Am văzut bătături și răni – adică multă muncă – 12 iunie

E ciudat cum zilele de preselecții au fost vizibil diferite între ele. Pe lângă organizarea mai bună și parcă un altfel de registru în ceea ce privește momentele participanților, pe lângă punctele de improvizație schimbate în ceva mai ofertant, eu am avut o altfel de percepție și emoție azi, în a doua zi de preselecții.

Am fost mult mai relaxată. În prima zi mă consideram, în mod firesc, o străină; acum m-am integrat printre cei prezenți, chit că sunt cumva prinsă la mijloc: nici participantă, nici absolventă, nici jurată. Nu vreau să pară că azi e despre mine, ci să evidențiez faptul că, probabil, așa s-au simțit și restul oamenilor, chiar și cei din București. Toți am trecut prin etapa de recunoaștere și toți am ajuns acum să ne liniștim, să ne dăm seama că ne unește teatrul – oricât de clișeic ar suna.

Spuneam că registrul a fost diferit pentru că am văzut mai multă sensibilitate, mai multe subiecte romantice și mai multă îndrăzneală în momentele absolvenților de teatru. Asta nu înseamnă că ieri a fost mai rău – nu aș putea să dau verdicte de genul; a fost pur și simplu o altă latură a triunghiului preselecțiilor Galei Hop.

Observații punctate ferm:

Fiecare concurent a avut încredere în ceea ce făcea, indiferent de nivelul calității.

Am văzut bătături și răni – adică multă muncă.

Unora le era teamă de podea, o evitau pe cât posibil; alții, în schimb, nu mai țineau cont de nimic și făceau orice pentru a le ieși cât mai bine momentele.

Spectatorii râdeau când trebuia să se râdă și priveau atenți când trebuia să se privească atent, la fel de deschiși ca și ieri.

Îți puteai da seama de la început dacă participantul te va fura în totalitate în povestea lui sau te va duce, cu sfială, doar pe jumătate.

Toate grupurile au avut un punct comun: participanții erau împreună – după mine este cel mai important lucru ca, într-un grup, actorii să fie conștienți de parteneri.

Participanții sunt conștienți de creativitatea lor și o folosesc oricând au ocazia. Totul merge spre mai bine, mă bucur să văd oameni îndrăzneți și, de asemenea, să nu simt în atmosferă mândrie sau aroganță și nici să nu fie vorba de lingușeală. La preselecțiile Galei Hop nu se salută în exces – cred că asta spune totul.

Ema Onofrei