Dragoș Bucur: „Mereu va fi nevoie de actori tineri” 

Marele nostru actor Dragoș Bucur („Marfa și banii”, „Furia”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Hârtia va fi albastră”, „Boogie”, „Polițist adjectiv”, „Portretul luptătorului la tinerețe”, „The Way Back”, „Ride Along”, „Love Building” etc., etc.) s-a numărat și el printre actorii câștigători la Gala HOP. A luat Premiul „Timică” în anul 2002.

de Andrei Crăciun

Dragoș avea atunci douăzeci și cinci de ani. Cariera sa ulterioară este impresionantă – actorul s-a concentrat pe film (a luat două Premii Gopo, în 2009 și 2010), despărțindu-se de teatru. Și uite că Dragoș Bucur a ajuns star internațional, jucând deja în liga mare a cinema-ului. 

Ce amintiri ai de la Gala HOP?
Emoții, soare, prieteni la bere, discuții tensionate despre viață și actorie… Chestii din astea.

Ce a însemnat pentru tânărul Dragoș Bucur (25 de ani în 2002) să câștige un premiu la HOP? A contat? Ți-a deschis uși, ferestre? A fost în zadar?
Știu că sună foarte desuet, dar eu cred în treaba făcută pas cu pas, muncită! Nimic din ce am făcut eu în carieră nu a constituit „un breakthrough”, așa cum poate se întâmplă în Marea Britanie sau Statele Unite, totul a fost clădit încetișor și fiecare proiect, fiecare realizare în parte a contribuit la drumul pe care l-am urmat. 2001-2002 au fost ani plini pentru mine, s-a lansat „Marfa și banii”, am făcut „Furia”, am intrat în televiziune, am participat la HOP și mi-am deschis agenția de casting. Toate astea au deschis ferestre și uși!

Cine au fost cei care v-au jurizat în acel an? Cum v-ați mai intersectat profesional?
Cu rușine recunosc că nu mai țin minte cine a jurizat!

Spui că șansa ta au fost oamenii pe care i-ai întâlnit – Cătălin Naum, în primul rând, profesorul Mircea Albulescu, regizorii Puiu, Muntean, Porumboiu, regizorii din străinătate, apoi. Crezi că la HOP pot avea loc astfel de întâlniri? Ce i-ai sfătui pe tineri? Cum să caute întâlnirile? E de-ajuns să le aștepte? Le dai un sfat?
În primul rând, aș vrea să le spun că toată lumea caută oameni talentați, e falsă ideea că „nu e loc”. Mereu va fi nevoie de actori tineri, de regizori cu viziuni noi, de scenografi inventivi. Da, întâlnirile pot avea loc și la HOP, pentru că este un loc important pentru lumea teatrală, este un loc din care pot pleca proiecte care să schimbe teatre!

Acum 14 ani, aveai o proiecție asupra viitorului tău? Te vedeai ajungând undeva anume? Ai ajuns? Ești om însurat, la casa ta, tată a doi copii, un actor cunoscut în România, joci în filme care se văd în toată lumea. Te gândeai că așa va fi? Sau cum?
Am senzația că au trecut mult mai mulți ani. Nu îmi amintesc ce credeam sau visam despre viitor! Țin minte însă că plănuiam cu Boogie (Bogdan Dumitrache), după ce ne-am deschis agenția de casting ExitFilms, tot felul de lucruri mărețe, cum vom cumpăra Buftea peste 20-25 de ani! Hai că mai avem vreo 10 ani! Ha, ha…

Am citit într-un interviu că ai renunțat la teatru pentru că te chinuiai pe scenă, nu erai relaxat. Îți e dor de teatru? Te gândești să joci din nou? Ți-ai încheiat socotelile cu teatrul? Vă mai datorați ceva unul altuia? Ai rămas un spectator de teatru? Mergi?
Am renunțat la teatru dintr-un complex de împrejurări: un accident nefericit de schi, intrarea în lumea filmului și a televiziunii, neacceptarea unei mentalități îmbătrânite și/sau răuvoitoare a managementului Teatrului Nottara (Mircea Diaconu), chinul meu constant pe scenă… Din păcate, o dată cu dispariția domnului Cătălin Naum, șansele de a mă întoarce în teatru au scăzut foarte mult, dar nu pot spune că sufăr.

Ești – alături de Alexandru Papadopol și Dorian Boguță –, prin școala voastră de actorie, aproape de oameni care vor să-și facă un drum în meseria asta. Ce ai învățat de la toți acești oameni care au venit înspre voi în ultimii ani?
Mi-am reamintit energia și dragostea de actorie din anii de studenție și m-am încărcat constant de la ei! Filme ca „Love Building” sau comedia „Două lozuri” ce se va lansa în curând în cinema sunt proiecte pe care le-am făcut exact ca atunci, cu aceeași dedicație și pasiune ca în urmă cu 14 ani când repetam pentru Gala HOP monologul din „Jurnalul lui Sebastian, DaDaDans și Trilogia Belgrădeană!

Se va mai repeta în curând – sau se va mai repeta vreodată – în actoria românească un fenomen precum Teatrul Podul? De ce îți e dor cel mai mult când te gândești la tânărul Dragoș Bucur care mergea în Pod să se joace și să devină actor? 
Știu sigur că e nevoie de locuri ca Podul, de energia aceea extraordinară, de disciplina și mentalitatea cu care ieșeau toți podarii! Îmi e dor de naivitatea lui Dragoș de atunci.

“Întâlnirile pot avea loc și la HOP, pentru că este un loc important pentru lumea teatrală, este un loc din care pot pleca proiecte care să schimbe teatre”
Dragoș Bucur, actor

Foto: „Love Building” / Cinemagia