Ziua 3 – Despre cum să schimbăm tiparele…

O nouă zi de concurs, o nouă intromisiune în mintea și sufletul participanților. 1 septembrie – începutul de toamnă ne aduce sfaturi despre cum să înțelegem și să schimbăm tiparele învechite sau neprielnice nouă, despre cum să iubim (pe noi și pe ceilalți) și cum să rămânem ancorați și realiști. Având în vedere că majoritatea textelor auzite sunt proprii, astăzi m-am gândit să las aici și câte o replică preferată din fiecare moment (poate dintr-un „exces de zel”, pentru a încuraja pe toată lumea să scrie mai mult).

Secțiunea Individual a zilei debutează cu Răzvan Omotă cu momentul Echilibru compus între iubiri eșuate, care prezintă o perspectivă asupra aplicațiilor de dating (foarte asemănătoare cu cea a colegului său văzut ieri, Andrei Cristea); superficialitatea cu care oamenii privesc relațiile, faptul că a devenit o raritate ca doi oameni să se conecteze, să se asculte cu adevărat sau pur și simplu nepotrivirea de caracter, conduc personajul creat de Răzvan spre un angoasant sentiment de singurătate. „La un moment dat am vrut să-mi iau un câine, dar la ce program am eu, ar trebui să-mi iau și un om… Ar suferi săracu’ câine!”.

Următoarea concurentă, Sașa Pânzaru prezintă Jurnalul unei tinere (actrițe), o confesiune audio, realizată cu ajutorul unor înregistrări oneste „destinate psihoterapeutului”, care-i descriu actriței stările oscilante, sentimentele intense și gândurile neliniștitoare de pe parcursul anilor universitari. Încrederea de sine scăzută, dubiile legate de alegerea domeniului profesional, lipsa energiei, neîndeplinirea așteptărilor – toate acestea au însă capacitatea de a oferi unui tânăr artist prezent sentimentul de apartenență, de consolare. „Mă tot uit așa, la viața mea și-mi dau seama că de fapt, cred că mie nu-mi place liniștea!”.

Gabriela Porumbacu creează la rândul ei un moment artistic ce abordează condiția actorului, un moment tip „povestire în ramă”; rama, text propriu Actor spectator fiind alcătuită din dialogul actriței cu ea însăși, unul fără ascunzișuri și menajări, cu o atitudine detașată și autoironică, dintre regizor și actor, și mai ales dintre actor și spectator. În interiorul ramei se află o inserție de un dramatism aparte, după Nuntă însângerată de Federico García Lorca. Întreg momentul este construit prin contraste (dintre comic – sobru, conștientizarea publicului în sală și remarci tip stand-up comedy – joc actoricesc clasic, costum simplu de mișcare – rochie lungă victoriană). „…De ce tremură sufletu’-n mine înainte să intru pe scenă? Păi de-aia, că știu ce mă așteaptă…spectatori ca mine!”.

Următorul concurent, Răzvan Mîndruță prezintă momentul A letter to my unborn child, o introspecție privind poziția sa față de a aduce copii în această lume, dar și un exercițiu de imaginație: cum ar arăta, cum s-ar simți și cum l-ar modifica relația dintre el și potențialul său copil? Dacă ieri Paul Bondane spunea povestea unui băiețel căruia-i lipsește afecțiunea tatălui, astăzi, Răzvan întoarce fisa și spune povestea unui tată îngrijorat să nu-și priveze fiul de afecțiunea sa. „Îmi imaginez că…înveți să spui cuvintele „te iubesc” pentru că le-ai auzit și tu în fiecare zi…că niciodată nu va trebui să te întrebi dacă o mai iubesc pe mama ta pentru că ai auzit în fiecare zi că i-am spus asta…”.

Ultimul concurent de la Individual, Alexandru Romescu apare-n scenă cu momentul Înstrăinare, care ne poartă în timp, în anul pandemic și revoluționar 2020, în care legăturile umane deveneau aproape inexistente, în care tehnologia începea să acapareze fiecare domeniu de activitate și fiecare locuință. Alexandru interacționează cu laptopul său, creând diferite situații sociale și arătând paleta de stări prin care a trecut în acea perioadă tumultoasă. „E mult mai bine așa…față-n față!”.

Secțiunea Grup a zilei debutează cu o creație colectivă de pe meleaguri clujene, Untitled, realizată de Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara Pongrac și Denisa Vraja. Tinerii chestionează autenticitatea umană, influențată tot mai pregnant de era tehnologizată, manifestată în deosebi prin aplicații de divertisment precum Tik Tok, care manipulează percepția (inclusiv prin conspirații de tot felu’). Clasicul telefon mobil utilizat de noi toți se metamorfozează într-o proiecție supradimensionată care, printr-un troc metaforic, acaparează înăuntrul ei unul dintre personaje, și eliberează un altul. Actorii poartă capete de oi, simbol al naivității și mentalității „de turmă” și execută dansuri cu caracter ritualic prin mișcări sacadate. „Toată ziua și toată noaptea, telefoanele vorbesc între ele pe internet… Despre ce crezi că vorbesc? Vorbesc despre tine și despre mine, despre cum să ne folosească cât mai eficient!”.

Alexandru Condurat și Ingrid Neacșu încheie concursul cu A fost odată…, adaptare de Luana Hagiu, după Povești corecte politic de adormit copiii de James Finn Garner. Cei doi sunt așezați față-n față, de-o parte și de alta a unei mese pline de microfoane și cabluri, creând un spațiu asemănător unei emisiuni radio sau unui podcast. Ne este repovestit basmul Prințesa și bobul de mazăre, scris în 1835 și adaptat/modernizat conform erei noastre. Textul evidențiază diferențele de percepție dintre generații, și cum o idee ce se încadra cândva perfect în normele sociale ale vremii, ajunge să ridice probleme morale/etice de ordinul politically correctness-ului; este despre condiția inferioară a femeii într-o societate patriarhală, superficialitatea și cerințele absurde ce trebuiau îndeplinite pentru a ajunge la altar. „Plăcut impresionat de discursul corect-politic al tinerei noastre prințese, prințul nostru se hotărî în sinea lui că deci, aceasta este o prințesă adevărată…și că împreună vor face o…petrecere cu buget nelimitat…producând un număr x de copii cu nume gender neutral”.

Seara se încheie etonant cu spectacolul invitat (IN)CORECT, produs de Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, textul și regia aparținând Letei Popescu. Conform site-ului oficial Reactor, subiectul este: paradoxuri și generații, iar genul: comedie nostalgică.

Un actor ar putea spune liniștit „Ne revedem curând!”, dar eu vă pot transmite doar că „Sper să ne rescriem și recitim mâine, după rezultatele deliberate de juriu!”.

 

Text de: Miruna-Alexandra Grozav