MARIAN ADOCHIȚEI: „CA SĂ REUȘEȘTI ÎN ACTORIE TREBUIE SĂ FII LUP”

Marian Adochiței este angajat al Teatrului de Stat din Constanța și fost absolvent al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală și Teatru, profilul Artă teatrală, specializarea Artele Spectacolului (Actorie), promoția 2005. A câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor la Gala HOP, ediția 2009.

de Florina Tecuceanu 

Ce a însemnat pentru tine câștigarea premiului pentru Cel mai bun actor, la Gala HOP, în 2009?
M-am dus la gală cu gândul clar să-l iau. Era ultimul an în care puteam să particip, era acum ori niciodată. Este o confirmare fermă, de care poate aveam nevoie, că sunt pe drumul cel bun, cu ce am ales atunci să fac în viața asta. 

Care a fost reacția ta după ce ai aflat că ai câștigat?
Eram pe scenă când mi-am auzit numele. Am simțit că totul e bine și că scena va fi noua mea casă. Aplauze!

Te-a ajutat acest premiu în carieră? Ți s-au deschis uși? A schimbat ceva în viața ta?
Doar moral. Nu a fost o schimbare radicală, dar lumea începea să audă de un actor din Constanța, făinuț, filmic, pe adevăr. Și dacă încă se mai vorbește despre acest premiu și dau acum acest interviu, tot e ceva. Cel mai mult m-a ajutat să știu unde stau în lumea teatrului. 

Cum se face că ești angajat la Constanța, ești născut la Piatra Neamț, ai făcut facultatea la Iași și trăiești în București? Cam alambicat traseul tău!
Imediat după facultate m-am angajat la Teatrul de Stat Constanța. Voiam să joc, să cresc, dacă se putea și pe malul mării… de ce nu? Nu știam nimic despre teatru până să dau la facultate. Nu fusesem în viața mea la teatru. Ce m-a adus aici a fost un gând. 

Cine te-a ajutat cel mai mult în carieră și cum?
Eu. Nimeni nu te ajută concret, doar îți deschide niște drumuri. Apoi depinde de tine. Ca să reușești în actorie trebuie să fii lup, să ajungi unde trebuie, să cunoști pe cine trebuie, să dai din coate, să calci, să cazi, să te ridici, lucruri care nu sunt deloc artistice și pe care nu ar trebui să le facă un actor. De asta cred că sunt mulți actori buni la noi în țară pe care nimeni nu-i va ști niciodată. 

Care au fost cele mai importante roluri, în cariera ta?
Fiecare rol e o nouă etapă, un copil pe care-l scoți din tine, oglinda ta, te vezi cum crești. Unele roluri sunt mai bune, altele poate nu sunt duse până la capăt, dar sunt ale tale. În viață nu suntem jobul nostru. Eu nu sunt actor, nici fotograf, sunt un om care trăiește ce simte acum. 

Ce experiențe te-au marcat, ca om și ca actor, în anii aceștia?
Dacă ai curaj să te arunci, te pot marca multe lucruri. E păcat să rămâi nemarcat. Totul începe cu o idee – vreau să dau la teatru, vreau să călătoresc, vreau să cunosc! Îmi amintesc cum cădeau Turnurile Gemene și eu intram la Teatru, cum am făcut primul personaj (Puiu Faranga – „Ciuleandra”), cum am descoperit această mică familie (teatrul) în care trăiesc. 

De ce ai dat la Teatru?
Nu știu. Voiam să fiu mai liber decât eram, voiam să (mă) exprim, știam că nu voi avea niciodată un job de birou. Nu știam ce e teatrul, dar îmi plăceau actorii, libertatea lor. Și sunt un mare consumator de filme. Și am dat la Teatru pentru că mi-a venit ușor să o fac. Tot ce se cerea la admitere eu deja făceam într-un fel sau altul în timpul liber. 

Cum îi priveai pe actori, în perioada adolescenței/copilăriei?
Nemuritori. M-au marcat în special actorii de film, oamenii care au făcut roluri și au mișcat lumea, care rămân tot timpul tineri.

Cine a avut cea mai mare influență asupra ta? Ai avut idoli? Modele?
Până la 30 de ani am fost oarecum marcat de existența unui om – un artist. Un „actor” care știa ce însemna scena și ce putere poate să aibă, cât de mult poți influența drumurile tuturor, inclusiv pe al tău: Jim Morrison. Iar de curând a apărut un nou cuvânt în vocabularul inimii mele – dragoste. E greu să ajungi la el și să-l înțelegi, dar ăsta e drumul. 

Ce proiecte noi ai în agendă?
Vreau să ajut oamenii să fie oameni. Ne îndepărtăm prea mult de noi și murim. Mă uitam pe net la un master interesant la UNATC – terapie prin teatru. Cred că mă îndrept spre el. Toată luna am lucrat cu Marius Bodochi și Dana Dumitrescu la un spectacol în regia lui Felix Alexa. Urmează premiera. În rest, mă fascinează fotografia de câțiva ani și pregătesc un proiect interesat pentru actori. Mi se pare absurd că mulți nu au fotografii care să-i pună în valoare, dar toate castingurile se iau în prima fază după poză. 

Ce îți spui la finalul fiecărui spectacol?
Se putea mai bine! 

Ce sfaturi le dai tinerilor care își incearcă șansa la Gala HOP?
Fii nebun! Arată-le oamenilor din public cum e să fii atât de liber încât poți să fii oricine vrei tu pe scenă. Ajută-i să trăiască prin tine ce nu pot trăi ei!

„Nu știam ce e teatrul, dar îmi plăceau actorii, libertatea lor.” 
Marian Adochiței, actor