HOP printre vise, cu Deea Elena Gruber

Andreea Verejanu

  

Poate că una dintre cele mai curajoase alegeri pe care le poate face un tânăr este aceea de a alege o profesie pentru care nu există garanții. Să alegi teatrul înseamnă să alegi un drum în care talentul nu este niciodată suficient fără muncă, răbdare și, uneori, puterea de a continua atunci când nu știi ce urmează. Într-o societate în care munca artistului este încă privită de multe ori ca fiind mai puțin sigură sau mai puțin „serioasă”, alegerea scenei devine, înainte de toate, un act de curaj.

Pentru Deea Elena Gruber, drumul spre actorie nu a început cu o certitudine. A început cu timiditate. În clasa a XI-a, a intrat într-o trupă de teatru și a început să facă voluntariat la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Acolo a descoperit că putea găsi pe scenă o libertate pe care nu o avea înainte: „Ceva s-a schimbat în mine atunci, eram la fel de timidă în viața de zi cu zi, dar adoram să mă expun în momentul când jucam, în mod contradictoriu.”

Teatrul a devenit treptat un loc de care nu mai voia să se desprindă. Mergea zilnic și ajungea uneori cu patru ore înainte de spectacole, chiar dacă nu era nevoie de ea atât de devreme. Era suficient să fie acolo, să simtă că face parte, măcar puțin, din acel univers. „Doar ca să simt mirosul din teatru, care mă obseda.” Dintr-o apropiere instinctivă de teatru a venit, mai târziu, alegerea de a da la facultate. Nu avea o pregătire solidă în spate și nici certitudinea că drumul va fi simplu, dar avea dorința de a încerca: „Cred că în interiorul meu aveam o dorință profundă de a mă expune, chiar dacă asta îmi provoca frică.”

Apoi au venit întrebările pe care pasiunea nu le poate ocoli. În timpul facultății, gândul că s-ar putea să nu mai ajungă pe scenă după absolvire a devenit o frică reală. După facultate, problema a devenit și mai concretă: cum să îți construiești o viață în jurul unei profesii nesigure? „A doua a apărut după ce am terminat și nu aveam bani ca să mă întrețin.” Pentru Deea, răspunsul a venit printr-un al doilea drum, cel al managementului cultural, pe care îl desfășoară în paralel cu actoria. Continuă să joace și și-a găsit o formă prin care să rămână aproape de lumea artistică.

Faptul că drumul nu este simplu nu a făcut-o însă să se îndoiască de alegerea făcută. „Îndoieli nu am avut niciodată, cred cu tărie că nu pot face altă meserie. Pur și simplu nu pot.” Poate că tocmai această certitudine, născută dintr-o dorință care nu a dispărut odată cu dificultățile, explică felul în care Deea își continuă astăzi parcursul artistic. Nu se oprește la actorie, ci caută noi forme prin care să rămână în dialog cu teatrul. Începând din acest an, își  va continua formarea la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, unde va urma masteratul Arta regizorului, sub coordonarea lui Cristian Ban. Astfel, scena pe care a descoperit-o mai întâi ca actriță începe să fie privită și dintr-un alt unghi, cel al regizorului.

Iar Gala HOP devine parte din această căutare. Pentru Deea, întâlnirea cu scena, cu publicul și cu ceilalți artiști a venit și cu o nouă descoperire despre propriul proces de lucru: „M-am bucurat să descopăr cum se modifică interpretarea unui rol în funcție de public și de sală și să conștientizez că o structură interioară bine construită rămâne valabilă în orice circumstanță.” Poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care le oferă HOP unui tânăr artist: nu doar un loc în care să fie văzut, ci un spațiu în care să se observe pe sine, să încerce, să se schimbe și să înțeleagă în ce direcție vrea să meargă mai departe.

Iar pentru cei care privesc de la începutul drumului spre o posibilă carieră în teatru, poate că cel mai important lucru nu este să aibă toate răspunsurile. Nici Deea nu le-a avut. A avut însă suficientă dorință încât să facă primul pas. Iar astăzi, când privește înapoi la alegerea ei, le-ar spune celor care încă se tem: „Dacă motivația interioară este puternică, nimic pe lumea asta nu te poate opri să faci această meserie.”

Poate că acesta este, de fapt, curajul de care are nevoie un actor: nu să știe unde va ajunge, ci are suficientă încredere în ceea ce simte pentru a porni la drum.