AMINTIRI DE LA EDIȚIA ANIVERSARĂ A GALEI HOP 2017
 ÎNTR-UN DOCUMENTAR REALIZAT DE TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ

Dacă vreți să intrați în atmosfera celor 4 zile de concurs de la Gala HOP, să suprindeți frânturi din trăirile și pasiunile actorilor tineri, să descoperiți rolul formator al oamenilor din jur care le îndrumă pașii, ceea ce-i frământă și cum se regăsesc în imensa și, uneori, necunoscuta lume a teatrului, vă recomandăm să urmăriți cele 47 de minute ale documentarului produs de Televiziunea Română prin Casa de Producție a TVR, INSUPORTABILA SINGURĂTATE A ACTORULUI.

 Documentarul prezintă o serie de micro-portrete ale tinerilor actori aflați în concurs anul trecut, în exercițiul care aduce pe scenă variantele proprii de a trăi în SINGURĂTATE. Căci tema Galei HOP 2017 a fost: SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov.

Absolvenții școlilor de teatru au luat parte la o întâlnire cu propria ființă, la o confruntare cu propria singurătate de pe scenă. Ce a ieșit, cu vise și sfâșieri, cu iubiri și poezie, a devenit o joacă de-a Cehov, o joacă de-a noi înșine. Documentarul, care parafrazează tema concursului – „Insuportabila singurătate a actorului”, invită publicul să îi urmeze pe acești tineri la un joc pe scândură, pe acoperișuri și în sala de teatru, în căutarea răspunsurilor eterne.

Datele de difuzare a documentarului „Insuportabila singurătate a actorului”:

Sâmbătă, 16 iunie, ora 15.30, pe TVR3
Duminică, 17 iunie, ora 02.30 pe TVR3
Duminică, 24 iunie, ora 14.30 pe TVR Moldova
Duminică, 24 iunie, ora 18.00 pe TVR Internațional

Despre film, directorul artistic al Galei Tânărului Actor HOP, actorul și pedagogul Miklós Bács, spune: „Se apropie foarte mult de ceea ce mi-aș fi dorit de la Gala HOP: îi pune în evidență pe tinerii actori, cu bunele și relele lor; arată ca un adevărat laborator; redă spiritul de creație și muncă, nu festivismul; arată adâncimile și nu suprafața; mărturisește despre nedisimulata legătură dintre generațiile de artiști (momentul premierei!) și, nu în ultimul rând, pune întrebări despre această meserie și viitorul ei.”

Insuportabila singurătate a actorului. Gala HOP, Costinești 2017

Echipa TVR:
Realizator: Ada-Maria Ichim
Director imagine: Florin Miricioiu
Operatori imagine: Claudiu Petringenaru, Dan Gheorghe, Adrian Radu, Răzvan Chiriac, Dragoș Chițu și Gabriel Zidaru (din partea UNITER/RoEvents)
Sunet: Ionuț Popescu
Editori imagine: Marius Șerban, Cornel Tudorache, Vlad Nedelcu
Maestru sunet: Matei Caramitru
Organizator producție: Marius Flonta
Asistent producție: Nicoleta Brătescu
Producător: Diana Dumitru
Producător coordonator: Demeter András István

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro
O producție TVR 2018.
Producător coordonator: DEMETER András István
Coproducător: UNITER