Trei ore de „împreună”

„În actorie e mai rău ca-n armată”, dezvăluie Ioan Ardelean, dar nu în calitate de victimă, ci de părtaș. Nu se referă la aspectele negative din armată la care ne gândim de fiecare dată când auzim acest cuvânt, ci la disciplină și sincron. Și, ca o regulă nescrisă (sau poate punctată și în „lege”): mereu se pornește cu dreptul într-un exercițiu.

de Ema Onofrei

În teorie se numește workshop de suzuki și viewpoints, în practică sună mai degrabă a descoperim în ritmul nostru ce-nseamnă acești termeni. Am ținut să schimb numele pentru că e mult mai puțin rece și formal, adjective care nu-și au locul nici în cele trei ore de lucru. Ioan a vorbit, a glumit și a greșit așa cum ar face-o doar în fața celor mai buni prieteni, păstrând totodată doza de autoritate necesară pentru coordonarea exercițiilor.

N-a fost o joacă, dar a lăsat impresia unui joc. Participanții nu-și dădeau de gol oboseala decât prin inevitabilele sudori; în rest, am asistat la un spectacol în care am văzut câțiva oameni care, deși nu sunt la același nivel, încearcă la fel de mult. Exemplară atitudine când vine vorba de viitori sau actuali actori, fiindcă se înțelege că tratează teatrul, în general, cu aceeași seriozitate.

După aproape fiecare exercițiu, îndrumătorul îi întreba pe cei prezenți: „Cum v-ați simțit voi?”. Evident, primea răspunsuri sincere. Înainte de orice alt detaliu, cred că în primul rând s-au simțit în siguranță și ascultați – în siguranță pentru că știau că nu vor fi judecați sau certați, iar ascultați pentru că Ioan era alături de ei, în Sala Balet, și fizic, și mental.

Nu știu dacă s-a întâmplat și în primele două zile, dar astăzi Ioan a mizat pe lucrul în echipă. Exercițiile aveau ca scop formarea unei legături energetice cu partenerul, poate chiar de ordin spiritual. Vizual a fost un deliciu, mai ales atunci când reușeau să se unească într-un singur „mecanism”: varii culori și forme completau același circuit.

Disciplina „armatei” din teatru nu înseamnă că actorii sunt exploatați până la epuizare – sau cel puțin nu asta ar trebui să însemne. Ea educă o pasiune intensă care poate deveni, uneori, haotică. Astăzi mi-am reamintit ce e disciplina și cum teatrul este o artă colectivă. Și deloc sobră.

Foto: Maria Ștefănescu