„Fenomenul HOP”

Documentarul Galei Tânărului Actor HOP, ediția 2014, Costinești (52 min, HD)

Primul film documentar despre Gala Hop din această serie de trei are o dimensiune istorică:  urmărește evoluția Galei Tânărului Actor de la loc de evadare discretă de sub cenzura politică și rigorile drastice impuse de regimul comunist breslei teatrale, evadare însoțită de publicul tânăr venit în vacanță la Costinești în anii ‘80, la platformă de lansare reală pentru o generație impresionantă numeric de actori profesioniști-absolvenți ai școlilor de teatru, de stat sau particulare, care pășesc în supra-saturata piață a muncii din zilele noastre. Astfel, de la evadarea prin text, printr-o eliberare a comunicării, specifică anilor ‘80, ajungem acum la o formă de asumare a independenței actorului față de instituții, cumva o descătușare de standarde și așteptări, în care provocarea este cu atât mai mare, cu cât, acum, există libertate de expresie. Generațiile și vremurile s-au schimbat, dar unele lucruri dăinuie: bucuria exercițiului dramatic, emoția concursului, energia de început de drum.

Documentarul „Fenomenul HOP” explorează această istorie vie prin interviuri cu participanți, noi și vechi, critici de teatru, regizori, producători, dar și cu ajutorul materialelor din Arhiva TVR.

Echipa:

Realizator: Ada-Maria Ichim; Imagine: Florin Miricioiu, Vlad Micu; Asistent imagine: Alexandru Zugravu; Sunet: Alexandru George; Organizator producție: Marius Flonta; Documentare: Ada-Maria Ichim; Voce: Mihai Răducu; Post-procesare sunet: Florin Tăbăcaru; Editor imagine: Constantin Marciuc, Cosmin Găleată; Grafica: Bristena de Satmaari; Ilustrația muzicală: Mihaela Constantinescu; Producător: Silviu Jicman; Producător coordonator: András Demeter; Producător delegat: Ionuț Cărpătorea

Produs de: Casa de producție TVR şi UNITER
Filmul a fost difuzat:
Sâmbătă, 5 septembrie 2015, ora 11.00: TVR 2,TVR HD, TVR+
Duminică, 6 septembrie 2015, ora 20.00: TVR 3, TVR+