Autor. Cehov. Personaj. Cehov. Actor… Cehov
Eliza Ceprăzaru

La Costinești, în această perioadă, ne întoarcem la tine, iar și iar, Anton Pavlovici Cehov. E firesc, căci nu e un secret faptul că ediția de anul acesta al Galei tânărului actor – HOP este despre, cu, prin și spre Cehov. Singurătatea la Cehov. Diferența este că, dacă personajele lui sunt singure deși înconjurate de atâția oameni, toată lumea care participă la Gală este împreună – uniți fie și doar de pasiune, dacă în idealuri nu ne putem întâlni cu toții.

În cea de-a doua zi de concurs actorii au apărut din nou în fața publicului de la Costinești (și în fața camerelor de filmat care transmiteau live pe internet). În prima parte ei au susținut proba impusă, care constă în étude: studiu în doi bazat pe scene din piesele lui Cehov. Nu au fost spectacole, nici măcar momente artistice, ci un privilegiu acordat spectatorilor, de a-i vedea în proces de lucru, în plin exercițiu. A urmat concursul pentru secțiunea individual, în care următorii patru actori și-au prezentat momentele, prin filtrul temei din acest an: Suportabila singurătate a ființei la A.P. Cehov.

Marcela Nistor a venit din Republica Moldova. A mai venit o dată, să facă facultatea de actorie la UNATC, a plecat și s-a întors să participe la Gală. A prezentat „Nu știu ce”. Adică un colaj după scrisorile dintre Cehov și Lika Mizinova și „Pescărușul”. Dar cel mai important, s-a prezentat pe sine. Cu umor specific stand up, a inserat în actul artistic experiența și gândurile sale personale și a reușit să cucerească sala.

Mihai Florian Nițu a început serios, cu „Hamlet”-ul lui Shakespeare. Dar nu, nu a încurcat edițiile galei. A revenit la Cehov. S-a folosit de text pentru a își exprima preocupările personale și artistice – ale omului și ale actorului. Căutarea înverșunată, oboseala, puterea de a o lua de la capăt. Să poți să strigi: „Am să încep viața de la capăt. Sunt un om fericit!”. Să poți să crezi că merită să lupți cu morile de vânt.

Cosmina Olariu a avut o „Mică criză de identitate”. A fost pe rând Duniașa, Varia, Charlotta – personaje din piesa „Livada de vișini”. Momentul ei a avut la bază un mecanism atent construit, susceptibil în succesiunea scenelor. Și a funcționat foarte bine. În plus, dacă reflectăm la comicul și dramaticul din textul cehovian, ne putem apleca puțin asupra acestui moment pentru a le observa pe amândouă.

Pentru ultimul moment al concursului la secțiunea individual, scena i-a aparținut lui Dan Pughineanu. E timid, dar se tratează – așa s-a prezentat el însuși. Ce fericire că teatrul e un remediu bun pentru așa ceva. Personajul interpretat de el e timid de asemenea, iar asta este asemănarea dintre ei doi. Diferența o face îndrăzneala cu care actorul a urcat pe scenă și s-a arătat, sincer și firesc.

A doua parte a concursului a fost dedicată secțiunii grup. Prima reprezentație din această categorie i-a pus în fața publicului pe proaspăt absolvenții Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune. Cosmin Stănilă, Irina Sibef, Nicole Burlacu, Alexandru Mihai Popa și Radu Dogaru au prezentat „De ce, Anton Pavlovici Cehov?”, după „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec, sub îndrumarea regizorală a lui Cătălin Bocîrnea.

Textul de la baza spectacolului nu este originar un Cehov, dar textul lui Matei Vișniec face o incursiune complexă în lumile cehoviene. Mai mult, este un text care le-a oferit actorilor și regizorului multe oportunități la joc și joacă. De la elemente și gesturi simbolice la construcția de imagini abundente în semnificații și semnificanți, până la ceea ce poate fi expresia complexului Oedip (relația Treplev – Arkadina).

Actor, personaj, autor. Spectacolul oscilează cu aceste noțiuni, le schimbă pe rând și reprezentarea, și efectul. Creează punți între ele pe care apoi le arde. Și mai este implicat un element important; chiar deosebit de important: publicul. Spectatorii, mai mult decât martori, pot să devină „niște personaje” la rândul lor. Chiar și numai fiind implicați direct în cirumstanțele de pe scenă atunci când actorii îi tratează ca pe entități valabile în spectacol. În fine și la final de reprezentație, putem înțelege că linia dintre actor și personaj e firavă și constant fluctuantă, iar linia dintre actor și spectator cu atât mai greu de stabilit.

În cea de-a doua zi de concurs, în acest ultim moment artistic menționat mai sus, s-a reamintit ceva general valabil pentru un actor, concurent la Gala tânărului actor HOP sau nu. Și a fost cu atât mai frumos cu cât a fost adresată unui actor de un alt actor: „Aveți talent (…). Ați primit un dar pe care majoritatea oamenilor nu îl au. Talentul e un dar pe care trebuie să îl respectați. Și trebuie să îl acceptați în același timp ca pe o mare binecuvântare și ca pe o povară”. Restul este muncă.