Preliminarii pentru următoarele zile ale Galei HOP

Pentru a doua oară în istoria Galei HOP, ediția a 24-a nu mai are loc la malul mării, și ajunge pentru prima dată în Alba Iulia.

Tema Galei HOP din acest an este Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual. Al treilea an consecutiv în care HOP-ul îl are drept director artistic pe Gigi Căciuleanu, reia provocarea mișcării, a actului dansat, al dansactorului.

Motto-ul celei de a 24-a ediții aduce o altă lume oscilantă în aciditatea ei – „Caragiale – o lume în mişcare”. În timpuri în care totul se clatină, e nevoie de ceva care să prindă în corsaj, însă nu rigid, nu care să agațe fix, ci elemente care din propriile vibrații să echilibreze. Așadar, o lume care, în mișcarea ei fiind, să prindă colțurile lumii neclare în care, culmea, ne mișcăm și noi, și să o oglindească pe scenă. Cu aceste repere au venit participanții, cărora li s-a cerut, ca pornind de la opera lui Ion Luca Caragiale, să propună momente egale ca proporție între mișcare și text. Și ce propuneri! Și ce mișcare! Și ce lume! Ce lume! Ce lume!

Pentru că mișcarea e mai mult decât corp, mai mult decât gest, mai mult decât ritm, sau energie, ea depășește actorul (dansactorul) și sunt sigură că tocmai acest detaliu a speculat maestrul Galei în ultimii trei ani: depășirea, hopul. O depășire a condiției proprii sau a puterilor fiecăruia, o căutare continuă în exterior și interior, tocmai acea oscilație necesară. Mai ales, și de notat, că dansactorul nu e un actor mai mic sau un dansator șchiop, nu e jumătăți din două părți distincte, ci este un întreg bine închegat. Și pentru că Gigi Căciuleanu a comparat însăși marea cu ale ei mișcări și reinventare eternă, îmi permit să spun că marele hop al participanților, este, poate, o încercare continuă să onluze între noi coordonate.

Pentru 26 de participanți, poate tot atâtea universuri. Și nu dau nimic din casă când spun să ne pregătim, cu toții, la diversitate și ingeniozitate din partea lor. La feluri care mai de care de a spune aceeași replică, de a construi același personaj, de a se mișca în același perimetru. Și nu o spun doar eu, o spune chiar însuși metaforiograful care a fost lângă ei încă de la workshopus-ul ținut în zilele de 30 și 31 august. Gigi Căciuleanu spune că dansactorul este și trebuie să fie un individ deosebit. Dansactorul iese din rama actoriei și cea a dansului, și știe să le coaguleze sub aceeași bucurie de a căuta și de a găsi mișcarea potrivită, dar mai ales gândită.

Revenind la Caragiale și la lumea pe care o creează. Pentru cine revine zilele acestea la textele sale, sau chiar numai urmărind momentele participanților, o cheie oferită de Gigi Căciuleanu pentru descifrarea acestei lumi în mișcare sunt paradoxurile pe care este clădită. Încă din didascalii, până la replici, universul caragialian arde. Și nu este numai caraghios și comic, ironic, răutăcios chiar, este acid. Aciditate construită din paradoxuri și inconsistențe. Repet și citez acea concluzie „a fi și a nu fi‟, condiție cu care se joacă lumea difuză și lichidă a lui Caragiale. Șansa și provocarea, totodată, a fiecărui participant a fost să se joace, să pășească în aceste pânze țesute și să aleagă, să experimenteze și să își coasă propria lume de orori sau caraghios în paradoxuri şi lacune, însă în încercarea de a stabiliza prin mișcare scena.

La final, reiau o ultimă idee avansată de Gigi Căciuleanu cu privire la universul lui Caragiale, și anume realizarea că „ceea ce ești, nu ești și ceea ce nu ești, poți fi‟. De aceea zic, să ne bucurăm mai întâi de fiecare moment propus de cei 26 de participanți și să revizităm constant un sens actualizat pe scenă și în mișcare.

Roxana Țentea