Lecții de supraviețuiri la Hop – un hotar al sincerității

Ultima zi de concurs din cadrul Galei Hop surprinde publicul cu noi experimente artistice.

de Lavinia Lazăr

Iulia Popa cu momentul „Waves”, atrage atenția prin acuratețea rostirii și vibrațiile timbrului vocal. Cu un duct circular al liniei, coregrafia simplă, asimilată unei partituri dramatice, vorbește despre spaima în fața morții. Din ceea ce numim noi viață ce mai rămâne ? Mesaj puternic, umanist, în care simți neîndoielnic presiunea unei nedreptăți existențiale.

Iulian Trăistaru prin „Hotar” speculează granița dintre viață și moarte. Cu un trup strâns în frânghie, constrânge sufletul la o eliberare catharctică. Protagonistul, printr-un control remarcabil al jocului, ajunge la sincronizarea virtuoasă dintre emoție și mișcare.

Marina Munteanu, prin al său „Out of me”, își plasează demersul artistic în fața unei oglinzi de mari dimensiuni. Un conflict interior exprimat prin monolog. Expresia facială devine materia unui suflet inocent, deformat de propriile angoase. De aceea, fugea, fugea, fugea… Neliniște și frământare în pași apăsați pe scenă. Cine mai știe care sunt despoții, măcelarii și ucigașii? Emoția oscilează: între rană și vindecare, între elan și timorare, între ființa vie și neantul asfixiant.

Alexandra Oiște, prin „Independent”, parodiază ludic destinul artistului rebel care trăiește visul american. Ancorată postmodern în ,,țara tuturor posibilităților”, dansează, face tot felul de giumbușlucuri, recită din Shakespeare, imită Statuia Libertății și încheie apoteotic cu un „Doamne Ajută!” pur românesc.

Nicolae Dumitru propune „Oglindirea gemenilor”. Îngândurat și clar în mișcări, el filtrează prin fluctuații cromatice albastre, teme precum: volatilitatea fericirii, trecerea timpului și moartea. Performerul le abordează non liniar, gesticulația sporind portanța discursului.

Patricia Gavril, îmbrăcată într-o rochie brodată cu etichete, scoate capul, dintr-o cutie de carton acoperită de etichete. „Etichete” vorbește despre prejudecăți și superficialitate. Cine e mai tare ca cine? Cine se mai compară cu cine? De ce ne comparăm? „Din două fete care e mai sprințară?”

În continuarea secțiunii individual, se află grupul „Conflictual” (Niko Becker, Andrei Dominte, Andrei Mărcuță și Iulian Trăistaru).

Cu un umor fin, distribuția aduce în fața publicului, pe o muzică de Mozart, doi balerini, dansând și plutind. O luptă între cei patru alimentată de zgomotul unui ceas stricat, un tic-tac absurd, gravitând în jurul unei cărți supradimensionate. E vorba de o luptă fără cuvinte, în care sunetele provocate de conținutul cărții stârnesc curiozitatea celui desprins de grup. „Conflictul” ia naștere, în fapt, prin contrdicția dintre autoritatea grupului și sensul individual al cunoașterii.

Gala din acest an a adunat în sala Amfiteatru a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București un ghem de emoții și energie. Condițiile actuale fac din organizarea acestui eveniment un mare privilegiu, ce te face să simți că arta rămâne o sclipire, o undă de speranță atunci când pare că nimic nu mai poate fi posibil.
Efortul artiștilor iese timid dintr-o negură care nu permite deocamdată bucuria îmbrățisărilor. Teamă și discreție. Uneori ți-e frică să te bucuri pe deplin, când totul pare că se restrânge la mici dimensiuni.

Peste toate… rămâne o mică victorie a ceea ce mai înseamnă teatrul, cu ale sale trăiri eliberatoare. Încă așteptăm o revenire la viața cea dintâi, izbăvitoarea.

Foto: Andrei Gîndac