Petru Vutcărău: „Scena este cea care vindecă.”
Maria Popovici

Săptămâna a început cu prima zi de preselecții la Gala Tânărului Actor – Hop, iar fenomenul încă nu s-a terminat. Sunt trei zile de emoții, de teatru în mai multe chei, de inovații, de învățătură. Alături de Marcel Iureș și Maia Morgenstern, din juriu face parte și Petru Vutcărău – actor și regizor – cu care am vorbit despre desfășurarea primelor două zile de preselecții, despre curaj, despre frici și nu în ultimul rând, despre Cehov.

 Să începem prin a-mi spune câteva impresii legate de prima zi de preselecții.

 Prima zi a fost ca un prag pe care am încercat să-l trec, ca un examen, nu doar pentru participanți, dar și pentru mine. Sunt pentru prima dată la o astfel de gală, la un asemenea concurs, și nu am experiență. Am foarte, foarte mari emoții, pe alocuri chiar mai mari decât cei din scenă, pentru că simt o extremă responsabilitate în fața acestor tineri, din cauză că simt mereu un risc. Vorbesc de riscul de a nu da greș punând o „notă” sau dând o apreciere greșită.

E foarte greu să jurizezi, să dai note, atunci când vine vorba de artă, de teatru în special. Știm cu toții că teatrul e acum, aici, și nu se va mai repeta. Nu va mai reveni. La finalul primei zile de preselecții îi întrebam pe participanți: „De ce vă e frică?”, dar, de fapt, trebuie să recunosc că frica o aveam și eu.

A fost o zi interesantă, încărcată, tensionată. Au fost lucrări excepționale alături de lucrări mai puțin reușite, iar asta e firesc.

Ne aflăm aproape la finalul celei de-a doua zi de preselecții. Îmi puteți spune câteva gânduri despre ce ați văzut până acum, poate chiar face o comparație cu prima zi?

 Ziua de ieri e mai bogată. În primul rând în calitate, pentru că în prima zi am văzut multă formă și mai puțin conținut, mai puțin Cehov. Sau un Cehov aproximativ și superficial, din punctul meu de vedere. Cea de-a doua zi de preselecții a fost mai bogată prin prezența masculină. Nu doar cantitativ, dar și calitativ, au fost prezenți niște tineri extraordinari. A fost o zi în care m-am simțit un pic mai relaxat, pentru că deja am intrat în acest mecanism și mi-a mai trecut din frică.

Simt mai mult profesionalism. În prima zi a fost mai mult „studențism”. Totuși, senzația aceasta că sunt niște tineri actori deja încă nu e bine conștientizată de mulți dintre ei. Mulți încă se simt studenți. Poate din cauza juriului, care este atât de important – nu mă refer la persoana mea, ci la domnul Iureș, la Maia Morgenstern –, poate de-asta au emoții și se simt ca la un examen de admitere.

Cred că fac un lucru minunat cei care au o frică – iar unii o recunosc în scenă, o spun deschis, lucru care este extraordinar, de altfel – și trec de acest prag, venind aici. Am un respect deosebit față de curajul lor, de a accepta ideea că cineva de alături poate fi mai bun decât ei. Sunt foarte conștienți de faptul că cineva poate fi mai bun. Iar ei își asumă acest risc, ieșind în fața publicului la o vârstă când abia începi cariera. Acest lucru merită tot respectul, toată admirația.

Cum credeți se raportează participanții la Cehov? Nu este un autor plăcut de oricine, până la urmă…

 Nici Shakespeare, nici Ibsen, nici Dostoievski, nici Gogol… niciunul din ei nu este pentru toată lumea. Sunt autori ca Cehov, care, îți place sau nu, trebuie să treci prin ei.

Ceea ce a făcut Cehov în teatru, în dramaturgie, nu a mai făcut nimeni. Cum să definim acel ceva? Rămâne o enigmă. În schimb, toți conștientizăm și simțim pe pielea noastră că este un autor care a spus lumii ceva ce n-a mai spus nimeni, sau a spus același lucru, dar într-un fel pe care nu l-a mai produs nimeni, nici înaintea lui, nici după el.

Cehov este atât de simplu și în același timp atât de codificat, încât nu știi cum să te apropii de el. Cehov este viața însăși: cu surprize, neașteptări, cumpene, praguri.

Frica față de el este egală cu frica pe care o ai când nu știi ce te așteaptă mâine. Când nu știi la ce să te aștepți de la viață.

Cred că trebuie, în primul rând, să fii foarte sincer cu Cehov, și atunci îți va deschide toate porțile. Și văd această sinceritate a tinerilor. Mă bucur enorm că regăsesc această sinceritate de a rosti cuvintele lui Cehov cu o așa conștientizare profundă, încât mă lasă fără cuvinte.

Am văzut, voit sau nu, această sinceritate de care îmi spuneți. Ieșeau participanți din scenă cu lacrimi în ochi, iar afară pufneau în plâns.

 De dragul lacrimilor vărsate după ce ai spus Cehov, merită să ieși în scenă. Să spui ceva, chiar cu riscul de a avea o înfrângere. Chiar dacă sunt lacrimi de insatisfacție, în timp se vor răscumpăra. Pentru că e Cehov. Iar Cehov te îndeamnă să rămâi copil, dar să fii matur. Să nu te joci cu viața.

Dacă ați avea 20 de ani, ați participa la un astfel de eveniment, cum e Gala Hop?

 Da, cred că aș rupe scena. Dacă aș fi și azi cel care am fost la 20 de azi, aș rupe scena asta. Aș face-o praf. Asta cred. Aș fi fericit că am această ocazie, n-aș rata-o pentru nimic în lume. În fiecare an, cât îmi permite regulamentul. Faptul că lucrul acesta există în România este extraordinar. Asta înseamnă că ziua de mâine a teatrului românesc este asigurată, este luată sub protecție.

Încurajați tinerii actori de pretutindeni să se înscrie la Gala Hop?

 Desigur. Pe tinerii actori care se încadrează în regulamentul de participare la Gala Hop, i-aș îndemna să participe, să vină, să vină încontinuu, chiar dacă au deja o foarte mare experiență. Chiar dacă sunt solicitați prin filme, au angajamente, joacă mult, cred că ar trebui să vină la această gală.

Un sfat pentru tinerii actori de peste tot?

 Să facă pe dracu-n patru, în zece, în cât vor, dar să-și asume riscul să iasă în scenă. Să profite de orice ocazie li se oferă pentru a ieși în scenă, să iasă în fața publicului cu orice risc, nu contează. Mi se oferă șansa? Ies. Apar.

Doar pe scenă poți verifica cine ești, cât valorezi, care este prețul tău real. Doar publicul poate să-ți dea o notă obiectivă. În afară de asta, doar scena este cea care vindecă. Te vindecă de angoase, de frici, de temeri, de nesiguranță.

Relația tânărului actor cu scena este o luptă continuă, o încăierare, o încleștare pe viață și pe moarte. Care pe care? Tu, scânduro, bagi frica în mine? Cine ești tu, până la urmă? Eu intru. Eu decid.

Ieșiți în scenă. Cât mai mult. Cât mai intens. Cât mai des.

Vă mulțumesc frumos!
Cu plăcere. Mulțumesc și eu.