Bonus: discuție cu Sașa și Denissa

În 31 august, a doua zi de concurs, fix după momentul lor de la secțiunea Grup (Celălalt), am reușit să stau de vorbă cu actrițele Sașa Pânzaru (dreapta) și Denissa Rogoz (stânga). M-am îndreptat către ele, atât pentru că ne leagă orașul pe care „îl reprezintă”: Târgu-Mureș (orașul meu natal, în care ele au studiat/s-au format profesional), cât și pentru că am vrut să „investighez” procesul de lucru al unei echipe ce a ales să trateze probele într-o manieră proaspătă și comică. Așadar, luați un loc lângă noi. Servus!

Având în vedere că ați format o echipă, cum v-ați descrie una pe alta?

SAȘA: Pentru mine, Denissa Rogoz este o persoană foarte disciplinată, curajoasă, foarte strictă cu ea însăși…uneori prea strictă, după părerea mea… dar o admir pentru asta! Este un om foarte pasionat de ceea ce face, de-asta ne-am întâlnit noi două și pe scenă.

DENISSA: Sașa cred că e una dintre cele mai muncitoare persoane pe care le cunosc… și ambițioase! Am avut multe nopți în care ne-am culcat la 3, având ceva de făcut și după ne-am trezit la 7, fie să continuăm ce aveam de făcut, fie să ne începem viața de dimineață, mergând să alergăm… Și nu cu mulți oameni din viața mea pot să fac asta. Este o persoană foarte pasionată și cu o gândire super pozitivă și productivă.

SAȘA: Și mai crezi asta… după zilele petrecute aici?

DENISSA: A zis în general!

Care a fost criteriul principal pentru care ați ales acest text și abordarea ludică și jucăușă?

DENISSA: Noi am pornit gândindu-ne la „despre ce vrem să vorbim”…

SAȘA: La o temă, care este aici: relațiile.

DENISSA: Am lucrat cu brainstorming peste brainstorming. Făceam o listă cu tot felu’ de lucruri și decideam „bun, rămânem cu asta”…și am rămas cu relațiile într-o primă fază.

SAȘA: Apoi am asamblat ce ați văzut aici din mai multe bucăți. Am pornit de la lucruri foarte random… Eu n-am lucrat așa de random în viața mea… Eu sunt cu logica, cu astea. Am mizat mai mult pe efectul pe care-l poate produce ceea ce facem noi, sau ceea ce zicem noi, decât pe logică. Dar cumva s-a creat o poveste. De exemplu partea cu maneaua am pus-o pentru că știam că e ceva la care lumea nu se așteaptă să audă, aici, într-un context atât de oficial și de sensibil din punctul ăsta de vedere… Și e contrastul cu felul în care ne purtăm noi pe bucata aia, pentru că nu e pe modul chermeză, e pe modul super serios… e ca și cum noi n-am auzi maneaua aia… Am mizat mult pe contraste!

DENISSA: Contraste, asta voiam să zic. Nu voiam să mergem pe o chestie care să fie foarte serioasă sau foarte dramatică… ci pur și simplu cum e viața… e și super amuzantă… Să nu stați în relații de rahat!

SAȘA: Mai este și aspectul performativ al momentului. Chiar și în seara asta au existat niște momente care n-au existat în alte repetiții… niște locuri în care ne-am oprit, niște așteptări… niște lucruri care au ieșit acum, la cald.

DENISSA: [Momentul] având această suprafață, posibilitate de a fi performativ, deschis.

Cum vă raportați la tehnologie și ce părere aveți despre faptul că este introdusă tot mai mult în teatru? Sunteți pro/conta, vă sperie, vă încântă?…

SAȘA: Uite, înainte de participarea la Gala Hop parcă aș fi fost mai mult contra. Știu că la început, când am decis să particip (înainte să ne hotărâm noi să participăm la grup), mi-am făcut niște liste cu „Ce înseamnă artă versus tehnologie?”. Și mereu ziceam că tehnologia e important să fie utilizată cu scop, ca să deservească produsul artistic, că altfel nu e ok. Acum, după ce ne-am jucat un pic cu tehnologia și am văzut că se poate, mi se pare fain… mi se pare că se pot produce niște efecte pe care fără tehnologie nu le poți obține.

DENISSA: Eu sunt total pro și eram pro și înainte. Mi se pare că e un factor super important. Poți să creezi niște imagini, niște feeling-uri pe care altfel pur și simplu nu poți. Și cred că e foarte fain că se lucrează cu asta.

SAȘA: E foarte de actualitate, asta-i realitatea în care trăim.

Și credeți că e de datoria actorului să învețe să utilizeze tehnologia pe cont propriu sau că regizorul ar trebui să se implice în acest proces, să vină cu informații?

SAȘA: Lucrurile fiind la început, e un pic mai delicată treaba. În principal ar fi de datoria mediului universitar, care pregătește actorul… Acum noi știm foarte bine că unele medii universitare nu sunt racordate la actualitate. Și atunci deja devine sarcina actorului să învețe… cu ajutorul regizorului, care vrea sau nu să te ajute.

DENISSA: Cumva cred că cel mai important este ca tu să fii deschis către nou, către regizor, dacă îți zice, te întreabă sau vrea să te învețe, să nu fii închis, să nu zici „nu”…

SAȘA: Să experimentezi! Pentru că e nou pentru toată lumea… Lumea încă nu are răspunsuri… Mai mult își pune întrebări.

Nici eu nu am răspunsuri, de-aia vă întreb, să ne gândim împreună.

SAȘA: Da, e faină căutarea asta! E bună tehnologia?… nu e bună? Adică să încercăm să facem același moment dar fără microfoane, fără laptop… Ce se întâmplă? Nu știm.

Poate încercați și ne spuneți!

SAȘA: Da, chiar m-am gândit acum la asta!

Ce ați vrea să vedeți mai mult pe scena teatrală românească? Și apropo de noile tehnici, de ce credeți sau simțiți că are nevoie teatrul românesc?

DENISSA: Eu simt foarte mult nevoia și să văd, dar și să fiu implicată în mai multe spectacole în care să experimentezi… să ai timp… Acum mi se pare că se lucrează foarte repede la foarte multe spectacole… Mi-ar plăcea să lucrez mai mult la procesul de creație, să experimentez. Și cred că asta-mi și place să văd.

SAȘA: Noi de curând am făcut parte din echipa unui performance ce s-a făcut într-o galerie din Târgu-Mureș, Antigalerie Cactus se numește… Noi în performance stăteam 3 ore și vorbeam cu un scaun care era „tatăl nostru”… Eram exponate într-o expoziție… Oamenii se uitau la noi, ascultau poveștile, mergeau la următorul,… Proiectul ăsta mi-a deschis foarte mult ușile și ochii către zona asta performativă! Sunt de acord cu ce zice Denissa: mi-ar plăcea să văd mai mult performativ pe scenele teatrelor… chiar și naționale!… În același timp înțeleg și nevoia asta de a deservi pe toată lumea… mai trebuie să ai și o comedie bulevardieră… Trebuie să fie teatru pentru toată lumea.

Mi-am formulat întrebarea de dimineață și nu eram sigură de ea, dar cred că se potrivește bine cu ce ați făcut azi: Puteți împărtăși vreo remarcă ce v-a marcat parcursul artistic/dezvoltarea personală?

SAȘA: Da. Eram în anul III și lucram la examenul de licență cu încă 3 fete. Am repetat foarte mult textul, la masă… îl știam! În momentul în care am intrat pe scenă, să începem să construim, nu mai știam nimic din text… Și profa noastră nu putea să construiască cu noi pentru că nouă ni se amestecaseră în cap: mișcare, text… Și ne tot zicea „N-ați învățat textul, fetelor, sunteți în anul III și nu știți textul, nu e ok!” și noi „Ba da, l-am învățat!” și era o situație foarte inconfortabilă. La un moment dat, nu știu cum de am avut eu curaj și le-am zis fetelor la țigară: „Fetelor, hai să nu mai lăsăm pe nimeni să ne zică că nu știm textul, că noi știm că-l știm și e normal să avem procesul ăsta de acomodare cu mizanscena și să nu ne fie atât de ușor din prima”. Și a fost foarte important pentru că tu ca actor trebuie să ai răbdare cu procesul. Noi de exemplu azi dimineață am avut o repetiție foarte proastă.

DENISSA: Foarte proastă!

SAȘA: Și aveam de ales între a ne urca pe scenă cu gândul că momentul este foarte prost și n-o să placă la nimeni și a ne urca pe scenă cu gândul că „Ăsta-i momentul nostru și e normal ca repetiția să fie proastă că a fost cu lumini și cu tehnic și cu alte lucuri și… gata!”.

DENISSA: Cred că cel mai tare m-a marcat asta cu „Un spectacol nu e o operație pe creier sau pe inimă”. De-a lungul timpului am jucat în tot felu’ de spectacole, și tot felu’ de roluri și nu toate au fost bune; nu am fost eu extraordinară în toate… Și intervine de multe ori orgoliul și ego-ul „Cum adică nu sunt eu un actor extraordinar?!” „Normal că nu ești un actor extraordinar, pentru că acum ai terminat facultatea, n-ai foarte multă experiență!”. Trebuie să te obișnuiești cu eșecul și să lucrezi cu el.

SAȘA: Mai am o vorbă: „Soarele răsare a doua zi și după un spectacol prost”.

Aveți un dramaturg pe care-l apreciați mult?

SAȘA: Mie îmi place mult Gianina Cărbunariu.

DENISSA: Pentru mine este Alina Nelega. Mă inspiră foarte tare.

SAȘA: Alina Nelega are piesa „În trafic” (cu 5-6 monoloage, nu mai știu exact câte sunt) care e super ofertantă. Mi se pare făcută ca să aibă actrițele ce juca la casting. Chiar e tare.

Un regizor cu care v-ar plăcea să colaborați?

SAȘA: Mie mi-ar plăcea mult, mai ales după experiența asta, să lucrez la un spectacol sau la un performance cu Leta. Mi-ar plăcea mult. Mi se pare că e pe stilul meu.

DENISSA: Și mie mi-ar plăcea să lucrez cu ea.

SAȘA: Mi-ar plăcea mult să lucrez și cu Botond Nagy.

DENISSA: Mi-ar plăcea să lucrez cu Bobi Pricop și cu Cristian Mungiu… Și cu Cristi Puiu… Și cu Theodor Cristian Popescu!

Deci, „Angajați-mă!”

DENISSA: Da! Sau nici nu trebuie să mă angajați! Colaborări aș vrea, uite ăsta ar fi idealul pentru mine, să lucrez cu toți oamenii ăștia pe colaborări, o fluiditate în colaborări.

SAȘA: Și eu sunt de acord cu toți regizorii menționați de Denissa!

Cum a fost experiența Gala Hop?

SAȘA: Experiența a fost foarte frumoasă! Preselecțiile mi-au plăcut cel mai mult. Aș vrea ca toți tinerii actori să se înscrie la Gala Hop. Și chiar dacă nu trec de preselecții, să continue să se înscrie, să facă ceva în tema propusă. E fain! Să prindă lumea curaj, să fie full la preselecții.

DENISSA: Eu m-am simțit ca într-un cantonament. Mie așa mi-ar plăcea mult să trăiesc. Dacă ar fi fost și Lina aici cu mine (Lina fiind cățelușa mea), ar fi fost ideal.

SAȘA: Sunt de acord, dar mie îmi mai trebuie și câte o pauză.

Mulțumesc!

 

Text de: Miruna-Alexandra Grozav