Alexandra Dușa: „Am ales actoria cu inima”

Site-ul www.galahop.ro vă propune o serie de mini-interviuri cu câștigătorii preselecțiilor pentru cea de a 20-a ediție a Galei HOP, care au avut loc în zilele de 10-12 iulie, în fața juriului format de Maia Morgenstern, Marcel Iureș și Petru Vutcărău, la Sala Mică a TNB. Ediţia din acest an a Galei HOP va avea loc între 4-7 septembrie la Vox Maris Grand Resort Costineşti.

Directorul evenimentului este Miklós Bács, iar juriul final va fi format din BÓGDAN ZSOLT – actor, MIHAI MĂNIUŢIU – regizor, ANA-IOANA MACARIA – actriţă, ADRIAN SITARU – regizor film, ALEXANDRU VOICU – actor, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016. Tema ediţiei aniversare a Galei HOP este: Singurătate – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov.

Alexandra Dușa a fost atrasă de artele spectacolului încă din copilărie, când interpreta mici scenete în fața părinților și prietenilor acestora, în sufrageria de acasă. Mai târziu, a jucat teatru în trupa liceului, câștigând, încă de atunci, câteva premii la concursuri naționale și internaționale. A participat la secțiunea Individual cu textul ”Alis Volat Propriis”, convingând juriul că merită să meargă la Gala HOP.

de Florina Tecuceanu

Cine ești?

Sunt Alexandra Dușa, sunt născută pe 9 iulie 1992 și sunt din Cluj-Napoca. Am terminat „Facultatea de Teatru și Televiziune”, secția Actorie, clasa prof. Prof. Univ. Dr. Habil Bacs Miklos, Lect. specialist Wintze Irina, Asist. Univ. Dr. Curuțiu Camelia, promoția 2014. În anul 2016 am terminat și un master în actorie tot la „Facultatea de Teatru și Televiziune”, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Unul dintre rolurile pe care le-am jucat până acum și îmi este tare drag este rolul „Anita” , în „West Side Story”, regia Răzvan Mazilu, la Teatrul Odeon, București.

De ce te-ai făcut actriță?

Actriță pentru că acolo m-a chemat inima. Când eram mică țineam mereu “spectacole” pentru părinții mei sau pentru prieteni de familie. Primul rol l-am avut în clasa a II-a într-o serbare și atunci mi-a spus cineva că ar trebui să mă împrietenesc cu scena pe viitor. Mereu am avut o tragere înspre dans, cântat, tot ceea ce ține de scenă, iar mai apoi, în liceu, am început să joc în trupa de teatru, cu care am câștigat foarte multe premii la concursuri naționale și internaționale. Când a venit momentul să aleg la ce facultate vreau să merg, oscilam între Facultatea de Drept și cea de actorie. Nu mi-a fost foarte greu să aleg, am ales cu inima. Am avut noroc pentru că părinții mei m-au susținut mereu, indiferent de circumstanțe, și le mulțumesc din suflet pentru asta.

Cum crezi că trebuie să fie actorul zilelor noastre?

Actorul zilelor noastre ar trebui să muncească mult, să fie umil, dar să nu se lase călcat în picioare, să lupte pentru șansa pe care a primit-o în viață, deși uneori e greu, să nu își piardă niciodată sclipirea din ochi când vine vorba de meseria lui și, cel mai important, să fie conștient de capacitățile sale. Am observat o tendință de supraestimare la generația noastră. Cred că trebuie să învățăm că nu despre asta e vorba în meseria noastră, ceea ce nu înseamnă deloc faptul că e greșit să tindem înspre a fi „cei mai buni”. Încrederea în sine e necesară și productivă, dar trebuie să rămână la acest nivel și să nu se transforme în total altceva.

Ce frază dintr-o piesă celebră visezi să rostești cândva pe scenă?

„Azi, iarna vrajbei noastre…”

Ce așteptări ai de la Gala HOP?

Participarea la Gala Hop înseamnă pentru mine o nouă șansă de a învăța. Cred că acest lucru e cel mai important și, totodată, frumos, faptul că nu ne oprim niciodată din a învăța. Este, de asemenea, o șansă de a-mi cunoaște colegii din alte orașe, de a-mi deschide noi orizonturi, dar mai ales șansa de a lucra alături de actori tineri, la început de drum, la fel ca mine. Cred că putem învăța multe unii de la ceilalți. Cam asta aștept de la Gala Hop.

Premieră CRUD (28 și 29 aprilie)

April 25, 2018/by galahop

De ce e nevoie în teatru, domnule Caramitru?

September 14, 2017/by galahop

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2017

September 7, 2017/by galahop

Gala Tânărului Actor. Start vot la Gala HOP!

September 6, 2017/by galahop

Adriana Aldea: „Încă știu pe de rost caseta video Abracadabra”

September 2, 2017/by galahop

SHAKESPEARE PE CER – Gala HOP 2016, Costineşti

September 1, 2017/by galahop

20 de ani de HOP

September 1, 2017/by galahop

Alex Cătănoiu: „Văd Gala HOP ca pe o experiență”

September 1, 2017/by galahop

Eliza Teofănescu: „Actoria te face mai conștient de tot ce ți se întâmplă”

August 31, 2017/by galahop

GALA HOP 2017: ATELIERE – FORMARE – ÎNTÂLNIRI ESENŢIALE

August 29, 2017/by galahop

Spectacole invitate pe scena Galei HOP 2017

August 25, 2017/by galahop

Irina Sibef: „Actorul în 2017? Un hibrid între pragmatic și visător”

August 21, 2017/by galahop

Oana Predescu: „Mă simt un om liber făcând această meserie”

August 18, 2017/by galahop

Alexandru Mihai Popa: „Cândva am ales meseria de actor în locul celei de mecanic de locomotivă”

August 17, 2017/by galahop

Concurenții de la Gala HOP 2017 încep să se prezinte

August 16, 2017/by galahop

Radu Dogaru: „Actoria este un refugiu”

August 15, 2017/by galahop

Cosmin Stănilă: „Fiecare rol e revelator, indiferent de relevanță”

August 14, 2017/by galahop

Nicole Burlacu: „În 2017, actorul poate face orice”

August 13, 2017/by galahop

Cosmina Olariu: „Mi se pare un dar faptul că suntem pe scenă”

August 12, 2017/by galahop

Dan Pughineanu: „Am ales actoria pentru a scăpa de timiditate”

August 10, 2017/by galahop

Theodora Sandu: „Sper ca la Gala Hop să reușesc să fiu eu însămi”

August 10, 2017/by galahop

Alexandra Dușa: „Am ales actoria cu inima”

August 9, 2017/by galahop

Ștefan Craiu: “Gala HOP este un pas important pentru mine”

August 9, 2017/by galahop

JURIILE GALEI HOP

August 9, 2017/by galahop

Blanca Doba: ,,Vreau să mă las în bătaia brizei mării”

August 8, 2017/by galahop

Adrian Dima: “Astăzi, artistul trebuie să fie și propriul său manager”

August 8, 2017/by galahop

Maria Mitu: „Cât timp se vor a fi spuse poveşti, vor exista actori”

August 7, 2017/by galahop

Marcela Nistor: „Cred că toate rolurile sunt relevante”

August 7, 2017/by galahop

Paul Radu, actor: „Talentul se irosește dacă nu e însoțit de multă muncă”

August 5, 2017/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP. Septembrie 2017, Costinești

August 4, 2017/by galahop

CÂŞTIGĂTORII PRESELECŢIEI PENTRU GALA HOP 2017

July 13, 2017/by galahop

GALA HOP, ZIUA III. Scrisoare către Cehov

July 13, 2017/by galahop

Selecţia pentru Gala HOP 2017, sub atingerea lui Cehov. Ziua a II-a

July 12, 2017/by galahop

Cehov și tinerii. Prima zi de preselecții pentru Gala HOP 2017

July 10, 2017/by galahop

Maia Morgenstern: “Vin in calitate de jurat la preselectie cu o mare emotie”

July 8, 2017/by galahop

REVISTA THESPIS. Revista Galei HOP 2017

July 4, 2017/by galahop