La mulți ani 20HOP
de Corina Predescu.
Timpul, o noțiune des abordată în textele lui Cehov, își face remarcată prezența și la Costinești, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de Gala tânărului actor Hop. Numărul 20 reprezintă suflete noi care au capacitatea de a se deschide și de a oferi un bine celor din jur. Astfel, și concurenții din acest an au venit cu inima deschisă pentru a ne dărui o parte din bucuria lor.
Începutul galei ne-a colorat privirile și stările de spirit nu doar prin vestimentația actorilor participanți, dar și prin entuziasmul cu care au deschis seara. Emoțiile concurenților s-au resimțit până în sală și astfel, timp de câteva secunde, sala vibra odată cu ei. Ușor, ușor am intrat în lumea lui Cehov, lăsându-ne conduși de tinerii actori prin momentele lor. „Cehov nu generalizează imposibilitatea comunicării, ca Ionesco, păstrând intacte șansele câte unui schimb rapid, ca o sclipire de viață printre stereotipurile cotidiene” ( Banu, George; Cehov, aproapele nostru; Editura Nemira, București,2017, p.57).
În prima seară de concurs, primii patru concurenți au condus spectatorii în lumea mistică a marelui dramaturg. Momentele acestora au avut la bază texte ale lui Cehov, majoritatea adaptate la contemporaneitate, dar fiecare prezentând conceptul de singurătate într-un mod diferit. Astfel, cuvântul cehovian a fost pus în valoare de jocul scenic, nuanțat și de nota personală a participanților.
Privind în jurul meu, am remarcat dorința arzătoare a publicului de a cunoaște tinerele talente care au venit cu sufletul deschis în fața noastră. Pe parcursul concursului mi-au rămas în minte câteva citate culese din monoloagele concurenților, care descriu temele folosite în creațiile lui Cehov și care ne creionează profunzimea și simplitatea cu care marele dramaturg a văzut viața.
- „Viața este grea.” – Adrian Dima
- „Pentru că, când mă gândesc la meseria mea nu mă mai tem de singurătate.” – Blanca Doba
- „Sunt și eu o ființă, sunt și eu un om […] vreau și eu să trăiesc, vreau să stau.”
Ziua de 04 septembrie 2017 le-a fost dedicată actorilor: Adrian Dima, Blanca Doba, Alexandra Dușa și Ștefan Craiu, care au început seria de momente și care au avut misiunea de ne îndruma spre universul matematic al lui Cehov. Celor care urmează le urăm baftă și suntem nerăbdători să îi vedem.