Nocturnele celei de-a doua seri a Galei HOP 2019: Duelul Caramitru-Căciuleanu și arta de a face spectacol

În cadrul Nocturnelor din cea de-a doua seară a Galei HOP de anul acesta a fost programat un deliciu de performance cu Ion Caramitru și Gigi Căciuleanu.

de Cristina Enescu

Intitulat „Pe 3 în doi” sau „Rostirea mişcării şi Dansul vorbei”, spectacolul i-a adus laolaltă pe scena Teatrului de Stat Constanța pe acești doi artiști care, deși nu mai au nevoie de prezentare, au demonstrat în fața publicului format în bună parte din tineri dans-actori că posedă veleități mai puțin cunoscute și, fără îndoială, capacitatea de a face un spectacol antrenant din practic orice.

Spectacolul a fost de fapt un exemplu delicios de mai multe lucruri esențiale în teatru: prospețime, improvizație și creativitate în arta actorului, mișcare scenică nu excesivă dar foarte expresivă, flux de energie creat și transmis prin cele mai mici dar bine interpretate gesturi, umor și naturalețe și o reală bucurie de a fi împreună și în fața publicului. Chiar dacă ambii artiști au în spate decenii bune de scenă, ceea ce au creat împreună pe scena Galei HOP a avut fluiditate, prospețime, nerv și mult umor.

Spectacolul a fost conceput ca o provocare între cei doi, un duel de poezii împletite cu mișcare și expresivitate corporală. În buna logică a magiei pe care acești doi creatori de teatru respectiv de dans știu atât de bine să o creeze, a existat și destulă improvizație, spre deliciul publicului. Au intervenit în țesătura „duelului” (și în prezența fizică pe scenă a două mânuși de box, de fapt o pereche potrivită unui singur luptător) și istorii cu „șopârle” infiltrate subversiv în recitaluri de poezie din vremea apusă și diferite istorii spumoase de la spectacole. Fiecare poezie recitată verbal și corporal a fost o ocazie excelentă pentru tinerii actori din sală de artă interpretativă și performativă deopotrivă experimentată și energică.

A fost o oportunitate rară de a vedea o evoluție scenică relaxată și cu multă substanță comică a unora dintre cei mai interesanți performeri români. Cei doi au jucat și s-au jucat într-un fel așa cum se aștepta toată lumea (adică cu detașarea și bucuria celor care nu mai au nevoie să demonstreze ceva anume, motiv pentru care pur și simplu savurează ceea ce fac), în alt fel foarte fresh, cu talente și inspirații neașteptate: Ion Caramitru a fost foarte aproape de a deveni un dans-actor cu acte în regulă, iar Gigi Căciuleanu s-a dovedit a fi un extrem de interesant recitator-interpret de poezii.

Cei doi C. au fost nu doar foarte entertaining, ci au oferit și o lecție despre arta expresivității verbale, vocale, prin mișcare și chiar prin tăceri, precum și despre măiestria de a crea un duet-duel antrenant. Le-a reușit un spectacol-bucurie de urmărit, care a fost și o reamintire a faptului că marii artiști sunt mari nu doar datorită talentului, muncii și a experienței, ci și prin (și dacă) faptul că reușesc să își păstreze prospețimea, autenticitatea și bucuria de a crea pe scenă ceva care bucură pe cei de dincolo de ea.

Gala Tânărului Actor HOP, ediția a 22-a, se desfășoară între 2 și 5 septembrie 2019 la Teatrul de Stat din Constanța.

Foto: Maria Ștefănescu

Gigi Căciuleanu: „Speranța mea este să ajungem să prețuim mișcarea“

July 10, 2020/by galahop

Cum a fost la Gala HOP 2019? Sau despre DansActorul unui septembrie la Constanța

July 9, 2020/by galahop

Gala HOP 2020 – o precizare

June 24, 2020/by galahop

Juriul de preselecție al Galei HOP – Gala Tânărului Actor, ediția 2020

June 17, 2020/by galahop

Preselecția pentru GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2020

June 9, 2020/by galahop

Ce este AGENȚIA HOP 2019?

September 26, 2019/by galahop

Alchimia DansActorului (Idei în Zig-Zag). Gigi Căciuleanu în armonie cu propriile gânduri

September 12, 2019/by galahop

HOP LA TREABOSTE!

September 11, 2019/by galahop

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019

September 6, 2019/by galahop

Încheiere la înălțime a Galei HOP 2019: „On The Roof”, spectacolul dans-actoricesc creat de Gigi Căciuleanu cu concurenți ai Galei

September 6, 2019/by galahop

Nocturnele HOP 2019: O discuție-spectacol despre arta și provocările dans-actorului

September 5, 2019/by galahop

Nocturnele celei de-a doua seri a Galei HOP 2019: Duelul Caramitru-Căciuleanu și arta de a face spectacol

September 4, 2019/by galahop

„O întâmplare… cu jazz”, un film documentar stil Cinéma Vérité cu și despre Miriam Răducanu, de Mircea Albuțiu, la Gala HOP 2019

September 3, 2019/by galahop

Bine ați venit la Gala HOP!

September 2, 2019/by galahop

5 ZILE PÂNĂ LA GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019 (2-5 septembrie)

August 28, 2019/by galahop

THESPIS – Revista Galei HOP

August 26, 2019/by galahop

On the Roof, pe scena Galei HOP 2019

August 21, 2019/by galahop

Juriul de concurs al Galei Tânărului Actor HOP, 2019

August 13, 2019/by galahop

GALA HOP 2019. Urmăriţi şi votaţi DansActorul!

August 8, 2019/by galahop

Gigi Căciuleanu, directorul Galei HOP, premieră ON THE ROOF cu Compania „Ad-Hop”!

July 17, 2019/by galahop

CÂŞTIGĂTORII PRESELECŢIEI PENTRU GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019

June 14, 2019/by galahop

DansActori, în prim-plan. Ultima zi de preselecții pentru Gala HOP 2019

June 13, 2019/by galahop

O găină și jumătate face un ou și jumătate într-o zi și jumătate

June 12, 2019/by galahop

Curiosul caz al DansActorului. Ziua întâi

June 11, 2019/by galahop

JURIUL DE PRESELECȚIE LA GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2019

June 7, 2019/by galahop

„DE-A PIRANDELLO”

May 24, 2019/by galahop

PRESELECȚIA PENTRU GALA HOP, EDIȚIA 2019 (UPDATE)

May 21, 2019/by galahop

PRESELECȚIA PENTRU GALA HOP, EDIȚIA 2019

April 24, 2019/by galahop

GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2019

February 1, 2019/by galahop