DansActorul Galei Hop – 11 iunie
„Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual” – acesta este tema provocatoare a Galei HOP (Gala Tânărului Actor) din acest an, aflată la cea de-a XXII-a ediție. Directorul artistic din acest an este Gigi Căciuleanu, iar juriul este format din: Oana Cristea Grigorescu, Florin Fieroiu, Lari Giorgescu, Gabi Lupu și Oana Leahu.
Prima zi a preselecțiilor, 11 iunie, etajul 4, sala de repetiții a Teatrului Național din București (TNB) și 21 de momente artistice. Momente interesante, orginale sau chiar demonstrative. DansActorii au reușit să se afirme fiecare în doar cinci minute și să ne plimbe și pe noi, cei din public, (câteva suflete) în universurile lor. Cel mai important este că au demonstrat cât de neimportante sunt cuvintele în raport cu limbajul trupului, limbajul nonverbal… dansul pe ritmul simțurilor.
DansActorii sunt manipulați de gândurile controlate de corp, iar atunci când stau și privesc în gol, sufletele dansează în ritmul respirațiilor. TOXIC, PROPUN SĂ NU AJUNGEM NIȘTE TRIȘTI, ECOURI, ONIRIC, FOLCOR, etc sunt doar câteva dintre titlurile ,,teatrului actual” a primei zile de preselecție. Majoritatea coregrafiilor sunt create chiar de tinerii artiști. De la dansuri contemporane pe ritmuri folclorice la mișcări neînțelese pe țipete asurzitoare.
Ce spun mâinile, degetele încleștate, dar sclipirea din ochi sau lacrimile de pe obraz? Spun mai multe decât versurile unei poezii. Și vor mai spune pentru încă două zile, alți tineri artiști, la Gala HOP.
Andrada Popa