Noi cu cine votăm? Momentele primei seri a Galei HOP, ediția a 24-a, de la Alba Iulia

Ediția de anul acesta a galei HOP are loc la Alba Iulia și e a treia ediție consecutivă care îl are pe Gigi Căciuleanu drept director artistic. Gigi despre el spune că este mai degrabă un metaforeograf, neacceptând aura cuvântului coregraf. Gigi Căciuleanu lucrează cu metafora, în orice formă a sa și oricum. De adăugat la metaforeograf este și cuvântul pedagog sau mentor, pentru că încă de la primele repetiții văzute asta am simțit, că mai presus de orice, Gigi Căciuleanu este un maestru între cei 26 de tineri participanți. Maestru în jurul căruia să mai crească, măcar pentru încă câteva zile, cu toții. Din juriul de concurs al Galei Tânărului Actor HOP, ediția a 24-a, fac parte: actrița Ioana Bogățan, actorul Mihai Constantin, actrița Rodica Mandache, actrița Ala Menșicov-Vutcărău și coregrafa și dansatoarea Vava Ștefănescu. Discursul introductiv al directorului Galei HOP din acest an, Gigi Căciuleanu, a vibrat de familiaritate, atât față de concurenți și față de juriu, cât și față de sală și spectatorii de acasă. Și, de fapt, de aceeași energie și căldură s-au bucurat și participanții încă din prima lor zi la HOP. Prima parte a serii a fost rezervată pentru opt momente individuale și alte trei momente de grup. Ce urmează este o cronică selectivă a primei seri a Galei HOP, schițând momentele, notând impresii, păreri, în încercarea de a-i găsi un contur.

Ileana Ursu – Poem mișcat despre cum ai omorât tu tot ceea ce iubesc eu, după „Năpasta‟ de I.L. Caragiale

Ileana Ursu este câștigătoarea Premiului Publicului pentru cea mai bună actriță în cadrul ediției de anul trecut al Galei HOP, care a avut loc la București. Absolventă a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai‟ din Cluj-Napoca, promoția 2020, Ileana revine anul acesta la HOP cu un moment care pornește de la „Năpasta‟. Aceasta aduce un set de reguli clare, dar nu neapărat impuse și propune o zbatere pe scenă, o zbatere de suflet. Aproape codat, pe alocuri marionetizat, momentul ei poartă senzația de plânset și de bocet care se consumă în mișcare, care arde până la epuizare prin fiecare gest făcut, doar ca să se liniștească la final, când jalea din mișcare, se transformă într-o fredonare vie, aproape victorioasă și o adunare de sine. Iar când din femeia rănită, este cea care poate rosti sentința vinovatului, aceasta își revendică forța.

Marin Lupanciuc – Mă crezi?, după „O noapte furtunoasă‟ de I.L. Caragiale

Absolvent a Universității de Vest din Timișoara, promoția 2019, Marin Lupanciuc aduce cu el la HOP un moment inspirat de „O noapte furtunoasă‟, și stilizează un mecanism de joc între Veta și Chiriac. Convenția e clară, fără să mai fie sens de dezbătut pe marginea sa, simplu construită, dar de efect și funcțională, folosindu-și picioarele și apoi haina în construcția universului. Aș nota aici și receptarea din partea publicului a momentului și chiar codul pe care îl folosește pentru a provoca. Marin joacă și se joacă cu Veta și Chiriac și ceea ce rezultă este un moment bine primit de sală, presărat cu o mulțime de gaguri și inserții duplicitare ca sens și intenție, care au forța să trezească reacții. E coincidență sau nu faptul că îl interpretează pe Chiriac, în O noapte furtunoasă, cu prilejul programului DEBUT, la Teatrul Național din Timișoara?

Diana-Raluca Amitroaie – Adrisantul Necunoscut, după „Cum se înțeleg țăranii‟, „O noapte furtunoasă‟ și „O scrisoare pierdută‟

Absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu‟ din Iași, promoția 2021, Diana începe cu elemente de pantomimă, elemente care se vor relua, fin, pe parcursul momentului său. Personajul construit din cele trei texte prinde proporțiile unui mesager-bufon, ale unui zăpăcit plastograf, ale unui poet nebun de amor și ale nelipsitului turmentat. E o simplitate în gest care prinde, te prinde, și care nu e ridicolă, e comică în luciditatea ei de a spune lucrurile (aproape) cum sunt ele. Fiecare replica primește un gest specific, o mișcare cu care să fie livrată, o codificare proprie. Mi-am amintit ce mai știam despre Diana-Raluca Amitroaie: joacă un personaj pe nume Vica în Orașul cu fete sărace, spectacol în regia lui Radu Afrim.

Andrada Oltean – După faptă, răsplată, după „Năpasta‟, de I.L. Caragiale

Andrada, absolventă a Universității „Lucian Blaga‟ din Sibiu, promoția 2020, codifică durerea Ancăi pe scenă, un alter ego și fațetă după care se refugiază, conturând, de asemenea, prin gest și mișcare umbre ale bărbaților din jurul văduvei. Momentul este de fapt unul de spasm, aproape o luptă cu sine, și doar pentru că toate presiunile Ancăi își găsesc izvor în interiorul aceluiași trup, Andrada, în acest caz. Revin la ideea că mișcarea depășește dansactorul, limitele corpul său, și nu mi-e frică să spun că universul năpăstuit al Andradei pendulează între convulsii și relaxări, umbre și claritate a frazei.

Petru Marginean – Repaus după „Repaus duminical‟ și „Politică‟, de I.L. Caragiale

Am reținut ușor faptul că Petru nu folosește muzică în construcția celor aproape 10 minute cu care ocupă scena. Iar asta nu înseamnă neapărat liniște, pentru că instrumentul magic al absolventului din promoția 2020 a Universității „Babeș-Bolyai‟ este propriul corp cu care propune un ritm și pe care îl menține. Acest limbaj propriu și codex cu sine, dar mai ales cu cealalta parte de scenă este colorat în simplitatea pe care o propune. Și cu o bucurie a redescoperirii gesturilor proprii, Petru, chiar și numai pentru câteva secunde, pare, o jucărie cu cheiță, care nu se află în repaus. Ar mai trebui să spun că Petru Marginean este în internship la Teatrul Masca din București, sau știm cu toții și în ce spectacole îl mai putem vedea acolo?

Patricia Gavril – Autoportret, după I.L. Caragiale

Fostă concurentă a Galei HOP în ediția trecută, anul acesta, Patricia nu s-a jucat atât cu I.L. Caragiale, cât s-a jucat de-a Caragiale, cum a putut și a simțit. Spun „de-a Caragiale‟, deși e un colaj între mai multe personaje sau ale autorului, mai mult cioburi pe care Patricia le prinde aproape caleidoscopic în momentul ei. Mișcările sale pornesc într-o direcție de gestică mai ales, și schițează un Caragiale care revizitează, prin replici și trimiteri, diferite texte și fațete. Am mai găsit ceva! A absolvit la Universitatea de Vest din Timișoara 2018. Iar Patricia a făcut și tranziția de la teatru la film, fără să renunțe la scenă însă.

Oana-Maria Tudoran – Acasă, după „Năpasta‟, de I.L. Caragiale

Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, promoția 2019, Oana propune pentru momentul inspirat din „Năpasta‟ o figură mai degrabă statică, care umple scena prin gestică și mișcări fine. Precum o păpușă mânuită de sus, prinde anumite automatisme și spasme în construirea mișcărilor care însoțesc monologul lui Ion. E o întoarcere „acasă‟ plânsă fără lacrimi de un chip care ni se dezvăluie de abia la final. Pe Oana-Maria Tudoran o găsim în distribuția spectacolului 10, de Székely Csaba, în regia lui Nicolae Cristache.

Alina Mișoc – Și eu ce fac?, după „O noapte furtunoasă‟, „O scrisoare pierdută‟, „D-ale Carnavalului‟, de I.L. Caragiale

Alina a absolvit în 2016 Universitatea „Babeș-Bolyai‟ din Cluj-Napoca și în momentul ei pregătit pentru concurs pornește într-o cartografiere a cinci din personajele feminine ale lui Caragiale. Cinci personaje feminine diferite în același trup și cinci alte ticuri, pentru fiecare personaj, măcar o mișcare de identitate. Alina este Zița, este Veta, este Didina, este Zoe, Mița, toate pe rând și mai apoi toate deodată. Face un tur de forță printre personajele feminine ale lui Caragiale, le caută ticuri și mișcări proprii, ca la final să le unească și suprapună. Dar revin, la final, Alina este cu adevărat Alina, și „face ce crede că trebuie să facă‟. Iar pe Alina Mișoc o cunosc de la Reactor și MiniReactor, din Cluj.

Cezara Creţu, Andrada Oltean, Vlad Pelin și Alis Pelle – „Memento uMori (I.L. Condoleanţe)”, după „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului” și „Începem” de I.L. Caragiale

Se ia un grup și se împart personaje, iar fiecare ia ce poate sau cum nimerește la împărțirea norocului în lumea obscură a lui Caragiale. Patru dansactori, patru personaje feminine din piese diferite puse împreună, adunate la căpătâiul unui I.L. Condoleanțe. Cei patru sunt Crăița Crețu (promoția 2019), Andrada Oltean (promoția 2020), Alis Pelle (promoția 2019), toate absolvente ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Vlad Pelin, absolvent UNATC, promoția 2020. Ce propun ei se desfășoară în două sensuri, mai întâi în jurul fiecărui personaj, apoi în jurul sicriului care le stă în centru și pe care ocolindu-l sau sărind peste el, își continuă mișcarea. Iar când aduci în același spațiu și univers patru personaje feminine precum Mița, Zoe, Zița și o Doamnă Abracadabrantă, o luptă între ele e de neevitat, luptă care este tradusă de cei patru în dans și mișcare, gesturi și gagurile prezente.

Stella Cora, Andrei Cristea, Lăcrămioara Soare – D’ale lui Aghiuță, după nuvele, povestiri și piese de teatru de I.L. Caragiale

Deși pare că femeia ar putea reprezenta nodul din țesătura lumii create de Caragiale, într-o prefață la volumul de teatru al lui I.L. Caragiale, Mircea Iorgulescu afirmă că salvarea acestei lumi ar putea fi tocmai femeia. Pentru că am vorbit de aciditatea universului caragialian, M. Iorgulescu avansează ideea că într-o astfel de lume abisală în prostie și superficialitate, personajele feminine au fost aproape întotdeauna avantajate, construite cu greutate și profunzime, fiind pasionale și grave în trăirile lor. Momentul propus de Stella Cora, Andrei Cristea, Lăcrămioara Soare, cu toții absolvenți UNATC, promoția 2020, întoarce această perspectivă, iar Aghiuță este aruncat pe pământ să întâlnească și să cerceteze femeia, cea care îl face să se întoarcă mereu în infern. Cele 15 minute sunt coregrafice, asumat sub forma unor secvențe succesive de dans și o alunecare tot mai adâncă a lui Aghiuță într-un purgatoriu în care le întâlnește pe Mița Baston, Didina Mazu, Zoe, Efimița, Anca etc. Însă, bineînțeles, pentru că I.L. Caragiale a fost un „demon al veseliei”, acest purgatoriu, nu este lipsit de gaguri și glume, ironii la adresa personajelor, toate redate în mișcare și coregrafie, gest.

Alexandru Cruceru, Sonia Kalman, Crăița Mladinovici – Cazul Broaștelor, după nuvela pesimistă „Broaște… destul‟, de I.L. Caragiale

Într-o lume caraghioasă, până și mireasa poartă pantofi de clovn. Iar mirele reprogramează și strică nunta de fiecare dată când își amintește că „broaște sunt destule‟. Simplu prezentat, însă deloc banal, momentul lor a prins formă în jurul nunții lui Leonică, nuntă care se anunța periodic cu câte o altă mireasă. Și convenția s-a jucat clar și curat, fără prea multe complicații, simplu. Un joc de-a cel mic și cel mare, de-a cel care răstoarnă și cel care ridică. Bineînțeles, cu un Leonică ridicol în purtări și gesturi, dublând prin mișcare ridicolul cu care e împânzit textul. Iar acest penibil a fost și este oferit și de alegerile de recuzită: a fost o lume asumat ironică, a broaștelor mai mici sau mai mari, a unui caraghios acid la fiecare pas. Poate cu un cuvânt, „nici prea-prea, nici foarte-foarte‟. Totul a fost temperat și așezat, chiar și în extremele date de coordonatele personajelor. Printre altele, Alexandru Cruceru este actor la Teatrul Masca și Școala Actorie de Film, Sonia Kalman este actriță la Teatrul Masca, iar Craita Mladinovici  este freelancer și actor la Miniricii. Iar dacă Crăița este absolventă a Universității Hyperion din București, promoția 2016, Alexandru și Sonia sunt absolvenți UNATC, promoția 2020, respectiv 2018. Acestea au fost impresiile primei seri a Galei HOP, seară plină de emoții pentru participanți, cât și pentru cei aflați în sală sau urmărind de la ecrane reprezentațiile. Votul pentru Premiul Publicului mai este deschis până în această seară la ora 16:00, ca apoi începând cu ora 19:00, să aibă loc Festivitatea de decernare a premiilor.

Roxana Țentea