Interogaţii, dialog, libertate, viață și… gen – A doua seară a Galei HOP

După o zi plină de stropi de ploaie, norii s-au risipit într-un apus ca vata de zahăr pentru a le oferi concurenților din cea de-a doua seară a Galei HOP un salt lin către Dumnezeu, după cum a spus mentorul galei, Gigi Căciuleanu, cu o seară înainte.

de Lucia Mihai

Prima concurentă care și-a prezentat creaţia pe scândura Amfiteatrului TNB a fost Teodora Daiana Păcurar, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală „Ion Luca Caragiale” București, cu momentul „înDOIești?”. Cu o voce puternică și cu o siguranță aparte, a convins publicul că moartea spre care alergăm prin viață este doar un somn la fel de plăcut ca acela pe care îl îmbrățișăm în fiecare noapte. Momentele de coregrafie pe ritmuri folclorice păreau receptorul replicilor shakesperiene, omul speriat de moarte care fuge, fuge și atunci când viața îi spune să stea pe loc și să se bucure, fuge atât de tare încât nu realizează că obosește și este prins din urmă mult prea repede.

Momentul „Dialog cu D” al Georgianei Vișan a urmat pe scena Galei HOP. Pe un sunet simplu similar unei picături care cade din când în când, Georgiana a îmbinat mișcările fine și sigure cu replicile, lăsându-ne să fim părtași la dialogul purtat cu sine însuși, cu umbra sa. În timp ce mișcările  au crescut și au evoluat pe ritmul muzicii, gândurile împărțite cu propria-i conștiință luminată de reflectoare deveneau tot mai șoptite, cele două entități, omul și umbra contopindu-se astfel într-o singură ființă.

Proaspăt absolvent al Universității Hyperion din București, Răzvan Omotă a umplut scena cu momentul său „Cât mai aproape de mine, când nu pot să fiu eu…”. Aducând vorbele lui Shakespeare într-un context modern: un om oarecare, vorbind la telefon, care poartă costumul umbrei sale care îşi lasă ființa în spate și având credința că vorbele, cuvintele au devenit false și nu mai pot exprima cu adevărat realitatea. Ușa libertății este, totuși, chiar lângă, iar trecându-i pragul îi oferă posibilitatea să fie așa cum și-ar dori. Răzvan continuă astfel momentul, cântând replicile marelui dramaturg pe muzica populară și dansând. Exprimă fericirea, luând la final ușa libertății în brațe, căci pierde „ceva ce numai proștii ar vrea să păstreze”.

Cristina Tudor ne-a arătat prin momentul său „Venim din… Și suntem…” etapele vieții, momentele pe care fiecare dintre noi le trăim. Pe o muzică a anilor ’20,  suntem prinși în spectacolul vieții, iar prin mișcările fine și senzuale ale Cristinei trecem prin primele etape ale vieții care ne îmbie cu ușurința lor, făcându-ne să credem că trăitul e ușor și chiar merită. Abia la urmă, când spectacolul e gata să se termine, momentul realizării lovește în plex, viața a fost grăbită, iar etapa celei de-a doua pruncii e lentă, dureroasă, dar în același timp cu un final abrupt, peste care se așază heblul.

Ultimul moment din cea de-a doua seară, „Shakespeare & GENDER” al lui Dragoș Ioniță, absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, ne-a dus pe hotarele unei comedii romantice, urmărind un dialog dintre un băiat și o fată, spectacolul relației lor. Cu un picior încălţat de tocuri ascuțite, iar celălalt înfipt într-un bocanc butucănos, Dragoș a îmbinat feminitatea și masculinitatea în mișcările sale și a creionat perfect comicul de situație al multor întâlniri de tipul boy meets girl din realitatea prezentă. Pe replicile personajelor Lysander și Hermia, din „Visul unei nopți de vară”, în goana după cel iubit, se întâlnesc multe hopuri, câteva hâcuri, un trandafir naiv și un pantof cu toc care ajunge armă în lumina unui singuratic reflector.

În acest fel a luat sfârșit secțiunea individual din cea de-a doua seară a Galei tânărului actor – Gala HOP,  o seară plină de sentimente, de zâmbete, de râsete și de realizări. Urmează încă o seară de competiție pentru tinerii DansActori, cărora le urăm mult succes și le ținem pumnii, căci sunt frumoși, plini de viață și dornici să ne arate meșteșugul lor.

Foto: Andrei Gîndac