Jurnal de Gala Hop, ziua 3 – De unde plecăm și unde ne dorim să ajungem

“Angajați-mă!” este atât mesajul cât și numele momentului celor doi tineri actori, proaspăt ieșiți de pe băncile Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca care au venit la Gala Hop cu un moment puternic unde au încercat să tragă un semnal de alarmă privind instabilitatea unui viitor post studii universitare. Ama Beschieru și Robert Ioan formează încă din timpul facultății un cuplu atât scenic cât și în viața reală. După momentul lor, am reușit să stau puțin de vorbă cu ei legat de experiența Hop. Aceștia participă pentru prima dată în cadrul galei, și au decis să facă senzație încă din primele clipe. Cu umor, haz, un strop de adrenalină și momente de dans, au spus lucrurilor pe nume.  

I.D. : Cum v-ați simțit pe scena Galei Hop?

R.I. : Am avut emoții foarte mari. Dar mă bucur foarte tare că mi s-a oferit șansa să particip la această gală, cred că am reușit să depășesc emoțiile de care vorbeam. 

I.D. : Din câte am înțeles, Robert, tu ești cel mai tânăr participant al acestei gale. Cum te simți în legătură cu asta?

R.I. : Nu m-am simțit în vreun mod deosebit, nu am simțit nici o diferență între mine și restul participanților,  decât când a venit vorba de nivelul de experiență, dar am reușit să găsim puncte comune. 

I.D. : Ama, care a fost experiența ta pe scenă? 

A.B. : Mega emoționată, mai ales la fabulă. A fost proba „sensibilă”. M-am simțit mai relaxată la proba la alegere, eram mult mai sigură pe ceea ce construisem. Ne-am dat seama abia după preselecții cât de puternic poate să fie momentul nostru. 

I.D. : Ce înseamnă pentru voi Gala Hop? 

A.B. : O rampă de lansare, aș zice eu. Dar o văd și ca pe o oportunitate de a cunoaște oameni frumoși, atât pe plan personal cât și profesional. Mi-ar plăcea să lucrez cu toți dintre ei într-o zi. 

I.D. : De ce ați ales să veniți doar voi doi? 

R.I. : Am lucrat foarte bine încă din facultate, așa că am continuat acest proces împreună. Plus că ne intersectăm ca viziuni asupra ce înțelegem noi prin teatru, ce vrem să transmitem.

I.D. : Din câte știm, voi sunteți un cuplu și în viața reală. Cum reușiți să delimitați viața personală de cea profesională? 

R.I. : Păi nu reușim. Glumesc, evident că o facem, atâta tot că îți permiți să întreci anumite bariere, datorită faptului că sunteți mai comozi unul cu celălalt, dar chestia asta se reglează în timp.

A.B. : Cred că secretul este să comunici când o limită este întrecută. Bine, asta cu oricine, dar în special în cazul nostru. 

I.D. : Cum de ați ales acest subiect și nu altul? 

R.I. : E foarte apropiat de noi acum. 

A.B. : E o nevoie personală.

R.I. : Vrem să lucrăm.

A.B. : Da, mult. 

R.I. : Pe autocar în drum spre București am luat decizia de a vorbi la Hop despre asta.

I.D. : Cum au decurs repetițiile? Ați avut parte de neînțelegeri? 

A.B. : Pe alocuri da, îți dai seama. Mai ales că suntem doi, nu avem o perspectivă exterioară. Iar când fiecare are o idee, venim cu argumente pentru a ne face înțeleși. 

R.I. : Da, adică se întâmplă să am o idee care să nu îi placă Amei, și atunci era mai greu să ajungem la un consens. 

I.D. : Cât a durat pregătirea momentului vostru?

R.I. : Adunat, maxim două săptămâni, cam așa. 

I.D. : Care a fost prima impresie pe care ați avut-o unul despre celălalt când v-ați cunoscut?

A.B. : Mie Robert mi-a fost foarte antipatic mult timp. Acum a devenit mai înțelegător, însă pe alocuri este destul de orgolios. 

R.I. : Eu sincer n-am avut neapărat o părere despre Ama, nu era în cercul meu de prieteni, deci nu interacționam prea mult. Acum o văd o actriță foarte bună, chiar mai bună decât mine. Dar și ea e orgolioasă. 

A.B. : Suntem până la urmă amândoi capricorni, deci îți dai seama. 

I.D. : Când s-a întâmplat până la urmă apropierea voastră? 

R.I. : Cred că în anul doi, eram amândoi dornici de muncă și am început să fim peste tot parteneri de scenă. 

I.D. : Am înțeles că ați intrat la master la actorie de film. Cum de ați luat această decizie?

A.B. : Eu personal am vrut să învăț ceva nou. Eu masterul îl văd ca pe un networking. Vreau să încep să lucrez. Plus că actoria de film față de cea de teatru sunt două lucruri total diferite, și vreau să am cunoștințe din ambele. 

R.I. : Empatizez și eu cu ce zice Ama. Mie îmi plac mult filmele românești și valul acesta nou din țară. E o actorie foarte reală, personală, umană și mi se foarte important ca actor să reușești să fi atât de simplu și în același timp să transmiți atât de multe. Îmi plac lucrurile directe, în teatru de multe ori recurgem la artificii.

I.D. : Care a fost rolul vostru preferat din facultate?

A.B. : Deținut 4807 (Spectacolul „Efectul Lucifer” în regia lui Horia Suru)

R.I. : Deținut 9241 (Spectacol „Efectul Lucifer” în regia lui Horia Suru) 

I.D. : Și care este rolul vostru de vis? 

R.I. : Treplev. Și să îl reiau pe Richard III. 

A.B. : Cred că Hedda Gabler. Am avut o tangență și cu ea în facultate. Mi-ar plăcea să mă reîntâlnesc cu ea mai târziu. Dar mi-ar plăcea tare să o joc și pe Sally Bowles. 

R.I. : Bine, cred că putem amândoi confirma că ne-ar plăcea să jucăm și în piese care se scriu acum, în piese contemporane. 

I.D. : Textele căror dramaturgi contemporani v-ar plăcea să le interpretați?

R.I. : Cred că ale lui Alexandra Felseghi, Coco Stănilă și Ionuț Sociu.

I.D. : Aveți vreun regizor cu care ați vrea să colaborați?

R.I. : Eugen Jebeleanu.

A.B. : Leta Popescu

I.D. : Bun, am ajuns și la ultima întrebare: ce mesaj aveți să le transmiteți noilor studenți la actorie?

A.B. : Sincer, să îți duci crucea și să îți păstrezi credința. 

R.I. : Să dea cu încredere, dacă ei simt că asta vor să facă, să încerce. Înveți multe lucruri ce țin de partea noastră umană. Dar să fie atenți la abuzuri, să nu permită așa ceva. La noi nu a fost cazul din fericire. 

Pe lângă textul propriu zis, aceștia au avut și inserții de text din „Pescărușul”, de A.P. Cehov. A fost o plăcere să stau la discuții cu cei doi. Plini de energie și speranță, cred că astea ar fi cele două cuvinte prin care i-aș descrie eu pe ei.

 

Text de: Ioana Dajbog