Se caută forme noi!
Eliza Ceprăzaru
Deși s-a încheiat doar prima zi de preselecții pentru Gala Tânărului Actor Hop, nu este prematură o prezentare a nuanței generale a momentelor din concurs. Cu atât mai mult cu cât, just, ele reflectă contextul general al teatrului tânăr din România.
Realismul teatral e o poveste frumoasă: îl învățăm în școală, îl apreciem (cel puțin la modul declarat), dar nu prea ne mai place să îl jucăm. E desuet. Ceea ce nu este neapărat greșit sau nedrept. E natural ca teatrul să evolueze. Dar să nu i se ia realismului ce este al lui. El poate fi fundament în orice stil abordat.
Actorii care s-au prezentat la preselecții au venit cu chitara și peruca și cu momente care au pus creativitatea la încercare: a lor și sigur că și a celor care i-au privit. I-au scos pe Nina, Irina, Treplev sau Sonia dintre pagini și i-au pus pe scenă, au cântat și au dansat, au făcut trucuri cu cărți și au mânuit marionete. Participanții l-au lăsat apoi pe Cehov deoparte și s-au prezentat liber pe ei ca actori: au cântat la un instrument, au făcut beatbox, au dansat din nou, au fost clowni și au jucat în travesti. Iar toate aceste mijloace de expresie nu sunt nici bune, nici rele per se. Ele funcționează, mai bine sau mai rău, însă doar în contextul momentului artistic. La Gala Hop putem să ne bucurăm: de multe ori a funcționat.
Tinerii sunt curajoși. Asta au dovedit-o o dată când au decis să participe în concurs. A doua oară a fost când au decis să pornească de la textele lui Cehov, slăvit părinte al realismului, și să ajungă la forme contemporane, să caute formele noi la care tânjea Treplev atât. Unii au reușit, alții nu, unii mai mult, alții mai puțin. Dar reușita se măsoară la nivel de coerență a discursului teatral, în raport cu ideea originară a lui C ehov și cu sine. Este foarte important că au au căutat, da. Dar mai important decât atât e să continue căutările, dezvoltarea – a lor și a teatrului. Mai ales că nu sunt singuri. Împreună cu actorul caută și ceilalți oameni de teatru, printre care subsemnatul, teatrologul. Să căutăm, deci, împreună. Dar la modul sincer. Să golim buzunarele de clișee și să ne arătăm mâinile goale. Cu sinceritate și asumare.