• "ZIUA ÎN CARE NU SE CUMPĂRĂ NIMIC"

    Regia: Horia Suru

Ne-bun pentru această lume!
Li se reproşează de multe ori tinerilor că le lipseşte experienţa, că sunt cruzi, că nu pot duce o partitură de mare întindere – ca si cum lipsa experienţei ar fi o vina si nu o stare firească în dezvoltarea tuturor. Gala tînarului actor nu este despre reproşuri sau aşteptări, despre dicţie, tehnică, experienţă sau metodă… ci despre explozie. Despre a te arăta pe tine si nu a arăta ceva ce ai invaţat. Despre avînt, curaj şi bucurie. Mai ales despre bucuria de a fi pe scenă.
Asumarea faptului că ştim că nu ştim, dorinţa de a ne arunca în necunoscut, plăcerea de a căuta şi de a descoperi şi încrederea că împreună cu ceilalţi se pot distruge bariere şi se poate schimba societatea, sunt calităţi care trebuie îngrijite şi păstrate şi dupa absolvirea şcolii. Acestea sunt lucrurile pe care le caut în toţi actorii cu care lucrez. Nebunia varstei ne oferă libertate de expresie şi putere. Nu trebuie cu orice preţ să fim buni si nu trebuie să ne ferim să fim ne-buni. Trebuie să avem nebunia sa credem că putem fi creatori ai lumii în care trăim.
Vă aştept la Gala Hop!

Horia Suru
Regizor