În mai puțin de o lună, Gala Tânărului Actor HOP – aflată sub direcția artistică a coregrafului și dansatorului Gigi Căciuleanu – se va desfășura la Teatrul de Stat Constanța unde, timp de 4 zile, cei 50 de tineri dansactori vor concura pentru trofeul HOP.
Începând de azi până în data de 31 august, se desfășoară campania interactivă HOP 2019 prin care invităm publicul să-i cunoască pe tinerii concurenţi din acest an, să-i urmărească în transmisiune directă de la Teatrul de Stat Constanța în perioada concursului (2-5 septembrie) şi-apoi să-i voteze în seara Galei. Zilnic, atât cei 17 artişti de la secţiunea individual, cât şi cele 7 grupuri se vor prezenta prin scurte filme realizate de ei înşişi.
Votul publicului contează!
Absolvenţi ai institutelor de învâţământ superior din ţară, cei pe care îi veţi cunoaşte în această perioadă sunt candidaţii care au trecut de etapa preselecţiilor şi urmează să parcurgă etapa finală a concursului de la Teatrul de Stat Constanța, în perioada 2 – 5 septembrie.
Tema ediției 22 a Galei HOP este TEATRU COREGRAFIC. DansActorul ca fenomen al teatrului actual.
Siteul Galei HOP https://galahop.uniter.ro/, contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA) sunt canalele pe care puteţi urmări filmele de prezentare ale concurenţilor, livestreamingul de la Constanța din perioada 2 – 5 septembrie (transmis simultan atât pe Facebook, cât şi pe YouTube).
Joi, 5 septembrie, până la ora 20.00, publicul poate vota online pe https://galahop.uniter.ro/.
*
Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.
Gala Tânărului Actor HOP 2019
Ediţia a XXII-a
Teatrul de Stat Constanța
2 – 5 septembrie 2019
Organizatori:
UNITER – Uniunea Teatrală din România
Teatrul de Stat Constanța
Proiect cultural finanțat de:
Consiliul Județean Constanța
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Coproducător:
Societatea Română de Televiziune
Parteneri:
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti
ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română
TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania
City Park Mall, Constanța
Primăria Sector 5 Bucureşti și Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”
Partener de tradiţie:
Societatea Română de Radiodifuziune
Parteneri media:
Radio Sky
Radio Constanța
Radio Vacanța
Radio Doina
Ziua de Constanța
Cuget Liber
Replica de Constanța
Star Gossip Magazine
Cultura Constanța
Ziarul Metropolis
Partener de monitorizare:
MediaTrust