Ziua 3 – Despre cum să schimbăm tiparele…

O nouă zi de concurs, o nouă intromisiune în mintea și sufletul participanților. 1 septembrie – începutul de toamnă ne aduce sfaturi despre cum să înțelegem și să schimbăm tiparele învechite sau neprielnice nouă, despre cum să iubim (pe noi și pe ceilalți) și cum să rămânem ancorați și realiști. Având în vedere că majoritatea textelor auzite sunt proprii, astăzi m-am gândit să las aici și câte o replică preferată din fiecare moment (poate dintr-un „exces de zel”, pentru a încuraja pe toată lumea să scrie mai mult).

Secțiunea Individual a zilei debutează cu Răzvan Omotă cu momentul Echilibru compus între iubiri eșuate, care prezintă o perspectivă asupra aplicațiilor de dating (foarte asemănătoare cu cea a colegului său văzut ieri, Andrei Cristea); superficialitatea cu care oamenii privesc relațiile, faptul că a devenit o raritate ca doi oameni să se conecteze, să se asculte cu adevărat sau pur și simplu nepotrivirea de caracter, conduc personajul creat de Răzvan spre un angoasant sentiment de singurătate. „La un moment dat am vrut să-mi iau un câine, dar la ce program am eu, ar trebui să-mi iau și un om… Ar suferi săracu’ câine!”.

Următoarea concurentă, Sașa Pânzaru prezintă Jurnalul unei tinere (actrițe), o confesiune audio, realizată cu ajutorul unor înregistrări oneste „destinate psihoterapeutului”, care-i descriu actriței stările oscilante, sentimentele intense și gândurile neliniștitoare de pe parcursul anilor universitari. Încrederea de sine scăzută, dubiile legate de alegerea domeniului profesional, lipsa energiei, neîndeplinirea așteptărilor – toate acestea au însă capacitatea de a oferi unui tânăr artist prezent sentimentul de apartenență, de consolare. „Mă tot uit așa, la viața mea și-mi dau seama că de fapt, cred că mie nu-mi place liniștea!”.

Gabriela Porumbacu creează la rândul ei un moment artistic ce abordează condiția actorului, un moment tip „povestire în ramă”; rama, text propriu Actor spectator fiind alcătuită din dialogul actriței cu ea însăși, unul fără ascunzișuri și menajări, cu o atitudine detașată și autoironică, dintre regizor și actor, și mai ales dintre actor și spectator. În interiorul ramei se află o inserție de un dramatism aparte, după Nuntă însângerată de Federico García Lorca. Întreg momentul este construit prin contraste (dintre comic – sobru, conștientizarea publicului în sală și remarci tip stand-up comedy – joc actoricesc clasic, costum simplu de mișcare – rochie lungă victoriană). „…De ce tremură sufletu’-n mine înainte să intru pe scenă? Păi de-aia, că știu ce mă așteaptă…spectatori ca mine!”.

Următorul concurent, Răzvan Mîndruță prezintă momentul A letter to my unborn child, o introspecție privind poziția sa față de a aduce copii în această lume, dar și un exercițiu de imaginație: cum ar arăta, cum s-ar simți și cum l-ar modifica relația dintre el și potențialul său copil? Dacă ieri Paul Bondane spunea povestea unui băiețel căruia-i lipsește afecțiunea tatălui, astăzi, Răzvan întoarce fisa și spune povestea unui tată îngrijorat să nu-și priveze fiul de afecțiunea sa. „Îmi imaginez că…înveți să spui cuvintele „te iubesc” pentru că le-ai auzit și tu în fiecare zi…că niciodată nu va trebui să te întrebi dacă o mai iubesc pe mama ta pentru că ai auzit în fiecare zi că i-am spus asta…”.

Ultimul concurent de la Individual, Alexandru Romescu apare-n scenă cu momentul Înstrăinare, care ne poartă în timp, în anul pandemic și revoluționar 2020, în care legăturile umane deveneau aproape inexistente, în care tehnologia începea să acapareze fiecare domeniu de activitate și fiecare locuință. Alexandru interacționează cu laptopul său, creând diferite situații sociale și arătând paleta de stări prin care a trecut în acea perioadă tumultoasă. „E mult mai bine așa…față-n față!”.

Secțiunea Grup a zilei debutează cu o creație colectivă de pe meleaguri clujene, Untitled, realizată de Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara Pongrac și Denisa Vraja. Tinerii chestionează autenticitatea umană, influențată tot mai pregnant de era tehnologizată, manifestată în deosebi prin aplicații de divertisment precum Tik Tok, care manipulează percepția (inclusiv prin conspirații de tot felu’). Clasicul telefon mobil utilizat de noi toți se metamorfozează într-o proiecție supradimensionată care, printr-un troc metaforic, acaparează înăuntrul ei unul dintre personaje, și eliberează un altul. Actorii poartă capete de oi, simbol al naivității și mentalității „de turmă” și execută dansuri cu caracter ritualic prin mișcări sacadate. „Toată ziua și toată noaptea, telefoanele vorbesc între ele pe internet… Despre ce crezi că vorbesc? Vorbesc despre tine și despre mine, despre cum să ne folosească cât mai eficient!”.

Alexandru Condurat și Ingrid Neacșu încheie concursul cu A fost odată…, adaptare de Luana Hagiu, după Povești corecte politic de adormit copiii de James Finn Garner. Cei doi sunt așezați față-n față, de-o parte și de alta a unei mese pline de microfoane și cabluri, creând un spațiu asemănător unei emisiuni radio sau unui podcast. Ne este repovestit basmul Prințesa și bobul de mazăre, scris în 1835 și adaptat/modernizat conform erei noastre. Textul evidențiază diferențele de percepție dintre generații, și cum o idee ce se încadra cândva perfect în normele sociale ale vremii, ajunge să ridice probleme morale/etice de ordinul politically correctness-ului; este despre condiția inferioară a femeii într-o societate patriarhală, superficialitatea și cerințele absurde ce trebuiau îndeplinite pentru a ajunge la altar. „Plăcut impresionat de discursul corect-politic al tinerei noastre prințese, prințul nostru se hotărî în sinea lui că deci, aceasta este o prințesă adevărată…și că împreună vor face o…petrecere cu buget nelimitat…producând un număr x de copii cu nume gender neutral”.

Seara se încheie etonant cu spectacolul invitat (IN)CORECT, produs de Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, textul și regia aparținând Letei Popescu. Conform site-ului oficial Reactor, subiectul este: paradoxuri și generații, iar genul: comedie nostalgică.

Un actor ar putea spune liniștit „Ne revedem curând!”, dar eu vă pot transmite doar că „Sper să ne rescriem și recitim mâine, după rezultatele deliberate de juriu!”.

 

Text de: Miruna-Alexandra Grozav

Agenda UNITER ÎN ANUL 2024

February 7, 2024/by Teo Florea

Gala Tânărului Actor HOP 2023 sau despre finaluri fericite și oportunități

December 28, 2023/by galahop

Bonus: discuție cu Sașa și Denissa

September 4, 2023/by galahop

Laureații Galei Tânărului Actor HOP 2023 – Ziua 4 (2 septembrie 2023). Foto: Andrei Gîndac

September 3, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Ziua 4 (2 septembrie 2023). Foto: Andrei Gîndac

September 3, 2023/by galahop

Laureații Galei Tânărului Actor HOP 2023 – ediția a 26-a

September 2, 2023/by galahop

Ziua 3 – Despre cum să schimbăm tiparele…

September 2, 2023/by galahop

Jurnal de Gala Hop, ziua 3 – De unde plecăm și unde ne dorim să ajungem

September 2, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Ziua 3 de concurs. 1 septembrie 2023. Foto: Andrei Gîndac

September 2, 2023/by galahop

Ziua 2 – Invitații la dialoguri introspective

September 1, 2023/by galahop

Jurnal de Gala Hop, ziua 2 – Cine suntem dincolo de măștile fricii

September 1, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Ziua 2 de concurs. 31 august 2023. Foto: Andrei Gîndac

September 1, 2023/by galahop

Ziua 1 – Fabulele unui viitor incert

August 31, 2023/by galahop

Jurnal de Gala Hop, ziua 1 – O primă întâlnire cu tinerii actori

August 31, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Echipa UNITER în acțiune. 30 august 2023. Foto: Andrei Gîndac

August 31, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Repetiții. 30 august 2023. Foto: Andrei Gîndac

August 31, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Ziua 1 de concurs. 30 august 2023. Foto: Andrei Gîndac

August 31, 2023/by galahop

Azi începe concursul Galei Tânărului Actor – HOP 2023

August 30, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Atelier cu tinerii concurenți & Repetiții. 28 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 29, 2023/by galahop

Cuvânt înainte din partea echipei HOP 2023

August 29, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Atelier. 28 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 29, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Conferință de presă. 28 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 29, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Repetiții. 27 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 29, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Atelier & Repetiții. 27 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 29, 2023/by galahop

Ultimele retușuri ale momentelor prezentate la Gala HOP 2023

August 28, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Conferință Andrei Cozlac. 27 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 28, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Atelier cu tinerii concurenți & Repetiții. 26 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 28, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Prima întâlnire & Atelier comun. 26 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 28, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Atelier comun. 26 august 2023. Foto: Flaviu Dușa

August 28, 2023/by galahop

Programul evenimentelor din cadrul Galei Tânărului Actor HOP 2023: concurs și spectacole invitate

August 17, 2023/by galahop

Urmăriţi Gala Tânărului Actor şi votaţi-vă favoriții HOP 2023

August 9, 2023/by galahop

Câștigătorii preselecției pentru Gala HOP 2023

July 17, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Preselecție 15 iulie 2023. Foto: Andrei Gîndac

July 16, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Preselecție 14 iulie 2023. Foto: Andrei Gîndac

July 15, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Preselecție 13 iulie 2023. Foto: Andrei Gîndac

July 14, 2023/by galahop

CÂŞTIGĂTORII PRIMEI PRESELECŢII PENTRU GALA HOP 2023

May 15, 2023/by galahop

Siri, I’m having a monologue right now and Alexandru Dabija is watching me @ Preselecțiile Galei Hop 2023

May 11, 2023/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP 2023 – Preselecție 10 mai 2023. Foto: Andrei Gîndac

May 11, 2023/by galahop

AU MAI RĂMAS 7 ZILE de înscrieri pentru Gala HOP 2023!

April 24, 2023/by galahop

Juriile Galei HOP – Gala Tânărului Actor, 2023

April 6, 2023/by galahop

UNITER anunţă organizarea preselecției pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR–HOP!”, a XXVI-a ediţie

February 15, 2023/by galahop