Fragilitate expusă vremii în care trăim. Sau încercăm

Unul dintre cele mai așteptate și dorite evenimente teatral-coregrafice din România, mai ales în aceste vremuri critice, rămâne Gala Hop. O șansă nemaipomenit de ofertantă pentru tinerii actori care sunt exponenți ai mișcării și actului teatral.

de Lavinia Lazăr

Pentru a înlesni deschiderea și desfășurarea Galei Hop 2020, în ciuda pandemiei, Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București  a pus la dispoziție  Spațiul Amfiteatru.  Cu motto-ul ediției „Zis și făcut”, tema concursului a rămas ca anul trecut: Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual. Repertoriul artiștilor s-a bazat pe fragmente de text extrase din opera lui Shakespeare, care, recontextualizate, au determinat noi articulări ale mijloacelor de expresie. Selecția concurenților a fost una dificilă. Din 75 au rămas 24 de concurenți.

„Însuflețitorul” Galei, Gigi Căciuleanu, a început cu un discurs poetic în prima zi de manifestare teatrală. „Suntem cu picioarele pe pământ și cu ramurile desfăcute spre cer. Ce poate fi mai frumos? Așa cum un dansator când sare hop, se desprinde de podea și se duce cât poate el printre stele, așa și un actor, în momentul în care spune cel mai mic cuvânțel, îl apucă pe Dumnezeu de-un picior.”

Emoția reîntoarcerii într-o sală de spectacol devenea din ce în ce mai îndepărtată. Din martie, majoritatea teatrelor au optat pentru spectacole on-line, din pricini binecunoscute. Privilegiul de a ne găsi sub un acoperiș în scopul vizionării unor momente artistice face, ca pentru câteva ore, virusul să dispară, dar rămâne teama de a nu fi infectat, reținerea de a te îmbrățișa, normele de distanțare respectată.

Concursul adresat tinerilor studenți sau absolvenți de la Școlile de Teatru românești este un prilej de a nu-și uita preocupările, exersările permanente, antrenamentele.

Concursul de la secțiunea individual din prima zi de Gală a început cu Mădălina Mușat, care a prezentat „Manifestarea personalității multiple la actor”. Dexteritate și sincronizare la început. Teatru în teatru. Schimbare de rol. Mișcări sacadate. Aduceri subtile la folosirea măștii și la posibilitatea jocului cu acest accesoriu, devenit parte din noi, aproape. O schiță și o expunere a unui actor care e pălit de tracul scenic, o expunere și o oglindire a unui actor din timpul repetițiilor. Greul devine mai apăsător și aburditatea mai mare prin subtextul replicilor. Parcă mai multă putere scenică, mai multă vână… era binevenită.

Radu Anastas sau concurentul care a adus ploaia la propriu cu momentul „…alege jocul…” a schițat module convulsive prin replici – „Vrei să-mi pui coarne, sfânto, între doamne”? Dualitate între umbră și ființa care nu-i de față. Cine se înșeală pe cine? Concentrat prin jocul cu propriul sacou. Cu o vorbă în taină, „poate muri”.

Claudia Moroșanu, cu „expoS    URE” a reușit să aducă seninul, să nu mai intețească stropii de ploaie simțiți de acum pe șira spinării. Pe la mijlocul momentului, consider că a reușit să capteze atenția prin charismă și prin tipul mișcărilor care făceau parte din complexul proces al fizicalității dobândite de ea. A devenit mai puternică. Simple plăceri expuse pe scenă. Un corp care a vrut să se integreze unui act artistic după un nivel al expresiei corporale naturale. Comunicarea dintre culorile de pe corp și imaginea acțiunii intime de a scăpa de rochia albă, aduc transformarea unei nudități sensibile și firești, plăpânde și de impact.

Ileana Ursu cu „Eu sunt Iuda”, o prezență ademenitoare pentru un soi de Mefisto, cu o voce bine lucrată și studiată, alterna între precizie și expresivitate scenică. Pregătită pentru întâlnirea cu „oamenii păcii” și pentru „desfătarea intelectului”. Una dintre cele mai provocatoare prezențe din seara aceasta. Gestică studiată în profunzime.

Vlad Haneș  prin intermediul momentului „Sentimentul patologic al răspunderii acute” repetă „nu vreau să fiu călău” ca un laitmotiv al reprezentației. Tic-tac-urile aduc cu sine  încruntarea și dorința ochilor lui de a face rău. „Aruncă-te pe jos, prefă-te că leșini. Mori” rostite cu turație gradată amplifică așteptarea.

„Pe lună”, cu Bianca Temneanu și Iulian Trăistaru, încadrați la secțiunea grup aduce în prim plan o călătorie spre cunoașterea celuilalt, un drum spre toate zonele modelate din viața noastră citadină. Au avut finalitatea autocunoașterii bine măsluită de mișcarea coregrafică – prin „cuvinte libere.”

Prima zi de concurs din cadrul Galei Hop a fost despre niște roluri incomode în care ființa umană e supusă speranței și deznădejdei, vieții și morții, agresivității și fragilității.