Miklos Bács: În subiectivism nu ne putem întâlni, dar în profesionalism da
Oana Bogzaru

Venirea lui Miklós Bács la conducerea Galei Hop a dat naștere unor schimbări esențiale care au fost percepute în diferite moduri de jurnaliști, de oamenii de teatru și chiar de tinerii actori. Vox Maris Resort s-a transformat timp de patru zile într-un laborator teatral în care s-a încercat o ușoară profesionalizare a participanților sau măcar s-a încercat o conturare a imaginii unei posibile școli de teatru… Cuvintele sunt mari, așteptările au fost și mai mari, dar Miklós Bács crede în perfomanță, profesionalism, în munca efectivă din sala de repetiții și mai puțin în ideea de show care vinde în fața publicului.

Ne apropiem de sfârșitul Galei Hop, care sunt cele mai mari realizări din acest prim an de directorat?

Una dintre ele ar fi partea organizatorică și vizibilitatea celor care participă la gală, care, desigur, e cu două tăișuri pentru că depinde ce anume devine vizibil. Am reușit să creăm acest site, care e important pentru că nu aveam un loc în care să se adune informațiile, am reușit să facem această agenție care le permite participanților să aibă o mapă profesională accesibilă la orice oră din zi și din noapte și am reușit să transmitem live evenimentul care a adunat laolaltă un public mult mai larg, având în vedere că totul se întâmplă aici, la Vox Maris Resort. Al doilea lucru care încă nu știu dacă e un câștig, a fost găsirea conceptului central al galei, noua direcție, care se leagă de profesionalism și de performanță. Evident, nu e rezultatul meu personal, ci al unui grup imens de oameni din spate cărora le sunt foarte recunoscător.

Cât de mare a fost provocarea Galei Hop pentru cel mai iubit profesor de actorie din țară?

Provocarea a fost foarte mare. Am rămas cu o mare frustrare pentru că nu am apucat și nu apuc, în condițiile în care se desfășoară gala acum, să adâncesc și să discut niște probleme actoricești. Am avea nevoie de mult mai mult timp. Asta mi s-a părut foarte frustrant pentru că ceea ce s-a făcut acum la proba impusă poartă denumirea de étude, dar nu este un étude având în vedere că m-am întâlnit o singură dată cu ei și nu am putut să le dau decât cele mai elementare informații. Ele sunt mai mult un exercițiu, étude vor deveni când voi avea timp să discut mai mult și se vor transforma într-o practică uzuală. Din această cauză au existat scăpări și a fost un nivel mai jos pentru că a crea o acțiune pe scenă este primordial pentru actor, dar foarte dificil. Nu mă așteptam la rezultate, eram conștient că nu se poate așa ceva. Erau mai importante problemele pe care și le puneau. Cred că ar fi fost nevoie de încă o zi, două, în care să intrăm puțin mai în amănunt ca să vedem ce înseamnă étude, dar timpul nu ne-a permis. Asta este frustrarea mea.

Care considerați că sunt cele mai importante calități ale acestor tineri actori? Despre defectele lor se tot vorbește…

Mi se pare paradoxal, dar în mare măsură, disperarea lor este un mare atu. E clar că sunt într-o situație în care viitorul lor e în ceață. Trebuie să le asigurăm o siguranță a performanței pentru că ea, la rândul ei, va genera cerere. Performanța întotdeauna a fost și va fi căutată de societatea civilă pentru că din ea trăiește, este sursa unor bunuri, din ea facem bani. Sigur, talentul… am crezut întotdeauna că este egal distribuit în lume. Nu putem vorbi despre diferențe de har și talent între generații. În schimb există o altă atitudine față de meserie, aici sunt mari diferențe, și trebuie să înțelegem că dacă există un conflict între generații, există în acest context, nu e vorba despe talent și har. Și au avantajul vârstei, care nu cred că este în sine o valoare, dar e o forță care contează.

Cât de importantă este colegialitatea?

Aici sunt actori care aduc apa și cafeaua colegilor lor, total voluntar. De asta am ales ca echipa mea să fie formată din foștii mei studenți. Am în spate 17, 20 de persoane din cei care au terminat. Contează enorm, este un gest de profesionalism care are o forță imensă și ca exemplu, și ca reușită. Nu înseamnă că trebuie să ne iubim, să fim umani, apropiați, dar ei au un punct în care se pot întâlni și unde se simt foarte bine împreună, și anume în profesia lor. La nivel emoțional ne întâlnim mai greu, dar mă pot întâlni în idealurile comune, chiar dacă uman nu m-aș apropia. În acel spațiu de profesionalism putem să ne întâlnim pentru că amândoi îl iubim și îl slujim. E mai practic, e mai concret decât subiectivismul sentimentelor și al afinităților emoționale. În subiectivism nu ne putem întâlni, dar în profesionalism da.

Aveți idei pentru următoarea ediție? Având în vedere că ați observat ce funcționează și ce nu.

Ne gândim să existe o săptămână de ateliere între preselecție și Gala Hop din septembrie, în care să se poată lucra, încercând să suplinesc această frustrare că nu am putut să mă întâlnesc cu ei ca profesor sau coleg. Dacă există ceva ce nu am reușit în această gală, a fost atragerea regizorilor de calibru. În fond, relația dintre actor și regizor este cea mai importantă din teatru. Poate de aici am putea alege un mentor. Niciunul dintre regizorii cu o mare carieră nu predă în facultăți, ceea ce este o tragedie. O experiență și o vastă cultură și cunoaștere a meseriei se pierd. Nu poate fi preluată decât de acei câțiva actori care sunt preluați în proiectele lor. Poate asta ar fi o cale prin care să putem înlesni întâlnirea dintre tinerii actori și mentori. Să putem lucra cu ei concret o săptămână.

Există câteva articole aproape de cancan despre Gala Hop…

Tocmai această schimbare de paradigmă și de direcție generează posibilitatea ca lucrurile să fie interpretate. Este clar că așteptările au fost de altă natură. Eu am introdus o direcție nouă. Aici se aștepta un spectacol, un show. În trei ani s-a construit această imagine al show-ului. Eu am încercat să schimb puțin și să mut atenția de pe latura de show pe cea de laborator profesional. Experiența nu poate fi bună sau rea, noi o percepem astfel în funcție de gusturi și interese. Ea este o valoare în sine și nu poate fi contestată. Dacă mă aștept la un produs finit, normal că nu sunt mulțumit și spun că e plictisitor. Așa e, nu se întâmplă nimic, dar în secundele acelea în care lucrez ca actor tocmai asta trebuie să caut. Cum fac să se întâmple ceva și nu forțat din afară, ci cu ustensilele mele de actor prin care sunt capabil să nasc adevărata acțiune în realitatea scenică. E un lucru foarte dificil și sensibil. De asta și publicul va trebui să accepte aceste idei.

În acest context, cât de importanți sunt teatrologii care au, totuși, o pregătire în domeniu?

Cred foarte tare în această apropiere dintre partea teoretică și partea practică a meseriei. Teoreticienii este important să facă niște lucruri ca să înțeleagă mai bine acest proces. Esența meseriei de actor nu a învățat-o nimeni. Poate ar trebui suplinit acest gol, chiar dacă înclinația va rămâne pentru teorie. Nu am cum să fac o critică teatrală fără să cunosc anumite mecanisme. Cred că în contextul actual se schimbă pozițiile în teatru, chiar și cea a regizorului care era un dictator înainte. Același lucru e valabil pentru teatrologi și trebuie redefinită direcția în care tinerii teatrologi ar vrea să se miște.