A doua zi de Hop. Un periplu al alternanțelor

Concursul din cadrul Galei Hop, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, vine cu noi provocări din partea artiștilor și în a doua zi. Incursiunea în universul concurenților prinde mai multă putere pe scenă. Mai multă omogenitate și mai multă coerență în actele artistice.

de Lavinia Lazăr

Teodora Daiana Păcurar cu al său moment intitulat „înDOIești” a surprins audiența prin coregrafie și printr-un univers sonor neașteptat, care a spart orice fel de convenție. Colindul românesc pe ritmuri arhaice „Ia sculați gazde, nu dormiți” a reușit să se intrepătrundă cu temele esențiale ale discursului: moartea și iluzia bogăției. Paradoxal, credoul în implacabilul morții poate aduce o viață blândă, după spusele concurentei. Acuratețe în plan fizic; gestualitate cursivă, dublată însă, de ușoare stridențe ale cromaticii vocale.

În prezentarea „Dialogului cu D”, Georgiana Vișan aduce în prim plan un dans care emană senzualitate, prin mișcări circulare, pe o muzică cu influențe psihedelice. Jocul cu umbrele și cu propria vestimentație, amplifică atmosfera vibrată de replici robuste: „Pentru trădări ai leacuri?”. O întrebare retorică, puternic împregnată de spirit. În economia coregrafiei, jocul cu propria coadă capătă prestanța unui simbol ezoteric.

A urmat „Cât mai aproape de mine, când nu pot să fiu eu…” al lui Răzvan Omotă. El o oferă publicului experiența mai multor registre afective, exprimate prin patos verbal  și inserții de umor. Inflexiuni folclorice, cu mișcări bine controlate, iarăși, o imagine contrastantă, acompaniată de  instrumentul vocal.  Sugestia ușii devine o metaforă a imprevizibilului, de care eul se apropie cu teamă.

Cristina Tudor cu „Venim din… Și suntem…” s-a exprimat  prin mișcări incitante, devenite avataruri ale  senzualității feminine. Prin aluziile la cabaret, ea compune o lume iluzorie a plăcerii, un veritabil paradis artificial. Mișcarea și glasul tind să se omogenizeze, însă nu până la capăt, pe alocuri, tehnicul devansând emoția.

Prin „Shakespeare &GENDER”,  Dragoș Ioniță propune o lucrare cu un umor bine măsurat. Primul care a optat pentru o partitură comică. El își însușește simultan simbolul femeii și al bărbatului prin două accesorii vestimentare relevante. Asumarea dualității a fost bine studiată, cu tact și precizie. O interpretare ironică  a ceea ce mai înseamnă dialogul dintre doi îndrăgostiți.

Concursul secțiunii grup a adus de această dată două echipe. Momentul „Unu pe doi” (Ana Baciu și Bianca Temneanu) formulează nebunia printr-un  „strigăt de broscoi”. Conflictul dublei ipostaze a identității, este veridic formulat printr-un dialog al absurdului condiției umane.

„Dictum Meum Pactum” coordonat de Teodora Velescu, cu Alexandru Ionescu, Robert Iosif și Alexandru Petcu a fost ultimul moment al concursului. Coregrafie în lumini. Aptitudini actoricești puternice. O asumare demonstrativă în care emoția fiecărei clipe nuanțează progresiv mesajul adresat „oamenilor păcii”. Și totul e „mai bine, mai bine, mai bine, dadada.”

În ciuda faptului că densitatea conținutului variază de la o propunere scenică la alta, ideea de adaptare a spiritului shakespearian la exigențele lumii contemporane asigură o unitate conceptuală.

Foto: Andrei Gîndac