Marcel Iureș: „Nu e nimic obligatoriu în teatru. E o meserie și un domeniu fără concluzii.”
Eliza Ceprăzaru

S-au încheiat cele trei zile de preselecții pentru Gala Tânărului Actor. Printre ultimele momente artistice, am stat câteva clipe de vorbă cu Marcel Iureș, membru al juriului de preselecții, alături de Maia Morgenstern și Petru Vutcărăru. Am discutat despre poziția lui de jurat, despre poziția actorului în concurs, despre poziția actorului în lume și în meserie.

Eliza Ceprăzaru

Ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiți membru al juriului de preselecții?

Vreau să menționez că e prima dată când particip în calitate de membru în juriul la Gala Hop. Am auzit foarte multe lucruri despre acest concurs și despre ce miză are. Să fii în juriu presupune să fii prezent, să muncești și să spui întotdeuna adevărul.

Cum v-ați raportat la actorii din concurs?

Eu am fost în juriu și ei au fost participanți. Au așteptat să le dau un verdict. Important este să fii onest când te uiți la oameni și să le spui ce crezi. La modul cel mai sincer.

Ce ați urmărit la ei?

Să văd cât de autentici sunt. Să văd stadiul în care se află ca actori și dacă s-a adăugat ceva la viața lor profesională și personală de când au terminat studiile. După aceea le spunem da sau nu. Asta e tot.

Dumneavoastră cum erați la vârsta lor?

În primul rând, era o cu totul și cu totul altă lume. E foarte greu să judeci pentru că priveam printr-o altfel de lentilă. Ne confruntam cu interdicție, ne lipseau foarte multe lucruri. Cred că din cauza asta eram poate mai entuziaști. Riscam mai mult. Pariam mult mai mult.

Era o altă miză?

Da, era un fel de miză, dar o miză personală. Ne implicam mai mult. Și atunci aflam repede dacă vocația noastră e reală sau nu. Personal, am aflat destul de repede. Și simțeam într-adevăr că avem o obligație să venim foarte bine pregătiți. Eram datori să mizăm pe efortul nostru de a învăța, de a ne forma o cultură, de a avea un pachet de lecturi importante. Dar fiecare generație are destinul ei, are parcursul ei. Nu e obligatoriu ca toți să aibă succes și nici să urmeze generații de aur după alte generații de aur. Nu e nimic obligatoriu în teatru. E o meserie și un domeniu fără concluzii.

La 20 de ani, v-ați fi dorit să aveți șansa de a participa la un astfel de concurs, alături de actori din generația dumneavoastră?

Noi oricum concuram tot timpul, necontenit. Concuram cu noi, între noi. O făceam învățând. Însă mai degrabă decât concurență, era o competiție. O competiție înăuntrul breslei, înăuntrul meseriei, înăuntrul grupurilor. Și o competiție a actorului cu propria sa condiție.

Ce sfat ați oferi celor care merg la Costinești ediția aceasta, celor care nu merg și celor care vor participa la edițiile următoare ale galei?

Să își păstreze cheful ăsta de „trântă” cu viața, cu meseria, cu destinul.