Oana Predescu: „Mă simt un om liber făcând această meserie”

Site-ul www.galahop.ro vă propune o serie de mini-interviuri cu câștigătorii preselecțiilor pentru cea de a 20-a ediție a Galei HOP, care au avut loc în zilele de 10-12 iulie, în fața juriului format de Maia Morgenstern, Marcel Iureș și Petru Vutcărău, la Sala Mică a TNB. Ediţia din acest an a Galei HOP va avea loc între 4-7 septembrie la Vox Maris Grand Resort Costineşti.

Directorul evenimentului este Miklós Bács, iar juriul final va fi format din BÓGDAN ZSOLT – actor, MIHAI MĂNIUŢIU – regizor, ANA-IOANA MACARIA – actriţă, ADRIAN SITARU – regizor film, ALEXANDRU VOICU – actor, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016. Tema ediţiei aniversare a Galei HOP este: Singurătate – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov.

La Gala HOP 2017, Oana Predescu concurează la secțiunea GRUP cu „moscoOova”, după „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Florin Liţă. Din același grup mai fac parte: Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Eliza Teofănescu, toți absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti.

de Alina Vîlcan

Cine ești?

Sunt Oana Predescu. M-am născut pe 3 septembrie 1990, în Târgoviște. Părinții mei au terminat amândoi Politehnica bucureșteană. În ciuda profesiei de inginer, ambii au înclinație artistică. Cu tata ascultam muzică – Beatles, Phoenix, Pink Floyd, Elvis Presley, Led Zeppelin ș.a., cu mama mă uitam la filme. Pe unele le revedeam de zeci de ori, fără să exagerez. Bunica îmi citea poezii de George Coșbuc și îmi cânta. Cred că, fără să-și dea seama, familia mi-a dezvoltat curiozitatea și gustul pentru profesia de actor. Înainte de UNATC „I.L. Caragiale”, Facultatea de Actorie, am terminat Istorie la Universitatea din București.

La UNATC, am avut șansa să fac parte din generația domnului profesor Adrian Titieni care a avut mare grijă și pricepere în a-și alege studenții. Colegii mei sunt inteligenți, talentați, au simțul umorului și, mai presus de toate, dispun de calitate umană și de spirit de echipă. Cât despre domnul profesor Titieni, este un om care nu are cum să nu lase o amprentă puternică asupra ta, odată ce-l întâlnești. Pe lângă un mare actor și pedagog, este un om deosebit. Ne-a învățat să fim generoși, uniți și să ne bucurăm de drumul pe care ni l-am ales.

Tot ce am jucat până acum a fost dificil și interesant. Dar un rol care și acum are multe necunoscute pentru mine este Ines Serrano din „Cu ușile închise” de Jean-Paul Sartre, rolul meu de licență. Cel mai greu pariu cu acest personaj este surprinderea acelei muchii fragile dintre rațiune și simțire; pe de-o parte, judecata rece, necruțătoare, aproape inumană a lui Ines, de cealaltă parte componenta lubrică, vulnerabilă, pasională până la paroxism. Cred că un actor, ca să devină bun, trebuie să se izbească de partituri grele, care îl obligă să gândească până în cele mai mici detalii, care îl silesc să scoată din el lucruri pe care nu avea vreodată bănuiala că le conține.

De ce actriță?

Nu prea știu de ce, mărturisesc, pot să spun doar pentru că mă simt un om liber făcând această meserie, mă simt împăcată cu mine însămi, am senzația că aici mi-e locul, și nicăieri altundeva. Îmi place! Vreme de câțiva ani, am tot căutat, am încercat să-mi găsesc rostul. Acum simt că l-am găsit. Poate sună ciudat ce o să spun, dar cred că îți dai seama că ești făcut pentru ceva dacă oboseala de după muncă este una plăcută. Și am testat mai multe tipuri de oboseală. După ce repet, sau după un spectacol, mă simt ușoară, împlinită, pe moment mă detașez, dar plăcerea și motivația rămân, iar a doua zi vreau s-o iau de la capăt.

Cum crezi că trebuie să fie actorul în 2017?

Deschis, bine informat, capabil să inițieze un proiect și să-și asume riscuri, dispus să joace și într-o sală de 900 de locuri, dar și într-un apartament de bloc. Cu câteva decenii în urmă, oamenii construiau o anumită aură în jurul unui actor mare. Mama, când a văzut-o în tramvai, înainte de ’90, pe Ioana Bulcă, o zi întreagă a plutit pe nori. Acum nu mai este așa. Actorul este un om ca toți ceilalți, social vorbind. Are Facebook, ajungi ușor la el. Lucrul care îl diferențiază este măsura profesionalismului, a loialității față de meserie și a self-managementului.

Ce frază dintr-o piesă celebră visezi să rostești cândva pe scenă?

„Totdeauna am depins de bunătatea străinilor…” (Blanche DuBois, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams)

Ce așteptări ai de la Gala HOP, care consideri că e marea provocare pe care ți-o oferă concursul de la Marea Neagră?

Cea mai mare provocare îmi pare activarea unui anumit tip de curaj, acela de a te prezenta pe tine ca actor și ca om într-o competiție, în fața unui public avizat, fără a vrea de fapt să „te arăți” cu scopul de a câștiga, ci cu scopul de a câștiga publicul de partea ta, indiferent că sunt sau nu oameni din branșă. Cât despre așteptări, aș vrea ca HOP să fie o întâlnire specială, care să mă motiveze în plus și pe care să mi-o amintesc peste timp.