PRESELECȚIA PENTRU GALA HOP, EDIȚIA 2019 (UPDATE)

În urma cererilor primite la UNITER de la o parte dintre studenţii care vor absolvi facultăţi de teatru anul acesta, UNITER a decis următoarele:

La concursul-preselecţie pentru Gala Tânărului Actor – HOP vor fi primiţi şi studenţii care vor absolvi în 2019, pe baza adeverinţei eliberate de facultate, urmând ca dovada promovării examenului de licenţă să fie trimisă la UNITER, pâna la 15 iulie – ultima zi.

Dacă dintre cei declaraţi admişi, vor fi persoane care nu trimit dovada promovării examenului de licenţă până la data anunţată, aceştia vor fi descalificaţi si nu vor putea participa la Gala HOP în perioada 8 – 12 septembrie a.c.

Reamintim că tema acestei ediţii este Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual.

Pentru ambele secţiuni: Individual şi Grup, preselecția va consta în două probe:

1. Prezentarea unui moment de mișcare și text pregătite de concurent  (maximum 5 minute la secţiunea Individual şi maximum 10 minute la secţiunea Grup)

Concurenții vor pregăti un moment de Teatru-Coregrafic. În construcția momentului, concurenții vor prezenta tratarea, prin mijloacele teatrului coregrafic, a unui text dramatic sau poetic, la alegere liberă, sub formă:

– verbală sau

– non-verbală, putând beneficia de acompaniament sonor la alegere liberă (muzică, text înregistrat, zgomote etc.) sau

– mixtă – o combinare liberă a celor două forme precedente (verbal + nonverbal)

2. Un moment de improvizație de mişcare, sau de mişcare şi text pe o temă propusă pe moment (maximum 3 minute)

Componența maximă a unui grup – 7 persoane.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 31 mai 2019.

UNITER