști, cu juriu atent și curios la rându-i să descopere oameni vechi, oameni noi și să-i îndrume pe mai departe.

Uneori oamenii oscilează, se simt nesiguri și preferă să nu se depărteze de zona lor de confort, de acel drum cu mult prea bătătorit, dar sigur. Alteori, își iau inima în dinți și acceptă să caute și mai departe de atât, să descopere și altfel. Însă de prea puține ori sunt dispuși să riște totul și să își depășească cu adevărat limitele.  Totuși, de ce să nu încerci atunci când ai ocazia?

OPINII
………………

MANIFESTUL UNUI

TANAR CRITIC

DE TEATRU

Elena Coman,
Master, UNATC București

Poate ar trebui ca și noi, cei din interior, să mergem din când în când la teatru ca și când am fi simpli spectatori. 

În scurt timp se va încheia călătoria mea prin țara lui „eu pot, eu sunt magician”, numită studenție. Mă aflu în acel punct în care un capitol strașnic – cel al învățăturii – se încheie, lăsând loc unui orizont cât mai larg să se deschidă în viața mea profesională. E acel moment în care te întâlnești cu dublul tău în varianta matură și trebuie să răspunzi la întrebarea: „ce faci mai departe, căci cale de întors nu mai e?!”. Fiecare dintre noi a fost acolo și ar trebuie să nu uite niciodată sentimentul curiozității în fața necunoscutului.

DIALOGURI
………………

La ediția din 2015 a Galei Tânărului Actor HOP, Nicholas Cațianis câștiga la Costinești „Premiul pentru cel mai bun actor” la Secțiunea Individual, atât pentru „Trifoiul cu patru foi”, după „Râs nervos” de Cristhoper Durang, și „Trifoiul cu patru foi” de Eugène Ionesco, cât şi pentru „Îmi place să mă plimb pe stradă” de Manuela Fedorca. Acum Nicholas Cațianis vorbește sincer despre experiențele trăite de atunci și până în prezent, despre risc și șansă, despre întâlniri și întâmplări care te formează, ca om și ca actor, despre hop-uri, vise, revolte personale și mirări.

DESPRE THESPIS
………………

Cred că soarta criticilor de teatru depinde în mare măsură și de noi, practicienii artelor spectacolului.

E clar. Trăim o vreme în care rolurile profesionale se redifenesc, în mod natural, urmând tendințele concrete și reale ale vieții sociale. Într-o lume în care arta teatrului, si nu numai, s-a dezvoltat cu o repeziciune uluitoare ( dezvoltare câteodată greu de asimilat de către organicitatea umană) e timpul să ne punem întrebări “existențiale”. Ce se va intâmpla cu teatrologia ca domeniu și specializare?

DIALOGURI
………………

INTERVIU CU 

DANA MARINECI

Elena Coman,
Master, UNATC București

 „Nu am certitudini, mă feresc cât pot de ele”

După ce ai câștigat Marele Premiu, ai spus că vrei să joci într-un teatru de stat. De ce optezi pentru teatrul de stat într-o perioadă în care (îndeosebi) actorii tineri se orientează către teatrul independent? 

Îmi doream foarte tare să joc într-un teatru de stat pentru că trăiam cu senzaţia că asta mi-ar oferi un confort psihic, aş avea constant de lucru, aş avea şansa de a lucra cu regizori importanţi pe nişte texte mari, aş beneficia de condiţiile optime pentru a-mi face meseria.

DIALOGURI
………………

INTERVIU CU 

CĂTĂLINA BĂLĂLĂU

Oana Bogzaru
Master, UNATC Bucuresti

Ce anume te-a impulsionat să participi la Gala Hop?

M-am dus pitită printre ceilalți. Nu voiam să particip la secțiunea individual. Îmi doream foarte mult să particip la Gala Hop, dar nu aveam curajul necesar pentru individual. În anul acela Irina Crăiță-Mândră mi-a propus să mă duc la grup. Asta înseamna că mergeam cu prietenii și nu urma să fie atât de înspăimântător. Într-adevăr, nu a fost deloc înspăimântător…

DIALOGURI
………………

INTERVIU CU 

TEODORA FILIP

Alexandru Panait,
Teatrologie anul I, UNATC, București

 „E foarte important să nu uiți pentru ce faci teatru, ca să ai la ce bucurie reală să te întorci de fiecare dată”

Te așteptai să câștigi? Sau, reformulând, ți-ai dat seama, la un anumit moment de posibilitatea asta?

După a doua probă am început să prind speranțe. Deși am plecat de acasă cu dorința de a gusta fiecare moment și de a mă concentra. Mi-am dorit să mă concentrez cât pot de mult ca să nu am sentimentul că nu am dat tot. Nu am vrut să mă supăr pe mine pentru că am meteahna ca după un moment slab să mă auto-distrug. Cred că am plecat cumva pornită…

OPINII
………………

ABSOLVIM 

DAR PENTRU CINE?

Oana Bogzaru
Master, UNATC Bucuresti

Peste doar câteva zile ne vom strânge catrafusele și o vom lua din loc. Ne-am pregătit geamantanele compartimentate: ce am câștigat, ce am pierdut, iluzii, realități, speranțe, dezamăgiri, planuri, renunțare. Unele buzunare sunt mai mici, altele mai încăpătoare, fiecare după caz sau mai bine zis după anduranță, o calitate care se dobândește în timp și care devine indispensabilă după primul an de aventură academică.

Colectiv redacţional:

Oana Bogzaru
0754 822 322,
oana_bogzaru@yahoo.com

Elena Coman
0757 582 098,
elena.coman02@yahoo.com

Oana Nae
0721 313 736,
oana.monica.nae@gmail.com

Alexandru Panait
0722 431 366,
alexgiovanardi@yahoo.com

Irina Radu
0749 763 501,
irinaa.radu@yahoo.com

Coordonator:
prof.asoc.dr. Monica Andronescu
0724 534 547,
andromonica@yahoo.com