Ce hop, Cehov!
Maria Popovici

Pe cât de clișeic sună, pe atât e de adevărat: Cehov este complex și nu, nu e pentru toată lumea. În viziunea unora, piesele lui sunt plictisitoare și poate chiar fără sens, pe când la polul opus sunt cei care cred cu tărie că operele dramaturgului rus sunt interesante, ba chiar comice.

Cehov a spus-o: „Medicina mi-e soție, literatura amantă”, însă a știut să „împace” soția cu amanta, astfel devenind un creator de frumos. Dacă lucrările se prezintă a fi cuprinzătoare, modul în care sunt puse în scenă poate fi chiar mai vast.

Faptul că a fost medic la bază l-a influențat mult. Medicii sunt ființe raționale, ei iau lucrurile ca atare și prezintă adevărul pe față. Cehov acceptă și proiectează omul așa cum este el, cu toate neajunsurile și dorințele lui. Așadar, avem în față o radiografie sentimentală a stărilor omenești.

Am vorbit cu participanții despre complexitatea cehoviană, despre cât de dificil poate fi să-l joci, indiferent dacă-ți plac scrierile sale sau nu, discuții care m-au făcut să am o altă viziune asupra dramaturgului.

Cehov are umor…

…și nu oricine prinde finețea umorului său. Personajele sale sunt oameni mici cu probleme mari, blocați într-un univers din care vor să iasă, dar nu fac nimic pentru a ajunge la țintă; sunt împietriți într-o banalitate claustrantă. Comic. Cinic. Cehov. Umorul devine un mecanism de protecție împotriva unei căderi proprii în rutină, iar durerea lor este mascată printr-un haz aparte.  În operele sale, dramaturgul explorează natura umană prin personaje care încearcă să spună lucruri mari prin cuvinte simple. Aspirații, dorințe, speranțe, toate rămân la stadiul de gând, inițiativa este nenăscută.

Sunt oameni cu probleme atât de mici, încât sunt, sau ajung să fie, aberanți în universul lor. E amuzant că personajele lui nu au „acces” la universul exterior moșiilor sau caselor în care aleg să rămână „închiși”. Personajele lui Cehov nu sunt curajoase, ele fiind sortite eșecului. Ele nu încearcă, dar vor. Teama de tine însuți este amuzantă, însă doar dacă ai capacitatea de a râde… de tine.

Personajele lui își propun lucruri mari, pe care nu le pot face. Mai bine zis, pentru care nu depun energia necesară pentru a le face. În „Trei surori”, replica de final face o invitație la meditație: „dacă am ști…”. Da, ar fi minunat dacă am ști ce ne așteaptă, dacă am avea o idee despre viitor, dacă am avea certitudinea unor întâmplări, însă suntem închiși, la fel ca personajele lui Cehov, într-o continuă rutină, fără a avea siguranța zilei de mâine, dar cu speranța, cu dorința și cu aspirația în gând.

From zero to hero…

…but there’s no hero in his stories. Îmbâcseală, angoasă, un spectru lipsit de comunicare. Personajul cehovian vorbește, dar nu spune nimic. Cehov nu prezintă eroi, antieroi sau zeități, ci se raportează la condiția umană, aducând în față indivizi frământați de probleme. Iar timpul trece peste ei, iar viața se scurge și ne dovedește nimicnicia. Dialogul devine o dovadă a existenței, personajele vorbind despre viață, dar fără a o trăi cu adevărat. Cele trei surori nu pun mâna pe o valiză să plece la Moscova, deși nimic nu le oprește.

Personajul cehovian duce o luptă continuă între voință și dorință, așteptând o întâmplare care să le schimbe viața. Oare ei știau că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă?

Timpul le rezolvă pe toate…

…chiar și modul în care înțelegem scrierile lui Cehov. Binecunoscutul scriitor rus e de citit în timp, operele lui necesită aprofundare. Probabil prima lectură pare plictisitoare sau chiar greoaie, însă dacă arunci o privire detașată, găsești umor în piesele sale. Pe măsură ce citești mai mult și te lași cuprins de scrierea sa, devii implicat în drama personajelor.

Cu răbdare pentru documentare și aprofundare. Doar așa poți afirma că piesele lui Cehov, așa cinice și absurde în esență, sunt, de fapt, un deliciu.