Şaizeci de actori în căutarea unei Gale… HOP

A căuta energia timpului prezent pretutindeni – acesta este un deziderat pentru tânărul actor, care simte nevoia de a o explora această energie fără rezerve, de a o cunoaşte şi acumula în procesul său continuu de construcţie şi autodefinire profesională. Prezent! au răspuns cei şaizeci de actori absolvenţi ai promoţiilor 2014-2018 la preselecţiile Galei HOPde anul acesta, în speranţa de a-şi vedea visul împlinit: acela de a participa la competiţia finală, care va avea loc la Costineşti în perioada 3-6 septembrie.

Pentru mulţi dintre tinerii absolvenţi, selecţia a început dinaintea competiţiei propriu-zise, odată cu anunţarea temei concursului. „Pirandello, structura ludică. Eu şi personajul” a constituit o piatră de încercare pentru unii dintre absolvenţi, care au ales să nu mai participe, motivându-și decizia prin faptul că, deşi la nivel teoretic au făcut cunoştinţă cu marele dramaturg italian, nu l-au „exersat” practic, pe scenă. Dar oare nu este şi asta una dintre provocările acestei Gale: să te „constrângă” să sondezi şi să „ataci” zone mai puţin explorate, şi astfel, să-ţi testezi limitele creativităţii şi nu numai?

Încă din prima zi a preselecţiilor, scena a devenit un spaţiu de intersecţie a contradicţiilor de tot felul, unde se perindă potenţialitatea, instinctul şi raţiunea actoricească. Pe fondul „ luptei” pentru a învinge, nu doar talentul, ci mai ales munca, perseverenţa fiecărui participant în a se agăţa de această şansă de a fi văzuţi, dorinţa de a performa, de a crea – acestea au fost etalate, motivate şi demonstrate de actori. Astfel, unii au ţinut să se declare „geniali” încă de la intrarea pe scenă; aţii şi-au construit momentul pornind de la metafora teatrală a marionetei. Scena a fost ocupată de clovni, bolnavi închipuiţi, „nebunii” frumoşi ai scenei, personaje credibile, mai mult sau mai puţin, dar care declară cu tărie: „în meseria mea, eu trebuie să mă agăţ cu închipuirea de vieţile altora şi să le îndeplinesc…”.

Libertatea în artă înseamnă, în mod paradoxal, să urmăreşti anumite reguli, şi totuşi, să ai o viziune aparte, unică. Dacă viaţa este uneori absurdă într-un fel care nu necesită motivare, în teatru, absurdul devine realitate. Miza Pirandello am resimit-o cu toţii, de la acorii ce îşi prezentau momentele pe scenă la noi, spectatorii, martori ai momentului magic în care se îmbină iluzia cu realitatea. Cu toate acestea, teama de a te afla pe scenă, de a-ţi lua răgaz şi a-ţi găsi liniştea, a generat anumite dificultăţi. Din sală, din ipostaza privitorului s-a simţit că unii dintre tinerii actori nu sunt suficient de asumaţi, nu sunt centraţi pe ceea ce au ales să joace, iar ca atare situaţie forma devine gratuită, inutilă, mai cu seamă un moment artistic născut atunci când interpretul nu înţelege temele pe care textul  le dezvoltă.

Actorul îşi construieşte rolul pornind de la cuvânt. Tocmai de aceea susţinerea tehnică, vocală, e foarte importantă, aş spune chiar vitală.  Mi-aş fi dorit ca odată ajunşi pe scenă să nu-i fi reperat după accentul zonal, iar problemele de vorbire, de expresivitate şi de direcţie scenică să fie rezolvate înainte de a apărea, în faţa unui juriu, pentru că da, s-a simţit că unii „s-au pregătit în trei zile”, şi poate ar fi fost mai bine ca, la final, „să ai mai bine îndoieli decât false certitudini”(Luigi Pirandello).

La toamnă, Gala se mută la Costineşti unde câştigătorii preselecţiilor vor avea şansa de a beneficia de îndrumarea formativă a profesorilor, actorilor şi regizorilor consacraţi. Vor prezenta un étude– instrumentul fundamental al artei actorului, care oferă  actorilor posibilitatea de a experimenta, de a înţelege procesele de creaţiei ce se nasc în urma transformării elementelor din planul auctorial, dramaturgic, în cel scenic, regizoral.

Şi dacă, aşa cum spunea marele dramaturg „ceea ce ştim despre noi e numai o mică parte, şi poate cea mai mică, din ceea ce suntem fără să ştim”, chiar dacă e înspăimântător să fii tu cu tine însuţi pe scenă, să simţi emoţia cuprinzându-ţi fiecare celulă, le doresc tinerilor actori să se descopere pe sine înşişi, în tot ceea ce înseamnă profesia, stilul şi bucuria de a dărui.

de Iolanda Belbe