A treia oară e cu noroc
Într-o zi de Vineri care a urmat unei nopți de joi nedormite, presărată cu sesiuni de tuse, cauzate de viroza care nu-mi dă pace de vreo patru săptămâni, am decis să mă îndrept din nou către Sala Mică a Teatrului Național, acolo unde avea să se desfășoare a treia și ultima zi a preselecției Galei HOP.
Dacă în prima zi a cuvântul de ordine a fost, eufemistic vorbind, o jonglerie între momente neinspirate, care nu transmiteau mai nimic, cu momente slăbuțe, ultima zi a fost una total opusă din acest punct de vedere.
Privirea de ansamblu a fost aceea ca aceea pe care am surprins-o astăzi, a doamnelor din fața magazinului Obor, când treceau niște patrule ale Poliției prin zonă. Un amestec de frică viscerală combinată cu ușurarea faptului că, cel puțin pentru moment, nu sporesc rândul rezidenților de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă… Dar să fim perseverenți și să revenim la subiect.
Un lucru e cert! Candidații fie au strălucit, fie au eșuat în stil mare, majoritatea lăsând impresii adânci în amintirea susținătorilor din sală, a colegilor actori și a juriului. Și dacă tot am adus vorba de juriu, chiar și acesta părea să fie puțin mai exigent și ușor intransigent față de primele zile, îndemnurile de „vii la anul!” auzindu-se, nu de puține ori, până în primele rânduri ale sălii unde am stat.
Voi face apel la memoria din ce în ce mai șubredă și voi aminti de câteva momente care m-au impresionat pe mine, în ambele sensuri. Primul moment pe gustul meu a fost acela al lui Dan Ioniță, intitulat „Acrobat pe Coardă” („Visul unei nopți de vară”).
Acompaniat de o chitară acustică și având drept scenografie trei butuci, a reușit să integreze atât publicul, cât și juriul, într-o atmosferă amuzantă, condimentată din plin cu ritmuri de blues, folk și încadrat de o interpretare energică.
Al doilea moment reușit a fost cel al lui George Cocoș, el alegându-și scena lui Lysander („Visul unei nopți de vară”). Maniera originală în care a reușit să transpună momentul a stârnit multe râsete prin sală – un șevalet, imagini ale unor celebrități asociate isteț personajelor din piesă.
Despre momentul următor îmi este puțin greu să discut, pentru că mărturisesc sincer faptul că nu am înțeles ce au vrut să facă cele patru actrițe din Cluj – Denisa Blag, Paula Rotar, Ioana Maria Repciuc și Alexandra Saska Sotirov. Ele au ales să se reproducă artistic prin intermediul unui performance, pe care l-au intitulat INDIGESTIE. Le-a reușit, în mare măsură titlul. De la floricele scuipate pe scenă sau pe membrii juriului la vopseluri intense cu care s-au pictat peste tot, la sclipici, momentul acesta a avut de toate. Chiar și nuditate parțială. Nu mă plâng, nu mi-o luați în nume de rău.
Deși un moment ciudat, fără doar și poate, a fost surclasat de cele cincisprezece minute și 30 de secunde ale Hellei (Andreei) Gabor, care și-a ales să portretizeze Întâlnire: n-am mai făcut-o de mult – colaj bazat pe texte din opera lui William Shakespeare. Asta, cel puțin, în cele patru minute în care nu a făcut stand-up comedy pe scenă și s-a ținut de textul inițial. Răbdărică, răbdăroi…
Spre final am avut parte de unul dintre cele mai savuroase momente din toată Gala. Momentul de grup al Loredanei Cosovanu, Tiberiu Enache și Daniel Chirilă a fost cireașa de pe tort. Textul „Lorenzo” de Enoch Darli (după „Romeo şi Julieta”) a fost jucat excelent, cu mult umor, cu multă energie, reușind să descrețească frunțile obosite și plictisite, pe alocuri, ale celor din sală. Au fost singurii care au primit aplauze la scenă deschisă, confirmându-le astfel reușita.
Tot ce pot să zic este că le țin pumnii și pentru mai departe și prin a le aduce aminte de vorbele marelui scriitor American Charles Bukowski „You begin saving the world by saving one person at a time; all else is grandiose romanticism or politics.” Încet, cu grijă!
