GALA HOP, ZIUA III. Scrisoare către Cehov

Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti. Miercuri, 12 iulie. A treia (și ultima) zi de preselecţii pentru Gala HOP (ajunsă la ediția XX). Gala va avea loc la începutul lunii septembrie, la Costinești.

Andrei Crăciun

Scumpe Anton Pavlovici, ne aflăm în orașul București (înspre Vest, înspre Europa, dar nu chiar departe de Moscova!, de Moscova!), în mileniul al III-lea.

E îngrozitor de cald. E atât de cald încât nu găsesc nicio comparație suficientă. Oricât de mare, opera dumneavoastră nu a cunoscut asemenea incendii pe cerul oamenilor.

Suntem în sala mică a celui mai mare teatru al nostru, și tineri actori se joacă și se întrec și doar unii dintre ei vor ajunge în toamnă, la malul Mării Negre, într-o gală. Ei au o temă de lucru: suportabila singurătate la dumneavoastră, la Cehov. Nu știu cine a decis că singurătatea poate fi suportabilă, chiar și la dumneavoastră. Dar vă rog să mă credeți pe cuvânt că aceasta este tema.

Stau înspre ultimele rânduri și îi privesc pe acești tineri. Mi-ar plăcea un monoclu, să văd mai bine, dar nu am un monoclu. Am însă credința că în niciun alt loc din orașul București nu e mai frumos în după-amiaza aceasta de iulie.

Eu, iubite Anton Pavlovici, sunt ziarist, o meserie care nu ar trebui să existe, dar iată că ea există, și, dacă tot există, cineva trebuie să o facă.

Domnule Cehov, dacă ați ști tânărul actor român, cum reușește el să fie un pescăruș! Ehe! Și mai aflați, domnule Cehov, că am văzut cel puțin o Sonia care…

Nu e prima dată când sunt în înaltul acestei săli, privind către același concurs. Am fost și în anii din urmă, și atunci tinerilor li s-a dat de jucat dintre cei mari… Păi, o dată am văzut numai și numai Shakespeare!

Și imaginați-vă, domnule Cehov, cum priveam la tinerii de astăzi mi-a trecut prin cap această nebunie: avem nevoie de un teatru la București în care să se joace numai și numai Cehov. E o nebunie, nu-i așa ? De ce ar fi o nebunie?

Să tot trecem dinspre Livada cu vișini înspre Unchiul Vania, iar și iar, până la sfârșitul timpului. Da, domnule Cehov, până în după-amiaza aceasta, știam că sunteți etern, dar nu și inepuizabil (ceva-ceva bănuisem eu în timpul unui Ivanov, dar…).

Iar de-acum visez, visez cu ochii deschiși, la acest teatru. Numai și numai Cehov! El, trebuie să fiți de acord, nu ar fi un teatru, el ar fi o universitate, la care s-ar putea învăța câte ceva despre om.

Iar uneori, domnule Cehov, în sala aceasta, nici nu era nevoie de cuvintele dumneavoastră, fiindcă tot spiritul era acolo, pe scenă. Și am râs grozav (mai ales la diferența dintre creierul rus și creierul celorlalți oameni, precum și la diferența dintre sufletul rus și sufletul celorlați oameni).

Imaginați-vă că tinerii și-au permis să ironizeze până și moartea dumneavoastră dintr-un rău incurabil al plămânilor. Veneau personajele să vă ceară rost și să vă ia de guler, închipuiți-vă ce spectacol!

Domnule Cehov, se face târziu și trebuie să închei această dare de seamă, și o închei scoțându-mi pălăriile din garderobă în fața tinerilor care s-au duelat pe scenă și s-au împușcat cu revolverele care apăreau și trebuiau, deci folosite, în fața tinerilor, care își pierdeau mințile și trăiau infernul care este – atât de des – o familie.

Da, domnule Cehov, și vă mai spun că s-a râs grozav și când s-a evocat ipoteza că sunteți dintre cei mari, dintre cei mai mari! (lângă Pușkin și Gogol și Lermontov), dar că totuși ați fi cel mai mărunt dintre cei mari, precum cunoașteți, ipoteză la care nu am putut să nu zâmbesc mai degrabă crud.

Fiindcă, neprețuite Anton Pavlovici, în inima mea lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. În înaltul la care ați ajuns în cunoașterea omului sunteți cu desăvârșire singur.

Chiar așa, domnule Cehov, domnia voastră, domnia voastră, cum vă îndurați singurătatea?

N.a.: au fost mulți actori remarcabili care au încercat ieri să seducă juriul (Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Petru Vutcărău): Rodica Pașca, Sonia Divile, Silvana Mihai, Theo Costache, Ștefan Fieraru, Rusalina Bona, Theodora Ștefan, Lavinia Pele etc., etc.. Autorul acestor rânduri a fost impresionat mai ales de grupul care a produs momentul De ce, APC (Anton Pavlovici Cehov)? Dacă ar avea dreptul la un vot de selecție sau la un premiu, acesta ar merge – categoric – spre acest grup, înaintea tuturor.

Foto: Andrei Gîndac