HOP 2018. Cum am devenit actor

La începutul unei noi ediții a Galei HOP (Gala Tânărului Actor), am vrut să aflăm de la o parte dintre finaliștii din acest an cum și de ce au ales meseria de actor.

de Andrei Crăciun

Pentru Cătălin Asanache a fost o alegere la îndemână. A avut dintotdeauna o legătură strânsă cu arta: „Încă de când eram copil am avut o legătură strânsă cu arta. Cântam la pian, desenam și luam în serios ceea ce făceam în timpul serbărilor de Crăciun sau în cadrul altor evenimente culturale la care am participat ca elev. Nu știu exact cum s-a întâmplat să iau hotărârea de a face teatru. Știu doar că teatrul m-a ajutat să văd un drum spre al cărui orizont încă mă îndrept. În liceu, m-am înscris într-o trupă de teatru și, deoarece m-am simțit bine fiind pe scenă, am continuat să mă pregătesc pentru admitere. La București n-am intrat. Apoi am dat la Cluj și am intrat”.

Curiosul caz al Cântăreței

Și Andreea Tănase a avut dintotdeauna o chemare. „Când m-am născut am fost botezată de asistentele de la maternitate cântăreața, pentru că aveam o voce pe care nu-mi era jenă să o folosesc. Când am mai crescut puțin, îmi luasem deja în serios destinul și-mi înființasem o trupă cu care dădeam spectacole în spatele blocului; cântam la spray în fustiță evazată și mă simțeam ca o stea. Pe la 11 ani am fost atinsă de prima criză existențială: am aflat că sufeream de afonie – și atunci am hotărât să devin designer vestimentar, apoi arheolog, mai târziu politician și, într-un final, actriță. În mod logic, am dat admitere la Facultatea de Filosofie ca în anul al treilea să dau și la regie de teatru la UNATC, să intru și să am o discuție serioasă cu profesorul meu de an care să-mi sugereze finuț să mă duc odată… Mi am făcut bagajul, mi-am pregătit cel mai nepotrivit repertoriu, am dat, am intrat și iată-mă azi într-un final, cântăreața ratată sub haină de actriță în căutarea vocii din maternitate!”

Beatrice Rubică a vrut să poată trăi mai multe vieți în același timp și așa a ajuns astăzi aici. „Am vrut să pot trăi mai multe vieți și destine, să experimentez diverse tipologii și psihologii umane. Și de fiecare dată să mă reîntorc la mine, fără repercusiuni. De mică mi-a plăcut joaca asta, de-a personajele.”

Drumul care începe cu Twin Peaks

Alice Cora Mihalache a ajuns la această meserie trecând printr-o carieră de telespectator al îndrăgitului serial Twin Peaks. „În anul 1990, am descoperit celebrul serial creat de David Lynch, Twin Peaks, ale cărui muzică, dramă, mister și groază m-au fascinat. Îmi era foarte teamă de The Man from Another Place, piticul din Twin Peaks, și într-o zi m-am hotărât să-l imit, să-i fac pe plac mătușii mele care mă tot tachina cu asta. Stingeam lumina în sufragerie și cu o brichetă în mână, cu care făceam scântei ca să îmi luminez fața în întuneric, și o pălărie, care evident era mult prea mare pentru capul meu, îmi făceam mătușa să râdă cu lacrimi, la fel și pe cei care obișnuiau să vină în vizită la bunicii mei. Era momentul meu, pe la 8 ani, când îmi doream să-i fac pe cei care mă priveau în sufragerie, să râdă.” După care, puteți vedea.

Ana-Maria Pop a ales actoria încă de la jocurile copilăriei. „Am ales actoria de mică datorită jocurilor și copiilor din jur. Mereu inventam povești și situații care presupuneau asumarea unui rol, fie el de mamă, prințesă, vrăjitoare sau doctor. În timp, a devenit mai serios și asumat. E singurul joc la care nu am renunțat nici până acum“, spune actrița astăzi.

Pentru Alex Popa lucrurile au venit treptat. „S-a întâmplat treptat. Cu fiecare an pe care îl petreceam la trupa de teatru a școlii, mă decideam mai mult că vreau să fac asta. Cred că am avut de mic o oarecare deschidere pentru asta. Îmi plăcea să imit actorii din piesele de teatru pe care le vedeam la televizor sau la teatru. În plus, eu mă plictisesc destul de repede și ca atare când eram în școală renunțam la orice sport/pasiune după câteva luni. Faptul că în patru ani nu mă plictisisem de trupa de teatru mi-a dat curaj să-mi încerc norocul.”

Cătălin Nicolau a început tot din fragedă copilărie. „Când eram mic, mă jucam cu prietenii de la bloc un joc inventat de noi, Oamenii putere. Toți ne alegeam un erou din desenele animate și trăiam ziua ca și când am fi fost eroii aceia. Într-o zi am zis că sunt Thor, fiindcă găsisem un ciocan ruginit în apropierea unui depozit unde ne jucam noi. Toată ziua am ținut ciocanul ăla în mână; devenise prelungirea brațului meu. Seara aveam misiune: trebuia să omorâm vampirii care ne amenințau planeta. Fiind înzestrat doar de câteva ore cu ciocanul magic Mjollnir, era imperativ să-mi exersez puterile înainte de bătălia finală cu vampirii. Eu și Mjollnir am spart absolut toate geamurile depozitului. Ce alt antrenament putea găsi un copil de șapte ani? Odin nu a fost dezamăgit de fiul lui! Pentru mine, jocurile copilăriei au deschis lumea teatrului. Când am crescut, și nu mai era cool să mă joc Oamenii putere, colegii mei de liceu m-au invitat la teatru. Am văzut Take, Ianke și Cadîr cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru și Radu Beligan. Spectacolul mi-a stârnit foarte mult interesul și m-am înscris la niște cursuri de actorie. La început am flirtat cu actoria să văd dacă-mi place. Când am intrat la UNATC m-am îndrăgostit de lumea asta. Cred că așa s-a întâmplat.”

Pentru Alexandru Banciu, povestea a început în liceu. „În clasa a IX-a, am văzut un spectacol al trupei de teatru a Liceului Grigore Moisil din București, mi-a plăcut și am vrut să vad cum e să faci asta. De dragul diversității. Și reacția publicului a contat (a fost foarte bună) și mi-am dorit să simt cum e să faci ceva care să bucure atât de mulți oameni.”

Iar Ana Olaș spune așa: „M-a întrebat unul din oamenii mei de suflet fără de ce aș fi nefericită. Și i-am răspuns că dau la teatru. Mă mai gândisem doar o dată la asta, dar m-am trezit intrată la Jurnalism și am rămas acolo. Dar de data asta, m-am dus și am dat admiterea, care era în două săptămâni la momentul acestei discuții. Și am intrat. Nu. N-am intrat. Nu e tipul ăla de poveste. Am stat un an la Spiru la Actorie și apoi am dat din nou. Și n-am intrat. Glumesc. De data asta am intrat”.