Ariel și visul de-a nebunia
Elena Coman

Serile la Gala HOP nu trec neobservate. Într-un cadru exotic, însoțită de briza mării și cuprinsă frenetic de atmosfera de festival, formula juriu-concurenți-invitați este martoră la cea de-a XIX-a ediție. Urmărind programul destul de încărcat, facem schimb de energii pozitive și legăm prietenii.

Cea de-a doua zi de concurs s-a încheiat apoteotic cu mini-spectacolul „Visul lui Ariel”, prezentat în cadrul Secțiunii Grup. Protagoniști: Florin-Ionuț Crăciun, Tudor-Răzvan Morar și Marian Olteanu – absolvenți ai UNATC București. Ideea trăsnită și ingenioasă a băieților a pornit de la piesa shakespeariană „Furtuna”. Adaptarea textului a luat forma unui performance în care dimensiunea vizuală captează integral atenția spectatorului. Un fel de întâlnire a actoriei cu muzica și mișcarea. Miza: o nebunie diformă, compusă din lumini și sunete, pe marginea poveștii lui Shakespeare. Ca și în cazul spectacolului jucat cu o seară în urmă tot de un grup, „http://error500”, autorul englez rămâne un pretext pentru imaginația artiștilor. Însă, în cazul acesta, vorbim despre alt tip de abordare.

„Visul lui Ariel” a cucerit publicul încă de la prima scenă. Apariția celor trei actori pe un fundal sonor febril, în costumații comice, a pus amprenta asupra spectacolului. Fără să aibă vreo legătură un costum cu celălalt, Caliban (Tudor-Răzvan Morar) purta o pereche de pantaloni maro prăfuiți, Prospero (Marian Olteanu) un halat de baie alb, iar Ariel (Florin-Ionuț Crăciun) colanți stelari, machiaj amazonian și mult sclipici pe umerii goi. Încă de aici am putut înțelege faptul că personajele erau bine individualizate. Eroii shakespearieni au fost reinterpretați de tinerii actori și transformați în marionete pe care le-au condus cu dibăcie. Caliban și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în compania pianinei, rarele sale intervenții fiind punctate cu grijă prin umor. Prospero își putea permite orice. Tocmai această zonă de confort (datorată vestimentației lui), i-a permis să își asume forța dominatoare. Pe Ariel trebuia să îl urmărești cu atenție pe scenă. Spirit cu îndemânare, el era când ici, când colo. S-a impus printr-o expresivitate corporală executată impecabil de actorul Florin-Ionuț Crăciun.

Protagoniștii au cântat și și-au sincronizat gândurile și mișcările ca într-un vis; visul lui Ariel. Practic, el a preluat frâiele. Totul i s-a supus lui. Iar felul de a-și manifesta puterea onirică a fost prin mișcare. Secvența care a uimit publicul a fost cea în care Florin-Ionuț Crăciun și-a menținut echilibrul preț de minute bune stând pe omoplați.

Renunțând la firul acțiunii din piesa clasică, actorii s-au jucat cu personajele. S-au adus pe ei în situații neobișnuite, solicitante fizic sau vocal. Au ocolit psihologia eroilor și au căutat particularități prin care să îi facă mai plăcuți spectatorilor. La un astfel de spectacol viu, în care scenele vorbite se intercalau cu momentele muzicale, nu trebuia căutat sensul logic, ci primită energia și bucuria celor de pe scenă. A fost puțin din Shakespeare și foarte mult din ei. Au avut intuiția fină de a-și evidenția atuu-urile și prin alte mijloace decât verbal. Laitmotivul momentului lor a fost ritmul muzical. Florin-Ionuț Crăciun, Tudor-Răzvan Morar și Marian Olteanu s-au priceput de minune să își creeze cântece, folosindu-se de clape, instrumente de suflat și de percuție. Au fost originali, inventivi și complecși.

Spectacolul „Visul lui Ariel” prezentat în a doua zi de Gală HOP a suferit mici modificări spre deosebire de preselecții, rezultatul fiind vizibil îmbunătățit. Iar cea mai bună confirmare a venit chiar din partea publicului, care i-a aclamat pe cei trei actori. Secretul: schimbul de energii a funcționat! Prin vitalitatea și entuziasmul lor, au convins spectatorii că își merită locul în concurs și poate… popularitatea.

„Folosim nebunia ca element subversiv și ca formă de supraviețuire” – supratemă a Galei de anul acesta, idee preluată de Florin-Ionuț Crăciun și rostită în spectacol. Cei trei tineri actori au făcut artă din simplă nebunie, dozată în ritmuri shakesperiene furtunatice. Oare ce mai urmează?!