Jurnal de Gala Hop, ziua 2 – Cine suntem dincolo de măștile fricii

După ce ziua de ieri a avut un început în forță, ziua de azi (31 august) se prezintă ca fiind una cu iz de vulnerabilitate și amuzament pe alocuri. Din cei 25 de participanți, azi au urcat pe scenă la secțiunea individual: Oana Jipa, Radu Fărcane, Sara Pongrac, George Cocoș, Paul Bondane, Andrei Cristea, Cristiana Casian și Maria Grosu; iar la secțiunea de grup Ama Beschieru și Robert Ioan, Andrei Marius Barbu și Francesca Fülöp și în final Sașa Pânzaru și Denissa Rogoz. 

În primul meu an de facultate, mă loveam de o problemă la cursurile de dramaturgie, mai exact lipsa de credibilitate. Am căutat mult să găsesc cauza, însă de fiecare dată când mă apropiam de adevăr, deveneam din ce în ce mai oarbă. Nu înțelegeam cum puteam să fac un text, o replică sau un monolog să pară mai real, mai viu. La un moment dat, profesoarele mele mi-au explicat că răspunsul îl am chiar în mine, de fapt, toți îl avem în noi: vulnerabilitatea. Generația noastră este una puternic lovită de traume trans-generaționale și de frica de a ne arăta adevărata persoană, chiar dacă încep să apară din ce în ce mai multe mișcări de combatere a lor, e nevoie de timp. Așa că am început să scriu mult din experiențe. Evident, încă mă aflu într-un proces de învățare, dar evoluția este sesizabilă. Un spectator, fie el specializat sau nu, va empatiza întotdeauna cu experiențe comune, fie trăite pe propria piele, fie povestite de apropiați. 

Unde vreau să ajung cu asta? În contextul zilei de azi. Fiecare moment în parte, a fost un moment de vulnerabilizare din partea tuturor actorilor. Au existat atât momente unde textele erau adaptări ale unor romane sau piese consacrate, cât și scrieri ale concurenților. Fiecare aborda o temă de care ne-am lovit măcar odată: lipsa siguranței de mâine, frica de a nu îți găsi un loc de muncă, lupta cu corpurile noastre, absența unui părinte din viața noastră, germofobia și lista continuă. S-a putut sesiza o diferență din prima zi a doua zi, când azi i-am simțit pe toți mai prezenți, mai asumați și mai siguri pe ei și momentele lor. În mod clar, nu este ușor să îți arăți părțile sensibile, mai ales pe o scenă în fața tuturor, așa că sistemul de autoapărare abordat a fost comedia. Râsul ne ajută să ne detensionăm și contribuie la formarea unei greutăți a momentelor. 

Evident, contribuția tehnologiei nu a lipsit în nici un punct, toți au reușit să adapteze momentele create la tema de anul acesta. Din punctul meu de vedere, ele puteau funcționa și fără contribuția vreunui dispozitiv, însă au fost integrate foarte natural și au reușit să nu creeze disconfort. 

Pentru că cel mai bine mă concentrez să stau la o cafea când scriu, am avut ieri și ocazia să mă întâlnesc și să discut cu unul dintre participanții din cadrul Galei. Răzvan Mîndruță are 25 de ani, s-a născut la Constanța și a terminat Facultatea de Teatru de la București. Am sumarizat toată discuția într-un mini interviu, pentru a fi mai ușor de urmărit. 

I.D. : Bun Răzvan, hai că începem ușor. Cum te-ai descrie în trei cuvinte? 

R.M. : Probabil sarcastic, cinic și copilăros. 

I.D. : Ai vreun tabiet/ritual pe care îl faci în ziua în care trebuie să joci? 

R.M. : Deobicei meditez, dar doar când sunt agitat. În rest, fac încălzire vocală și yoga. Am un video de 10 minute pe Youtube pentru încălzirea vocală pe care colegii mei îl urau, dar pe mine personal mă ajută mult. 

I.D. : Care moment din facultate ți-a confirmat că aceasta este meseria pe care vrei să o faci de acum încolo? 

R.M. : Momentul acesta de care mă întrebi nu cred că a fost în facultate, ci mai degrabă în liceu, datorită oamenilor din industrie. Era o lume diferită, mai deschisă față cea cu care eram obișnuit. Am început să văd în jurul meu doar modele. Era o libertate de care m-am îndrăgostit. 

I.D. : Care este rolul tău de vis? 

R.M. : Macbeth. Îmi place extraordinar de mult să joc Shakespeare. Îmi place ce presupune munca pe un rol de genul, de la transpunere la căutarea substraturilor. 

I.D. : Te-ai gândit în vreun moment să pleci din țară? Dacă da, de ce n-ai făcut-o până acum? 

R.M. : M-am gândit să merg în UK după liceu. Însă rata de intrare unde voiam eu era de 1%, însă am luat la alte două universități. Problema a reprezentat de fapt cât de costisitor era să merg. Așa că m-am calmat și am rămas în țară. 

I.D. : Cum te simți în legătură cu ordonanța care mișună acum prin țară? 

R.M.: În momentul în care există deficiență bugetară e clar că statul o să ia decizii pentru a face profit, iar cei din conduceri nu văd un profit din cultură. Sincer, nu cred că o să se întâmple nimic rău, chiar cred în puterea breslei.

I.D. : După ani de zile, după ce vei câștiga un premiu super important, cui îi vei mulțumi?

R.M. : În primul rând i-aș mulțumi lui Tiberiu Roșu, profesorilor mei din facultate, părinților mei, și evident iubitei mele, care a fost acolo până și în momentele mele neplăcute. 

I.D. : Și ultima întrebare: Ai vreun regizor cu care ți-ar plăcea să colaborezi?

R.M. : Cristi Popescu. Mi se pare un regizor care îmbină foarte bine performativitatea cu realismul scenic. 

Cam acestea sunt gândurile mele despre a doua zi de Gala Hop. Rămâneți aproape pentru a vedea împreună ce ne pregătesc restul zilelor rămase. 

Text de: Ioana Dajbog