Less is more („Mai puțin înseamnă mai mult”)

30 august 2024, a treia zi a Galei HOP, a venit cu noi provocări pentru actrițele și actorii aflați în competiție. Sub presiunea implacabilă a ultimelor ore de concurs, concurenții au aruncat în joc toate mijloacele de expresie, încercând să-și pună în valoare punctele forte: au interpretat pe textele alese, unele cu puternic impact emoțional, au dansat, au cântat, pe alocuri mai puțin melodios decât și-ar și ne-am fi dorit, și-au pus la bătaie plasticitatea corporală, au provocat interacțiunea cu și răspunsul publicului, au utilizat arma sincerității în momente de confesiune, alternate cu cele de reprezentare, într-o desfășurare de forțe amintind de cunoscutul preparat culinar „cu de toate”. Doar că mult nu înseamnă neapărat și bun sau bine, aplicându-se sintetica expresie englezească: „mai puțin” – puține mijloace, puține teme – „înseamnă mai mult” – mai mult impact asupra audienței.

A fost pe alocuri intens, pe alocuri provocator, în unele părți parodie, în altele doar liniștea în care publicul a așteptat următoarea replică. Au fost momente care au creat o conexiune puternică cu publicul, altele au mizat pe delectarea acestuia, cu mai mult sau mai puțin succes. Am remarcat ca recurențe utilizarea umorului gros, apăsat și a clișeelor, iar în unele momente prezența unei atitudini vindicative izvorâte din frustrările sau nerealizările personale, foarte nocivă receptării prestației artistice.

Interesantă a fost și alegerea textelor, unele dintre ele abundând de structuri cacofonice, de idei controversate și/sau de limbaj obscen, rostit din toți rărunchii pe scenă, un pariu de dinainte câștigat dacă publicul râde. Totuși, cantonarea în rețete facile pentru câștigarea bunăvoinței publicului nu e neapărat ceva de așteptat sau de dorit în competiția tinerilor actori, aflați la început de drum, și, tocmai de aceea, liberi să experimenteze și să-și găsească identitatea artistică departe de ciorbe reîncălzite.

Sigur că funcția teatrului de recunoaștere, de identificare a publicului cu oglinda de pe scenă e importantă, dar și nivelul următor e esențial: educarea. Și puține au fost momentele alese care s-au concentrat și pe acest deziderat. Dintre momentele cu atenție pregătite și reușit reprezentate în cadrul probei la alegere, în ordinea în care au intrat în competiție, au atras atenția: „Liniște”, după monodrama „Umami” de Teodora Savu, un moment puternic în interpretarea Cătălinei Romaneț; „Vreau să fiu vedetă” după „Apocalipsa gonflabilă” de Saviana Stănescu, în care Gabriel Muncuș a dovedit o bună stăpânire a emoțiilor și mijloacelor de expresie, căruia însă i-ar putea fi reproșate abordarea clișeică a unor personaje; „Boala”, text propriu cu inserții din „O fetiță înfiorător de banală” de Ioana Toloargă și „Boala” de Marin Sorescu, în care Alexandra Bob a reușit să-și pună în valoare vocea și plasticitatea corporală într-o coregrafie ambițioasă.

Claudius, întrupat de actori în proba impusă, a spus: „Vorba goală nu ajunge în cer”. Nici la spectatori. Și e păcat ca tot efortul depus de către concurenți să eșueze într-o banală rememorare a textului, pe un ton egal și prea puțin ademenitor, în locul unei performanțe apreciate pentru ineditul alegerii unor intenții cu noimă pentru situație și pe arcul textului. Monoloagele Bardului de la proba impusă s-au dovedit, din nou, o adevărată încercare pentru unii concurenți, care nu au reușit să petreacă îndeajuns de mult timp în pregătirea textului, împărțindu-l în gânduri și alegându-și dintre opțiunile posibile interlocutorul cel mai ofertant pentru viziunea personală asupra personajului și situației.

La polul opus au existat momente foarte bine pregătire și interpretate, dintre care amintim, în ordinea în care au fost prezentate: Andra Colidiuc în rolul Violei, Darie Doklean, care ar fi fost și mai apreciat dacă ar fi întrupat un Macbeth mai energic pe alocuri, Bianca Marinescu în Katarina. Un moment bine cumpănit și executat cu aplomb în ciuda emoțiilor a fost cel al Ioanei Cojocărescu, care a reușit să se detașeze de interpretările comune în personificarea unei Katarina pe cât de focoase, pe atât de înțelepte, înțelegând că, atunci când viața dă femeilor slăbiciuni, acestea pot și trebuie să le transforme în atuuri.

În ceea ce privește înregistrările filmate, câteva probleme cu recurență supărătoare au fost: îngroșarea interpretării, limbajul excesiv adaptat vorbirii colocviale, insuficienta învățare a replicilor care a determinat bâlbe, improvizații și pierderea focusului pe rol, precum și rostirea acestora uitând de tema principală a fragmentului. În ciuda problemelor de ordin tehnic apărute, s-au distins, în ordinea vizionării, momentele Andrei Colidiuc, al lui Leonard Chionac, al Dariei Pentelie, al lui Nicholas Bohor și cel al Ioanei Cojocărescu.

La finalul probelor competitive, le mulțumesc tuturor candidaților pentru efortul depus și îi încurajez să nu se descurajeze, pregătindu-se temeinic pentru viitor. Le-aș face urarea tradițională, scatologică, dar, în spiritul sfaturilor anterior enunțate, voi încheia cuminte, urându-le multă putere să depășească obstacolele, oricare vor fi provocările pe care le vor întâlni în profesie și în viață.

 

Text de: Alexander Hartmann

Foto: Andrei Gîndac