Ne-bunia de final în câteva cuvinte
Elena Coman

Hop! cu hop! am ajuns la cea de-a treia zi de concurs. După atâtea emoții și schimburi de energii, ne întâlnim cu ultimii actori care își susțin momentele. Oboseala își spune cuvântul, dar amintindu-ți că ești la Gala HOP, puterea și entuziasmul revin.

După un răsărit prins pe plajă pentru workshopul de kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcușan, evenimentele zilei au curs cu repeziciune. Concursul a început spre după-amiază cu étude-urile, proba individuală și spectacolul ultimului grup. Tensiunea a continuat să se acumuleze pentru participanți, iar discuțiile despre prestațiile fiecăruia puteau fi auzite pretutindeni.

După ce concursul s-a încheiat și s-a dat startul votului pentru public, am discutat cu actorii care își prezentaseră momentele. Deși încă bulversați, mi-au mărturisit cum s-au descurcat cu emoțiile atât de mari, dacă și-au depășit așteptările sau nu, dacă momentele lor au cunoscut o evoluție de la preselecții până acum și care a fost impactul experienței la Gala HOP în plan profesional și personal.

Maria-Veronica Vârlan (UNATC București) a intrat prima pe scenă. La final, a concluzionat: „Niciodată nu am să pot spune că m-am ridicat la nivelul așteptărilor… am 22 de ani, am timp să cresc și cu siguranță puteam să abordez și altfel momentul meu. Nu pot spune dacă sunt mulțumită sau nu, dacă a fost bine sau rău, nu există un răspuns clar. Eu pot spune că m-am simțit bine în ne-bunia mea și, totuși, nu despre simțit bine e vorba în meseria asta. Încă îmi analizez și eu traseul din această seară ca să pot să învăț din asta. Totul e mult prea proaspăt în mine ca să vin cu explicații concrete. Nu pot spune nimic de impactul galei asupra mea ca actriță… gala nu s-a terminat! Dar pe plan personal, am întâlnit mulți oameni și actori pe care nu aș fi avut ocazia să îi văd și să vorbesc cu ei în viața de zi cu zi.”

Concursul a continuat cu Daniel Nuță (UNATC București), care a prezentat un Richard homeless. El a explicat: „Ceea ce m-a inspirat a fost spectacolul Liei Bugnar „Fata din curcubeu”, pe care îl iubesc. Plus că în facultate am jucat numai roluri de june-prim. Am zis că vreau altceva, să nu mai fiu eu, să mă schimb total, să fiu de nerecunoscut. Vreau ca omul să fie atent la ce fac, cum fac și la ce transmit. Mi-am modificat momentul destul de mult de la preselecții. Lia Bugnar mi-a dat o sugestie, în ce privește justificarea a ceea ce fac pe scenă. Și am ascultat-o. Mi-am îmbunătățit și recuzita, lucru pe care l-am făcut cu ajutorul lui Adrian Damian. Momentul meu este mai mult decât povestea unui homeless care spune un text; e povestea generației noastre. Facem un rol și apoi trebuie să mergem mai departe, să continuăm la nesfârșit.”

Cristina Juncu (UNATC București) a fost Ofelia. Puțin confuză, ea a mărturisit: „Nu am reușit să îmi canalizez emoțiile absolut deloc. Am spus tuturor că de dimineață m-am trezit cu un cuib de fluturași în stomac și au rămas așa până când am intrat pe scenă. Când am intrat, s-au dus. Așa mi se întâmplă deobicei. Nu am absolut nicio idee, nu știu dacă am fost la potențial maxim în seara asta. Față de anul trecut mă simt mult mai liniștită cu ceea ce am făcut. Tot ce am vorbit zilele astea și tot ce am câștigat aici, din discuțiile cu toții, s-a sedimentat undeva și nu a mai fost nevoie să mă gândesc cum să folosesc asta în momentul meu. Experiența Hop… a fost un mega cantonament și sunt îngrozitor de obosită, dar a fost o energie atât de bună și e în continuare! O energie de „totul pentru noi”, pe care nu o găsești nicăieri altundeva și de aia m-am și întors anul acesta. Iar eu, ca om, am câștigat ceva la nivel de încredere în sine și de auto-conștientizare, cine sunt eu și ce pot eu. Cred că pot să mă împac cu mine acum.”

De la Cluj, s-a prezentat Eduard Cristian Trifa cu un moment despre putere. El a spus: „Nu sunt foarte mulțumit de cum a ieșit momentul pentru că am avut niște probleme tehnice – adică mi s-a făcut rău. Am avut părți în care jumătate din mine juca, jumătate nu făcea treabă și mi-am dat seama că nu eram în regulă. Ca actor, e greu să îți dai o notă pentru că nu poți să fii niciodată mulțumit de ceea ce faci; nici nu cred că este cineva. Cred că trebuie să se termine Gala, să treacă furtuna pentru ca să îmi dau un feedback și să îmi reiau gândurile despre ce am făcut. Faptul că s-au ținut atâtea meeting point-uri, în cadrul cărora am discutat cu personalități importante, m-a făcut să mă relaxez. Am reușit să văd că și ei sunt Oameni și să nu văd totul ca pe un stres în plus. Pentru mine, Gala Hop a fost o oportunitate să îmi cunosc colegii din celelalte orașe.”

Colega lui, Ștefania Carmen Misăilă, a făcut un exercițiu despre Hamlet, despre care subliniază: „Nu m-am simțit bine în seara asta pentru că nu ăsta îmi era scopul. Acest exercițiu al meu nu a presupus neapărat să dau tot ce am, ci mai degrabă să caut ce pot să am. El este un exercițiu, nu un spectacol și o continuă procesare, e încă un proces. El continuă și voi mai lucra la el și după Hop. Miza lui este căutarea continuă. A fost un exercițiu cu mine însămi, la fel ca și étude-urile pentru că am mers pe același principiu. El de fiecare dată este altfel, de fiecare dată descopăr altceva. Că e bun, că e prost, asta pentru mine nu contează, atâta vreme cât în exercițiu descopăr că și publicul mi-a fost martor, nu spectator. Nu știu dacă asta au simțit și ei, dacă au fost împreună cu mine sau nu, dar eu m-am bucurat că au putut să ia parte la acest exercițiu al meu și la căutările mele. Momentul s-a modificat în timp, după fiecare repetiție. Devine mereu altceva și mereu îl îmbogățesc cu ceva, dar niciodată nu e de ajuns. El are nevoie de multă muncă.”

Cel care a închis concursul a fost Alexandru Voicu (UNATC București), care, din cauza unui accident, a fost nevoit să joace cu piciorul în gips. Despre ce a făcut pe scenă, el spune: „Am încercat să fiu pe scenă cât de cinstit am putut. Am mers pe principiul fă Rai din ce ai, dată fiind situația mea. Din păcate am avut această mică problemă care m-a deconcentrat, dar am încercat să las deoparte lucrurile astea. Singura chestie de care îmi pare rău este că am devenit cerebral și nu am putut să mă las cu totul și să fiu, nu 100%, ci 90% credință. Nu am avut cum pentru că trebuie să mă menajez. Dar chestia asta m-a învățat alte lucruri. Mi-a plăcut ce se întâmplă la Gala Hop. Am învățat aici să am o organizare mult mai bună, iar lucrul cel mai de preț pe care l-am câștigat e să mai scap puțin de frica de a ne arunca în niște texte mari și puternice. Toată libertatea care ni s-a dat anul ăsta, să facem cum vrem noi Shakespeare, mi se pare ceva util și elementar pentru toți absolvenții. Acum a fost un fel de episod pilot, dar cred că o să se dezvolte. Fiecare lucru s-a întâmplat cu un motiv și nu știu cui să mulțumesc pentru asta, dar în sinea mea o fac.”

Și am ajuns la finalul concursului. Alea iacta est. Ceea ce urmează va însuma nerăbdare și palpitații pentru participanți, până la aflarea deciziei juriului și a publicului. După un maraton de forță și concentrare, tinerii actori merită să-și primească recompensele.