Basmul celei de-a treia nopți…

La Gala HOP nu este vorba despre lupta dintre cei buni și cei răi. Nici pe departe. Aici se spun și se trăiesc povești despre ființe simțitoare și puterile lor excepționale, prin dans și grai.

de Diana Parpalea

De o parte există un cor tragic ce înalță pe coturni dureri ale prezentului, ia de cealaltă parte există bufonii ce cu umor fac audiența să râdă. Astfel, cea de-a treia noapte e despre concurenții care au istorisit câte puțin din biografia lor, fiecare mai personal, mai unic, mai energic, mai emotiv. Ca un basm – fiecare cu tipologia lui.

Iulia Popa a absolvit Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, departamentul de Artă Teatrală. Cu prezența ei misterioasă pășește în scenă, iar cu o voce caldă începe a ne rosti despre viață, despre moarte și nedreptăți, despre valurile cu care trebuie să ne luptăm de-a lungul timpurilor și prin care ne dorim să trecem nevătămați. Prin mișcările sale unduitoare și șerpuite, trăiește momentele de milă și groază ale condiției actuale. Iar la plecare, umbra sa rămâne presărată cu ceva tainic.

Iulia Popa

Cu energie nelimitată, pregătind şi pentru secțiunea grup două momente, „Pe lună” și „Conflictual”, dar și pentru secțiunea individual momentul „Hotar”, Iulian Trăistaru e peste tot, și ne bucură. Absolvent al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru, trece de orice limită când în numărul său individual ne introduce în lumea celui ce nu mai are nimic de pierdut, nici în fața morții, nici în fața vieții. Din ușa ce vine de nicăieri, pășește timid și ușor psihotic, cu un corp uscat, chinuit, înspăimântător de privit, și cu evidente gânduri de sinucidere, cărând după el funia „salvatoare”. Omul în contextul războiului se schimbă, căci orice frică se tulbură după cele văzute și trăite. Iar Iulian demonstează acest lucru, fiind și un foarte bun ascultător al publicului și a tot ce este pe scenă atunci, la prezent. Hotarul a fost depășit, sufletul eliberat, iar Iulian reînviat mai târziu în „Conflictual”.

Iulian Trăistaru

Out of her a fost Marina Munteanu. Terminând studiile la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Marina se prezintă la Gala HOP la un dialog cu ea însăși. Iar pentru asta are nevoie de o oglindă. O privire spre cine este și spre cine nu vrea să-și fie: „Nu vreau să-ți fiu călău.” E greu să te privești pe tine, să te lupți cu tine și acceptarea umbrei tale, departe de ființă. Poți să stai la taifas cu umbra ta pentru a uita de ochi, de mâni, de picioare. Doar așa poți să ai un dans frumos cu sufletul tău, să te împrietenești cu el. Iar Marina ne poartă spre acest conflict intern și nu ai cum să nu o privești până la final, lăsând o concluzie deschisă, fiind o problemă de lungă durată.

Odată ce Alexandra Oiște pășește pe scenă ne trezim că suntem în America și trăim marele vis american. Sau nu prea mare… Plecată de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, să-și trăiască visul de artist independent în România, ajunge, în final, în America. Iar pentru a supraviețui face orice. O vedem imitând Statuia Libertății – comedian, dansator. Cu un show in show, așa cum ne-am obișnuit și ne place, al ei „en-ter-teitănt`” ne distrează. Vedem artistul român recitând din Shakespeare în limba română, executând prin mișcări stângace (intenționate) ceea ce recită și apoi dansând până la epuizare, deoarece, și liber pe străzile New York-ului tot răspunzi în fața unui șef care-ți spune ce și cum să faci, pentru bani. Nu pentru artă. Cu un „Doamne ajută” înainte, micuța Alexandra are visuri mari, you know – big dream. Un moment original, special, care nu e numai cu râs, e și cu întristare din cauza „gândurilor râvnitoare ce urzesc minuni de basm.”; „Am ales să fiu regină” spune ea, când „doamnă de eram nu mai duceam grija la nimic.”

Alexandra Oiște

Nicolae Dumitru este absolventul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, iar în cadrul acestei galea ne-a prezentat „Oglindirea gemenilor”. Ca un pescăruș care face hop intră pe scenă. Ca un solist de balet al cărui număr individual a sosit. E greu să nu observi mișăcrile sale precise, sensibile, exacte și trupul său frumos unduit pe muzica dată de corzile vioarei ambientale. Ca un țipăt de pescăruș sunt și cuvintele sale ce se sparg de valurile spumoase al mării. O scurtă poveste de oglindire a sufletelor gemene, și apoi se întoarce, hop, din vălul de mister din care a și venit.

Nicolae Dumitru

Cine nu s-a săturat de etichete, inegalitate, corupție, putere, mândrie, chilipiruri promise doar? Cine nu, să-și ia o Patricia Gavril care să-l convingă că este timpul să renunțăm la acestea. După ce a terminat studiile la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, vine la București pentru a ne povesti unde poate să ducă etichetarea oamenilor. Cu un costum brodat de etichete și o cutie pătrată – un cap pătrat, zâmbărteț și gata să-ți pună un post-it pe frunte: ești prost, nu ești bun de nimic, ești urât, eşti… dar cum nu eşti, ne arată și finalul tragic al acestor oameni, care ajung să fie ceea ce spun despre alții că sunt. Ajungi să fii sufocat de propriile etichete. Și cam atât, pentru că nimic bun nu se alege de cei care privesc spre alții și nu spre sine.

Patricia Gavril

S-a încheiat astfel Gala Tânărului Actor HOP 2020, ediția a XXIII-a. Cei 16 concurenți și cele 4 grupuri au prezentat momente inspirate din cele 32 de texte din opera marelui dramaturg William Shakespeare. Scena Amfiteatru a TNB a adunat emoția tinerilor concurenți în cele trei seri de concurs, mai cu nori, cu stropi de ploaie, dar și cu cer senin, deoarece concurenții, cu talentul lor, au izgonit orice urmă de vreme rea, nepermisă pe scena lor sau în momentele lor de strălucire sub lumina reflectorului. Ei au făcut tot ce era de făcut; acum rămâne totul la decizia juriului și a publicului pentru a decide premianții acestui an. Dar indiferent de cine ia titlul „HOP”, cu toții merită aplauze și plecăciuni pentru munca depusă și emoțiile pe care ne-au făcut să le simțim. 

Foto: Andrei Gîndac

Gigi Căciuleanu: „Speranța mea este să ajungem să prețuim mișcarea“

July 10, 2020/by galahop

Cum a fost la Gala HOP 2019? Sau despre DansActorul unui septembrie la Constanța

July 9, 2020/by galahop

Gala HOP 2020 – o precizare

June 24, 2020/by galahop

Juriul de preselecție al Galei HOP – Gala Tânărului Actor, ediția 2020

June 17, 2020/by galahop

Preselecția pentru GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2020

June 9, 2020/by galahop

Ce este AGENȚIA HOP 2019?

September 26, 2019/by galahop

Alchimia DansActorului (Idei în Zig-Zag). Gigi Căciuleanu în armonie cu propriile gânduri

September 12, 2019/by galahop

HOP LA TREABOSTE!

September 11, 2019/by galahop

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019

September 6, 2019/by galahop

Încheiere la înălțime a Galei HOP 2019: „On The Roof”, spectacolul dans-actoricesc creat de Gigi Căciuleanu cu concurenți ai Galei

September 6, 2019/by galahop

Nocturnele HOP 2019: O discuție-spectacol despre arta și provocările dans-actorului

September 5, 2019/by galahop

Nocturnele celei de-a doua seri a Galei HOP 2019: Duelul Caramitru-Căciuleanu și arta de a face spectacol

September 4, 2019/by galahop

„O întâmplare… cu jazz”, un film documentar stil Cinéma Vérité cu și despre Miriam Răducanu, de Mircea Albuțiu, la Gala HOP 2019

September 3, 2019/by galahop

Bine ați venit la Gala HOP!

September 2, 2019/by galahop

5 ZILE PÂNĂ LA GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019 (2-5 septembrie)

August 28, 2019/by galahop

THESPIS – Revista Galei HOP

August 26, 2019/by galahop

On the Roof, pe scena Galei HOP 2019

August 21, 2019/by galahop

Juriul de concurs al Galei Tânărului Actor HOP, 2019

August 13, 2019/by galahop

GALA HOP 2019. Urmăriţi şi votaţi DansActorul!

August 8, 2019/by galahop

Gigi Căciuleanu, directorul Galei HOP, premieră ON THE ROOF cu Compania „Ad-Hop”!

July 17, 2019/by galahop

CÂŞTIGĂTORII PRESELECŢIEI PENTRU GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019

June 14, 2019/by galahop

DansActori, în prim-plan. Ultima zi de preselecții pentru Gala HOP 2019

June 13, 2019/by galahop

O găină și jumătate face un ou și jumătate într-o zi și jumătate

June 12, 2019/by galahop

Curiosul caz al DansActorului. Ziua întâi

June 11, 2019/by galahop

JURIUL DE PRESELECȚIE LA GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2019

June 7, 2019/by galahop

„DE-A PIRANDELLO”

May 24, 2019/by galahop

PRESELECȚIA PENTRU GALA HOP, EDIȚIA 2019 (UPDATE)

May 21, 2019/by galahop

PRESELECȚIA PENTRU GALA HOP, EDIȚIA 2019

April 24, 2019/by galahop

GALA HOP – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, EDIȚIA 2019

February 1, 2019/by galahop