HOP şi ne-am întâlnit

Andreea Verejanu

  

Ploaia a început înaintea Galei și, pentru câteva ore a părut că vrea să țină orașul în loc. Nu și oamenii de teatru. În ciuda vremii, la Gala HOP s-a venit în număr mare. Actori, invitați, spectatori și oameni de teatru au umplut Sala Studio a Teatrului de Stat din Constanța, aducând cu ei agitația aceea frumoasă care apare atunci când oameni din locuri diferite se întâlnesc dintr-un motiv comun: pasiunea pentru teatru.

În sală, ploaia aproape că nu se mai auzea. Se auzeau râsete, voci, povești și saluturi între oameni care nu se văzuseră de ceva timp. Era o atmosferă caldă, prietenoasă, dar în același timp încărcată de nerăbdare. Printre discuții despre spectacole, actori și scenă, se simțea mai ales bucuria de a fi împreună, într-un spațiu în care teatrul îi adună pe toți laolaltă.

În prima probă a serii, cea liberă, individuală, scena ne-a făcut cunoștință cu șapte dintre tinerii actori ai acestei ediții de Gala HOP, fiecare a venit cu propriul său univers, cu propria energie și cu propriul fel de a spune o poveste. Nu i-am văzut doar concurând, ci, pentru câteva minute, ni s-a oferit ocazia să-i descoperim: ce îi interesează, cum gândesc, cum își folosesc corpul, vocea și emoția și, mai ales, ce au de spus prin teatru.

Alexia Matei a deschis seara într-un univers al absurdului, inspirat din teatrul lui Eugen Ionescu. Cu un control corporal impresionant și o plasticitate aparte, a trecut prin stări puternice, de la tensiune la țipăt, lăsând corpul să spună uneori ceea ce cuvintele nu puteau. Răzvan Ionescu a intrat în scenă ca Don Juan. La început, seducător și sigur pe sine, aproape într-o demonstrație a masculinității personajului. Treptat însă, dincolo de imaginea lui Don Juan, a apărut o întrebare despre noi: de ce suntem atât de preocupați să judecăm viețile celorlalți? Cu Nicola Zaharia, scena s-a transformat într-un spațiu al apropierii. O cameră video și un proiector i-au urmărit chipul în timp ce își spunea monologul. Emoția, mărită și adusă aproape de spectator, a devenit imposibil de ignorat. Apoi Tudor Ioan Aron a schimbat temperatura sălii. A venit cu un comic natural, sincer și molipsitor, iar râsul publicului a devenit parte din moment. Georgiana Țițoiu a adus în scenă o altă luptă: cea a tânărului actor cu teatrul de astăzi. A vorbit despre realitatea unei industrii în care începutul de drum nu este întotdeauna simplu, iar emoția ei a făcut ca subiectul să nu rămână doar o temă, ci să devină experiență. David Cristian, „băiatul cu crizantemele”, a construit o relație în care iubirea începe să semene cu obsesia. Între replici și gesturi s-a conturat imaginea unei relații abuzive, în care unul iubește, iar celălalt ajunge să se supună.

Ultima apariție a serii a fost Deea Elena Gruber, care a ales să nu-și înceapă momentul de pe scenă, ci din mijlocul publicului. Pentru câteva clipe, nimeni nu știa exact când și de unde va începe. Apoi, energia ei a ocupat spațiul. Carismatică, expresivă și cu un simț al comicului molipsitor, a încheiat prima probă într-o explozie de energie.

Șapte actori. Șapte momente. Șapte feluri de a intra în scenă.

Poate că aceasta a fost frumusețea primei probe: nu ne-a cerut să-i cunoaștem printr-un clasament, ci prin întâlnire. Fiecare a venit cu propria sensibilitate, cu propriile întrebări și cu propria formă de a iubi teatrul. Iar în spatele competiției rămâne ceva mult mai important: oameni veniți din locuri diferite, adunați în același spațiu de aceeași pasiune și de aceeași nevoie de a spune ceva pe scenă.