Ziua 1 – Prima zi de forță în universul HOP

Gala de anul acesta, nr. 27, s-a deschis cu un număr impresionant de 35 de actori proaspăt ieșiți de pe băncile sau, mai bine zis, de pe scenele facultăților de teatru din toată țara. Timp de 3 zile, ca și în edițiile precedente, ei vor da tot ce au mai bun și vor arăta, conform direcției artistice și tematice a Galei, ce înseamnă să fii un actor AUTENTIC prin mijloace simple, dar esențiale: „gând, cuvânt, voce, corp”, fără utilizarea altor instrumente adiacente ca: proiecții, microfon, sunet, decor complex etc. De data aceasta, concurenții au dat startul în forță pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, intercalând proba liberă, la secțiunea individual, cu proba impusă (proba shakespeariană sau monolog versificat). Timp de 7-10 minute au avut șansa de a se exprima liber, de a se detașa de emoții și de ei înșiși, și de a demonstra că sunt capabili să transmită mult, cu atât de puțin la îndemână. Nu în ultimul rând, tot aici e de notat și faptul că pentru prima oară (poate), pe lângă probele bine cunoscute, a mai existat și o probă de actorie de film (ecranizări cu actorii înainte de monoloage) + prezentările concurenților care au fost realizate live de aceștia.

Maria Moroșan sparge gheața cu rolul avocatei din Prima facie de Suzie Miller. Fata avocat, desconsiderată la început de sala de judecătă și, ulterior, de familia ei disfuncțională, căștigă procesul, plină de tactică, la fel ca un actor bine instruit, iar câștigul ei reverberează până la ultimul scaun din sală. Vocea sigură și replicile tip gloanțe de pistol ale actriței au spart atmosfera dincolo de textul lui Miller, ba pot spune chiar că au perforat momente de liniște în sală, mai ales la sfârșit, când protagonista ajunge să-și confrunte fratele violent.

Leonard Chionac spune prin Vlog nou: Fetele, adaptare după personajul Louis Lewanski din filmul „La bête”, povestea unui „gentleman înăscut”, cu identitatea conexă a unui stalker misogin, frustrat din cauza virginității sale. Schimbările bruște de stare a personajului se mulează direct pe capacitatea actorului de a fi fluid în rol. În continuare, Ioana Cojocărescu, în Probă Magda, text propriu, cu inserții din Pescărușul lui Cehov, se transformă într-o animatoare de petreceri de copii, o actriță neîmplinită. Ea atacă, în cadrul unui quiz-show, problema condiției actorului emergent din România: nenorocul și suprapopularea industriei, necesitatea muncii în alte domenii, „muritul de foame” etc. Momentul se încheie cu un cântec de jale, prin care atât actrița, cât și personajul ei reușesc să-și pună în valoarea timbrul vocal.

Mergem la Shakespeare, primul monolog, al Antoniei Scutaru, care o aduce la viață pe Viola din A douăsprecea noapte. Aflându-se acum în hainele unui bărbat, cu numele de Cesario (noua ei identitate), ea se găsește direct într-un triunghi amoros, în care iubește un duce, dar e iubită înapoi de o contesă. Antonia Scutaru dă avânt personajului prin multă mișcare scenică, prezență, corporalitate. Theodora Pintilie creează o Katarina duală, o „scorpie” cu sânge spaniol, total nesupusă, care dansează pe ritmuri latino, într-o rochie roșie, ca mai apoi să se schimbe într-una neagră, de slujitoare a bărbatului ei și, de fapt, a tuturor bărbaților. Totuși, mesajul este unul feminist, atitudinea ei servilă, dar plină de regret, vociferează indirect faptul că lucrurile nu ar trebui să fie așa, mai ales atunci când sparge al patrulea perete și aduce o tavă în public. Avem de a face și cu Richard al III-lea, întruchipat de Cătălin Vîlcu, care ne sugerează prin umor (râsete multe în sală) că defectele și insecuritățile legate de corpul nostru pot deveni, de fapt, atuuri, atunci când începem să le acceptăm. În momentul în care el își dă jos tricoul, se plesnește peste burtă și-și aruncă haina în sală, procesul de acceptare ia sfârșit. Julieta nu lipsește nici ea. Alexandra Bob atinge un nivel înalt în interpretare, în momentul în care livrează monologul adolescentei îndrăgostite ca o mitralieră fără oprire. Totuși, până și mitralierele se opresc din tras, iar Julieta din final este plină de sensibilitate, acum caldă și narcotizată, cu speranța că-l va regăsi pe Romeo curând.

Andreea Alice Preda vine din urma celorlalți pe Acorduri de acordeon, interpretând texte de Brecht și Shakespeare. Songurile vesele ale germanului se transformă repede, odată cu ținutele și personajele actriței: dintr-o Lady Macbeth necruțătoare într-o actriță stăpânită, și, finalmente, în Hamlet. Ne bucurăm și de un mix de muzică, voce (cântec: There’s a castle on a cloud…), umor, mișcare, cameleonism și spontaneintate. Bogdan Ifodi ne povestește, în #m-amnăscutdinnou după Aleksandr Petrov, cum un bărbat s-a îndrăgostit nebunește de o fată într-un bar. Avem parcursul poveștii reluat cu autoironie: prima privire, prima poezie, prima respirație pe gât, prima partidă de sex în debara: ce păcat, însă, că Julieta avea iubit! Ifodi dă dovadă de vulnerabilitate și o simțire profundă la sfârșit, când personajul ajunge complet deziluzionat înaintea publicului-martor. În Râs nervos, adaptat după Laughing Wild de Christopher Durang, o femeie cinică (Anamaria Popa), evadată de la un spital de psihiatrie, vorbește despre condiția oamenilor cu boli psihice, despre cum sunt refuzați (mai ales profesional), discriminați și discreditați de muzicanți ambulanți și societate. Ea cunoaște sensul vieții, și anume faptul că „trebuie să respiri, dacă nu respiri, mori!”. Monologul se termină cu ea suferind o criză, calomniind publicul, căruia, mai mult decât categoric, i-a fost câștigată atenția și empatia.

La secțiunea grup, Poartă-mă, de Giorgia Aimeri, ne-a arătat că prin munca sincronizată și bine pregătită a unei echipe de 4 actori se poate naște un performance bun. Povestea este a unei iubite adultere (jucată alternativ de Alexandra Catrina și Larisa Oasenegre), care-și tot înșeală logodnicul, ca în final să ajungă să aibă o ceartă monstru cu el în care îl ucide. Metafora de la mijloc e dată de haine, de personajele masculine din acest univers: Pijamaua (soțul plictisitor), Cămașa (escorta sexy),  Costumul (actorul-dansator carismatic), jucate de Nicholas Bohor și Luca Fumuru. Povestea ne e servită treptat și e construită în buclă: prima replică de la interogatoriul femeii e, de fapt, ultima: „I-am găsit corpul așa”. Actorii se coordonează bine între ei, cântă și dansează cabaret (Mein Herr), transformă jocul într-un concert viu, reprezintă tipologii umane într-o manieră comică, atrag prin carismă, mister și mișcarea lor bine calculată de pe scenă.

Următoarele 3 roluri shakespeariene se fac remarcate prin abordarea inedită: o Helena visătoare (Ileana Ursu), dansând tango singură, cântând în franceză și spălând haine cu gândul la Demetrius, un Hamlet punkist (Adrian Rîmboacă), cu o coroană intitulată ironic „Hamlet Jr.”, în geacă de piele, pregătind piesa care-l va da în vileag pe Claudius, și, nu în ultimul rând, Viola, în travesti, în blugi și într-o cămașă fără mâneci, elegantă, dar în același timp casual, livrând un monolog plin de vitalitate și siguranță despre cum e să fii femeie.

Miruna Gabriela Olteanu aduce în față povestea unei femei căsătorite cu un soț abuziv, după textul lui Cehov, Despre efectul dăunător al tutunului. Ea setează acțiunea în cadrul unei conferințe, la care publicul co-participă, prin râsete, dar și momente de introspecție. Inspirat de un text de Matei Vișniec, Mihai Mocanu face un show memorabil: bea 3 beri talpă, ține un discurs filosofic despre rău și frumusețe, face trucuri cu foc, și pune publicul în poziția omului parșiv și sadist, care se bucură de chinul actorului. Firul Ariadnei, unul dintre cele mai emoționante momente, ne prezintă o studentă (Andra Colidiuc), care, constrânsă de împrejurări, întreține relații sexuale cu un rector pentru a fi admisă la teatru. Născută într-o familie conservatoare (inserții din Pearl), orientarea ei sexuală (tema queer abordată subtil) e tratată ca un păcat, care trebuie eradicat. Totuși, există o ultimă frântură de speranță, la sfârșit, când fata rememorează amintirile de la mare cu prietena ei. Actrița a transmis abilități bune de storytelling, alături de o voce sigură.

Richard al III-lea, sub amprenta lui Iosif Paștina, ajunge să fie un Richard cocoșat, grotesc, dar plin de forță intrinsecă, alături de stereotipica oglindă spartă. Și aici complexele legate de corp devin șterse înaintea mândriei pe care personajul pare să o aibă înrădăcinată în el odată cu validarea din partea lui Anne. Lady Macbeth (Roxana Bîclea) își deapănă povestea cu siguranță în voce pe fundalul apocaliptic a unei cruci albe și a unui zgomot de copite de cal, Claudius (Andrei Pleșa) intră intr-o bulă de introspecție majoră, a cărei rugăciuni pline de patos nu reușesc să-i șteargă crima comisă, iar Julieta (Denisa Tudora), agitată și îndrăgostită până peste cap, înghite din sticla cu somnifer pentru ultima dată, încheind prima zi de Gala Tânărului Actor.

 

Text de: Ștefan Mihai

Foto: Andrei Gîndac

Revenim cu vești foarte bune despre proiectele generate de GALA HOP 2024

September 6, 2024/by galahop

Laureații Galei Tânărului Actor HOP 2024, ediția a 27-a, la Alba Iulia

September 1, 2024/by galahop

Ziua 3 – „Eu sunt un pescăruș!” sau eu sunt oricine vreau eu să fiu – paradoxul actorului HOP

August 31, 2024/by galahop

Less is more („Mai puțin înseamnă mai mult”)

August 31, 2024/by galahop

Retrospecție autentică în cuvinte puține

August 31, 2024/by galahop

Ce spune juriul Galei HOP despre cele trei zile de concurs

August 31, 2024/by galahop

Confesiunea ca artă?

August 30, 2024/by galahop

Ziua 2 – Fantoma lui Shakespeare plutește în aer…

August 30, 2024/by galahop

Cuvântul zilei: „oportunitate”. Interviu cu gașca „Poartă-mă”

August 30, 2024/by galahop

Din întunericul căutării se naște autentica reprezentare

August 29, 2024/by galahop

HOP… Și-am ajuns în Cetatea Actoriei!

August 29, 2024/by galahop

Ziua 1 – Prima zi de forță în universul HOP

August 29, 2024/by galahop

Miercuri, 28 august, începe concursul GALA TÂNĂRULUI ACTOR 2024 la Alba Iulia

August 27, 2024/by galahop

Tineri teatrologi în formare scriu despre Gala HOP 2024

August 27, 2024/by galahop

PROGRAMUL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR – HOP 2024, ediția a 27-a la Teatrul de Păpuși „Prichindel” și la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia

August 23, 2024/by galahop

Making of HOP #26. Filmul documentar al Galei HOP 2023 se difuzează la TVR CULTURAL

August 20, 2024/by galahop

Juriul Galei HOP – Gala Tânărului Actor, 2024

August 14, 2024/by galahop

Urmăriţi concurenții la Gala Tânărului Actor şi votaţi-vă favoriții HOP 2024

August 8, 2024/by galahop

Ce se întâmplă în Tabăra Pre-HOP la Teatrul de Stat Constanța? 

August 2, 2024/by galahop

Câștigătorii preselecției pentru Gala HOP 2024

July 19, 2024/by galahop

Autentic – cum? @ Preselecțiile Galei Hop 2024

July 17, 2024/by galahop

Juriul de preselecție al Galei HOP 2024 – Gala Tânărului Actor

În mai puțin de o săptămână, aspiranții la trofeele…
July 10, 2024/by galahop

Modificare perioadă audiții pentru Gala HOP – Gala Tânărului Actor 2024

June 18, 2024/by galahop

Audiții pentru Gala HOP – Gala Tânărului Actor 2024

May 31, 2024/by galahop

Agenda UNITER ÎN ANUL 2024

February 7, 2024/by Teo Florea