Cehov și tinerii. Prima zi de preselecții pentru Gala HOP 2017
La Sala Mică a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București au început astăzi preselecțiile pentru Gala Tânărului Actor – HOP 2017. Am fost acolo și vă spunem ce am văzut!
Alina Vîlcan
Timp de trei zile, între 10 și 12 iulie, Sala Mică a Teatrului Național din București găzduiește audițiile pentru Gala HOP 2017, care se va desfășura în perioada 4-7 septembrie, în spațiul devenit deja tradiție al complexului Vox Maris Grand Resort din Costinești. Însă până când tinerii actori se vor întâlni la malul mării în zilele de concurs, mai e. Acesta este doar începutul. Și începutul înseamnă emoțiile preselecțiilor.
Tema ediției din acest an este SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov. Astfel, la secțiunea Individual cei care urcă pe scena audițiilor prezintă un moment de maximum 5 minute bazat pe texte cehoviene, fie din scrisori sau nuvele, fie din piese de teatru, dar și un moment la libera alegere, tot de cel mult 5 minute, menit să le evidenţieze lor, actorilor, calităţile şi preocupările stilistice. 87 de actori la început de drum (care au absolvit facultatea începând cu promoţia 2013) s-au înscris în acest an la preselecțiile pentru secțiunea Individual.
La secţiunea Grup, proba de audiție constă într-un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru-dans, performance) de maximum 30 de minute, pe un text de Cehov sau de un autor modern, contemporan care aduce în prim-plan opera marelui rus. Niciun grup nu poate depăși 6 persoane. La această secțiune, s-au înscris 7 grupuri.
Suntem la audițiile pentru cea de-a XX-a ediție a Galei Tânărului Actor HOP, iar pretențiile sunt mari. Pentru al doilea an, directorul artistic al Galei este Miklós Bács care a supervizat astăzi, din sală, buna desfășurare a lucrurilor. Juriul pentru audiții este format din nume care atrag și intimidează deopotrivă: Marcel Iureș, Maia Morgenstern şi Petru Vutcărău. Misiunea actorilor înscriși nu este, așadar, deloc ușoară.
Și totuși, fac față cu brio, căci iat-o de exemplu pe scenă, în fața juriului și a unei săli în care nu multe sunt locurile libere, pe fata în pantaloni scurți, verzi. „Fericirea nu există”, rostește sacadat, „o dorim numai, noi nu o putem atinge niciodată”. Are breton și o seriozitate specifică numai comicilor. „Acum un an a murit tata. Tot de ziua mea”, spune. Și după fiecare frază mai adaugă un buton de Facebook – like, love, sad, angry, și tot așa, încât te întrebi ce ar fi zis bătrânul Cehov auzind toate acestea. „Asta-i foarte bună, e ca și când ai avea șase degete. Post”, fiindcă toate aici sunt postări pe rețelele de socializare ale zilelor noastre. Nu știi dacă acest text e construit de ea sau de vreun autor contemporan și nici nu vei afla, pentru că la capătul fiecărui moment actorul părăsește scena și nimeni nu îl întreabă nimic. Juriul e mai degrabă tăcut. Nu cere niciun fel de informații, nu emite păreri la final. „Dacă de fapt eu nici măcar nu sunt om? Dacă de fapt mă prefac?”, mai spune fata în pantaloni scurți, verzi, după care anunță că pentru cel de-al doilea moment trebuie să se schimbe și iese din scenă.
Îi sare în ajutor o altă concurentă care îi ia locul pe scenă, o apariție feminină, în picioarele goale, rostind delicat: „Și vreau să mă joc de-a v-ați ascunselea, să-ți dau hainele mele, să-ți spun cât de mult îmi plac pantofii tăi (…), să mă trezesc și să-ți cumpăr cafea și covrigi”. Oare ce ar ieși dacă ai pune cap la cap acest puzzle de texte? E un Cehov nebun, un Cehov care parcă a dat realismul pe absurd, e un Cehov al tinerilor de acum, un Cehov adus în actualitate. Și mai e fondul muzical, care completează uneori aceste momente și care pare mereu surprinzător.
Când fata cu pantaloni verzi se întoarce, poartă un tricou cu imprimeu și un nas de clovn, iar în mână ține un borcan cu prune „și puțin sirop”, afli că fiecare prună costă 15.000 de euro și te întrebi din nou ce ar spune bătrânul Cehov auzind această sumă, o prună plânge de singurătate, „o să-i trimit o prietenă să-i țină companie”, zice atunci fata-clovn și cântă așa: „Hai-ho, hai-ho, sunt o prună mișto”. Momentul prinde repede la public. Sala râde pe toată durata lui.
Următoarea concurentă are părul blond și dansează pe acest cântec: „Moș Crăciun, vreau să-ți cer ceva bun.” Te recunoști depășit de situație. Dar probabil că și pe Cehov l-ar amuza.
Dar iată că își face apariția și o femeie elegantă, cu pantofi cu toc și salopetă neagră, decoltată, așa cum nu erau nicidecum hainele pe vremea lui Cehov. „Mi-e lene. Mi-e lene și mi-e silă. Toți îl vorbesc de rău pe soțul meu. Și pe mine mă privesc cu milă. Nenorocita de ea are un bărbat bătrân! Ce bine înțeleg compătimirea asta!”. Se întinde pe scenă și continuă: „În voi toți stă demonul distrugerii. Nu vă e milă de păduri, nu vă e milă de păsări, nu vă e milă de femei”. Când se ridică, își pune ochelarii de soare, ia microfonul și cântă: I’m leaving you for the last time, baby. Și unde altundeva Duffy și Cehov se întâlnesc pe aceeași scenă? Dacă nici asta nu e originalitate…
E timpul, însă, și pentru primul grup din concurs. Sunt trei – o fată cu păr lung și doi băieți – plus o a patra persoană, care intervine din când în când. Cei trei, în haine negre, sunt de fapt cele trei surori cehoviene. Și cântă Mulți ani trăiască, pentru că e ziua Irinei, și își amintesc de moartea tatălui lor, întâmplată tot într-o zi de 5 mai, și-și fac cruce când pomenesc de răposat, își fac multe cruci, și apoi își fac planuri cum să plece la Moscova, și se întreabă unul pe altul cum se spune fereastră în italienește, „Eu nu mai știu cum se spune la fereastră pe italienește”, „Eu sunt un pescăruș”, „Pe mine mă doare capul”, „Eu nu mai știu cum se spune la fereastră pe italienește”, „Eu sunt un pescăruș”, „Pe mine…”, iar când unul dintre ei nu e acolo își acoperă capul cu o pânză neagră și nu se mișcă din loc, ni se spune că ar fi la Urlați, unde ar avea spectacol, publicul din Sala Mică a Naționalului, format mai ales din actori la fel de tineri, veniți să-și susțină colegii și prietenii sau din alți participanți, ei bine, publicul acesta râde, la Urlați, auziți și dumneavoastră ce le-a trecut prin minte, s-ar putea spune, și în aplauze puternice grupul iese din scenă. Se va lua o pauză, concurenții vor ieși pe treptele din spatele teatrului, vor comenta cele văzute, se vor încuraja la o țigară și vor merge mai departe. Acesta este doar începutul!
Fotografii: Andrei Gîndac